Fanii îi cer din nou lui Gigi să plece din Ghencea! „Vom fi câteva mii la protest!”
Suporterii Stelei vor organiza la 10 aprilie un miting, în care vor solicita din nou plecarea patronului Gigi Becali de la echipă. Acţiunea va fi legală, urmând să se bucure de participarea câtorva mii de fani ai „roş-albaştrilor”.
„Mitingul este organizat de suporteri independenţi, care nu fac parte din facţiuni sau asociaţii, dar noi îi vom susţine din toate punctele de vedere dacă vor reuşi să obţină autorizaţia. Îl vom contesta pe patron până când acesta va lua decizia de a pleca de la Steaua. Şi nu doar prin cedarea acţiunilor, aşa cum a făcut, ci prin ruperea lui definitivă faţă de club. Mai e o lună şi jumătate până atunci, dar cred că vor participa câteva mii de oameni, sătui de patron”, a declarat, pentru www.puterea.ro, Costi Vasile, vicepreşedintele Asociaţiei Independente a Suporterilor Stelişti.





















































