„Faraonul” Salah a marcat, Egiptul a obținut prima sa victorie la Cupa Mondială, 3-1 cu Noua Zeelandă
0Prezentă pentru a 4-a oară la un turneu final al Campionatului Mondial de fotbal, echipa Egiptului a obținut prima sa victorie, 3-1 (0-1) cu Noua Zeelandă, pe stadionul din Vancouver. Africanii au urcat astfel pe primul loc în Grupa G.

Neozeelandezii au intrat bine în meci și au avut prima ocazie de gol în minutul 7, prin Singh, care a șutat pe lângă poartă. În minutul 14, portarul egiptean Shobeir a respins balonul expediat de Just. După mai puțin de 120 de secunde, Payne a executat un corner şi Finn Surman a înscris cu o lovitură de cap, de la circa 7 metri de poarta egipteană. Echipa din Emisfera Sudică a fost aproape să își dubleze avantajul (min. 19), după o greșeală a lui Hany, însă portarul egiptean a respins balonul trimis spre colțul scurt de McCowatt.
Africanii au replicat prin Marmoush (min. 27), al cărui şut din marginea careului a fost reţinut cu dificultate de Crocombe. Apoi, în minutul 35, Salah n-a prins poarta dintr-o lovitură liberă de la circa 20 de metri. În prelungirile primului mitan (min. 45+1), Ashour a reluat greșit de la câțiva metri.
Egiptenii au înscris 3 goluri în 25 de minute
După pauză, neozeelandezii s-au retras, încercând să apere avantajul, și să replice pe contraatac. Ceea ce a permis Egiptului să domine cu autoritate. Și să revină pe tabela de scor. După ce Salah (min. 46) a reluat slab de la 6 metri, iar Crocombe a reținut, McCowatt (min. 52) a trimis balonul cu capul din 6 metri, dar Shoubir a avut un reflex salvator.
Egalarea s-a produs în minutul 58. După ce a fost blocat de Surman (min. 55), Zico a fost găsit liber la 7-8 metri de poarta neozeelandeză și a reluat cu capul balonul centrat de Hany. Apoi, în minutul 67, Salah și-a adus echipa în avantaj, marcând după o combinație cu Zico. La acest gol, neozeelandezii au protestat, invocând un fault care nu le-a fost acordat în cealaltă jumătate de teren.

După șutul lui Fatouh (min. 80), Trezeguet (min. 82) a stabilit rezultatul final, marcând la un corner executat de Salah, cu o lovitură de cap la colțul scurt.
Ratări uriașe în minutele de prelungire
Pe final de meci s-au consemnat două mari ratări. Mai întâi, Zizo (min. 90+2) a driblat portarul, însă Crocombe a revenit și l-a blocat. La poarta cealaltă, Bindon (min. 90+8), a trimis din 6 metri, dar Shoubir a avut o nouă paradă.
În minutul 90+9, egiptenii au efectuat și a șasea schimbare, după comoția suferită de Hossam Abdelmaguid, care i-a lăsat locul lui Mohamed Abdelmoneim.
Până la succesul din noaptea trecută, Egiptul nu avea nicio victorie la Cupa Mondială în opt meciuri disputate (trei egaluri, cinci eșecuri). Pe de altă parte, Noua Zeelandă rămâne fără succes în competiție (patru egaluri și patru eșecuri).
Olanda și Japonia au terminat le egalitate, patru goluri s-au dat după pauză
În ultima rundă, în 27 iunie, la 7.00 (ora României), Egiptul va juca cu Iran, iar Noua Zeelandă va avea un meci care se anunță mai dificil cu Belgia.
Noua Zeelandă - Egipt 1-3 (1-0)
VANCOUVER (22 iunie 2026) * Stadion: Vancouver * Spectatori: 52.497 * Arbitru: Omar Al Ali (EAU) * Arbitri asistenți: Mohamed Al-Hammadi (EAU), Taleb Al-Marri (Qatar) * Arbitrul nr. 4: Kevin Ortega (Peru) * Arbitrul asistent de rezervă: Michael Orue (Peru) * Arbitrul video: Mohammed Khamid (EAU) * Arbitri asistenți video: Shaun Evans (Australia), Armando Villarreal (SUA)
Au marcat: Finn Surman (min. 15), respectiv Mostafa Zico (min. 58), Mohamed Salah (min. 67), Trezeguet (min. 82).
Cartonașe galbene: Lashin (min. 17), Singh (min. 20), McCowatt (min. 34).
Noua Zeelandă: 1. Maxime Crocombe - 2. Timothy Payne (4. Tyler Bindon, 85), 16. Finn Surman, 5. Michael Boxall, 13. Liberato Cacace (21. Jesse Randall, 76) - 6. Joe Bell, 8. Marko Stamenic - 11. Elijah Just (3. Francis De Vries, 85), 10. Sarpreet Singh (23. Ryan Thomas, 76), 20. Callum McCowatt (19. Benjamin Old, 66) - 9. Christopher Wood (cpt.).
Rezerve neutilizate: 12. Alexander Paulsen, 22. Michael Woud - 15. Nando Pijnaker, 24. Callan Elliot, 26. Thomas Smith, 14. Alex Rufer, 25. Lachlan Bayliss, 7. Logan Rogerson, 17. Kosta Barbarouses, 18. Benjamin Waine.
Antrenor: Darren Bazeley.
Egipt: 23. Mostafa Shoubir - 3. Mohamed Hany, 2. Yasser Ibrahim, 14. Hamdy Fathy (5. Ramy Rabia, 42), 13. Ahmed Fatouh - 17. Mohanad Lashin, 19. Marawan Attia - 11. Mostafa Zico (9. Hamza Abdelkarim, 76), 10. Mohamed Salah (cpt. / 4. Hossam Abdelmaguid, 84 / 6. Mohamed Abdelmoneim, 90+9), 8. Emam Ashour (25. Zizo, 84) - 22. Omar Marmoush (7. Trezeguet, 76).
Rezerve neutilizate: 1. Mohamed Elshenawy, 16. Mahdy Soliman, 26. Mohamed Alaa - 15. Karim Hafez, 24. Tarek Alaa, 18. Nabil Donga, 21. Mahmoud Saber, 12. Haissem Hassan, 20. Ibrahim Adel.
Antrenor: Hossam Hassan.
Grupa G
Meciuri disputate
15 iunie 2026
Belgia - Egipt 1-1
16 iunie 2026
Iran - Noua Zeelandă 2-2
21 iunie 2026
Belgia - Iran 0-0
22 iunie 2026
Noua Zeelandă - Egipt 1-3
Clasament
1. Egipt 4 puncte (+3)
2. Iran 2 puncte (0)
3. Belgia 2 puncte (0)
4. Noua Zeelandă 1 punct (-3)
Partidele următoare
27 iunie 2026
Ora 7.00: Egipt - Iran
Ora 7.00: Noua Zeelandă - Belgia.























































