Fanii olandezi au injurat Rapidul in romaneste
Feyenoord Rotterdam, adversara Rapidului in turul intai al Cupei UEFA, este echipa cu unii dintre cei mai fanatici suporteri din Europa. Cateva zeci de fani au sosit cu echipa inca de marti dimineata,
Feyenoord Rotterdam, adversara Rapidului in turul intai al Cupei UEFA, este echipa cu unii dintre cei mai fanatici suporteri din Europa. Cateva zeci de fani au sosit cu echipa inca de marti dimineata, iar altii au sosit pe cont propriu in cursul zilei de ieri. Cei care si-au insotit favoritii au inceput prima zi petrecuta pe pamant romanesc in forta, consumand bere dupa bere. Astfel, la ora antrenamentului oficial al lui Feyenoord, zece fani olandezi au descins la una dintre peluzele stadionului din Giulesti. Ametiti de bautura si cu cate o plasa plina de cutii de bere dupa ei, fanii "batavi" au facut atmosfera cu putine minute inainte de antrenament, injurand in romaneste Rapidul. "Suporterii nostri sunt minunati, vin peste tot cu noi in special atunci cand jucam in Europa. Intr-adevar, le place sa bea, uneori prea mult, dar sunt prietenosi", a precizat atacantul Dirk Kuyt. Dupa antrenament, fotbalistii lui Feyenoord nu au ezitat sa se fotografieze cu suporterii lor. Fanii lui Feyenoord sunt cunoscuti pentru fanatismul cu care isi incurajeaza echipa, avand chiar interdictie, la inceputul deceniului trecut sa-si insoteasca echipa prin deplasari in cupele europene. Ultima isprava a suporterilor din Rotterdam s-a petrecut la sfertul de finala din Cupa UEFA, din primavara, atunci cand au aruncat cu obiecte in teren in timpul partidei cu Sporting Lisabona, provocand suspendarea stadionului "De Kuip".





















































