Eva Tofalvi a obţinut cea mai bună clasare pentru România la JO de la Soci. Kelemen, evoluţie dezamăgitoare la patinaj

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După ce echipajul de sanie a fost descalificat, acum două zile, după ce organizatorii au constatat că românii nu-şi stăpănesc bine aparatul, azi, un alt sportiv a fost forţat să părăsească şi el competiţia.

Update (17.47) - Zoltan Kelemen a avut o prestaţie slabă în proba de patinaj artistic individual, program liber, căzând de trei ori pe gheaţă, lucru penalizat drastic de arbitri. Momentan se află pe locul 4, dar sunt şanse mari să termine pe ultimul loc această probă după evoluţia tuturor concurenţilor.

Update 4 (17.30) - Eva Tofalvi a terminat cursa de biatlon, pe distanţa de 15 kilometri individual, pe locul 21, aceasta fiind cea mai bună clasare obţinută de un român la Jocurile Olimpice de la Soci. Românca a avut o evoluţie aproape perfectă în poligon, ratând doar una dintre cele 20 de ţinte. Sportiva noastră nu s-a prezentat la fel de bine pe schiuri, motiv pentru care n-a reuşit să intre în primele zece, aşa cum îşi propusese. Dacă ar fi reuşit să termine în Top 10, Eva ar fi primit o recompensă de 30.000 de euro din partea COSR, la fel şi antrenorul ei.

Daria Domracheva din Belarus a câştigat o nouă medalie de aur, după cea din proba de urmărire, de acum câteva zile. Sportiva bielorusă este dublă campioană olimpică la Soci.

Update 3 (16.53) - Eva a ţintit perfect şi la a patra intrare în poligon, având o singură ţintă irosită până acum. În acest moment se află pe locul 8.

Update 2 (16.39) - Eva Tofalvi concurează acum în proba de biatlon pe distanţa de 15 kilometri. Românca nu a ratat nicio ţintă la primele două trageri, însă la a treia a irosit un foc. Momentan se află pe locul 7 şi luptă să obţină cea mai bună clasare pentru România la actuala ediţie a Jocurilor Olimpice de iarnă.

Update 1 (15.19) - Paul Constantin Pepene s-a clasat pe locul 62 din 92 de concurenţi în proba de 15 kilometri clasic. 

*****

Potrivit Mediafax, Ioan Achiriloaie a căzut în proba de coborâre din cadrul supercombinatei alpine de la Jocurile Olimpice de la Soci. Achiriloaie a intrat ultimul în concurs, a pierdut controlul şi a ieşit din traseu.

Norvegianul Kjetil Jansrud a înregistrat cel mai bun timp la coborâre, urmat de cehul Ondrej Bank şi austriacul Matthias Mayer.

După Achiriloaie, alţi şapte români vor concura, azi, la Soci. Iată programul: 

12.00 - Florin Daniel Pripici, Paul Constantin Pepene - schi fond - 15 km clasic, finala (Centrul Laura)

14.30 - Dorin Dumitru Velicu - skeleton - simplu, calificări (Complexul Sanki)

16.00 - Eva Tofalvi - biatlon - 15 km individual feminin, finala (Centrul Laura)

17.00 - Zoltan Kelemen - patinaj artistic - individual masculin, programul liber (Patinoarul Iceberg)

17.40 - Maria Marinela Mazilu - skeleton - simplu feminin, finala (Complexul Sanki)

19.30 - Sorin Iulian Pîtea - sărituri cu schiurile - trambulina mare, calificări (Arena Russki Gorki).

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite