FOTBAL: Claudiu Niculescu susţine că s-a temut de meciul cu Farul
Atacantul lui Dinamo, Claudiu Niculescu, a declarat, vineri, după jocul cu Farul Constanţa, scor 4-1, că s-a temut de acest joc, dar este bucuros că, în cele din urmă, totul s-a terminat cu bine pentru roş-albii.
"Mă bucur pentru golul marcat, dar mai ales pentru victorie, pentru că noi avem probleme cu echipele mai mici. Mi-a fost frică să nu păţim precum la meciul cu Poli Iaşi (n.r. scor 0-1), dar până la urmă a ieşit bine pentru noi", a spus Niculescu, care a adăugat că în cazul unei victorii în jocul din etapa viitoare, cu CFR, dinamoviştii îi vor scoate din lupta pentru titlu pe cei din urmă.
Portarul Emilian Dolha a precizat că accidentarea pe care a suferit-o în finalul partidei nu este foarte gravă, deşi iniţial aşa a părut, dar sâmbătă va afla sigur ce leziune a suferit.
Echipa antrenată de Mircea Rednic s-a impus, vineri, în deplasare în faţa celor de la Farul Constanţa, scor 4-1, rezultat în urma căruia bucureştenii s-au distanţa în fruntea clasamentului la 5 puncte de ocupanta locului secund. De partea cealaltă, Farul Constanţa a rămas pe poziţia a 16-a, cu 23 de puncte.




















































