Fanii Cesenei către Mutu: „N-ai ouă!

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Adrian Mutu nu-şi regăseşte forma de altădată la Cesena
Adrian Mutu nu-şi regăseşte forma de altădată la Cesena

Suporterii echipei italiene, revoltaţi că favoriţii lor sunt pe ultimul loc în Italia, i-au contestat pe jucători la antrenamentul de ieri. Cel mai huiduit a fost atacantul român.

Cesena se îndreaptă vertiginos spre retrogradare în Italia. Echipa lui Mutu ocupă ultimul loc în Serie A, e la al treilea antrenor în acest sezon şi puţini sunt cei care îi acordă vreo şansă de salvare, mai ales după înfrângerea cu 2-0 în faţa Sienei pe teren propriu. Suporterii „alb-negrilor" s-au săturat de această situaţie şi au venit la antrenamentul de ieri după-amiază al echipei hotărâţi să-şi „scuture" favoriţii. Ei au afişat un banner sugestiv, prin care îi acuzau de lipsă de implicare în meciuri. „Jucători fără ouă" scria în mesajul fanilor.
Cel mai huiduit fotbalist al Cesenei a fost chiar Mutu, vedeta echipei şi cel mai bine plătit jucător din lot, de la care suporterii aveau cele mai mari aşteptări. „Briliantul" a înscris doar şapte goluri în acest sezon, iar în ultimele două meciuri nici măcar nu a fost convocat din cauza unui conflict cu noul antrenor, care nu a tolerat absenţa de la antrenament a românului după meciul echipei naţionale cu Uruguay.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite