EURO 2020, un turneu final care va rămâne în istorie! Statistici incredibile pentru competiţia continentală

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Chiesa

Dincolo de problemele cu care s-au confruntat organizatorii la turneul final care a încoronat Italia drept noua regină a  Europei, spectacolul fotbalistic a fost la înălţime, iar statisticienii vin să confirme acest fapt.

Cu un format nou, a fost pentru prima dată în istorie când la EURO au participat 24 de naţionale, cu meciuri răspândite pe întregul continent, 11 oraşe din tot atâtea ţări găzduind cele 51 de partide, şi într-un context epidemiologic dificil, din cauza pandemiei de COVID-19, şansele unui turneu final reuşit erau destul de reduse. Cu toate acestea, UEFA se poate lăuda că a dus la bun sfârşit competiţia desfăşurată în condiţii dificile, proaspăt încheiatul Campionat European de fotbal fiind aproape unanim considerat un succes.

Indiferent de pasiunile şi percepţiile fiecărui microbist, cifrele competiţiei nu pot fi contestate. Statisticienii au scos la iveală detalii inedite de la acest Campionatul European, iar „Adevărul“ a făcut o selecţie a celor mai interesante dintre acestea.

1 Federico Chiesa (foto) i-a călcat pe urme tatălui său, Enrico, şi a reuşit să marcheze pentru Italia la un turneu final. Cei doi Chiesa reprezintă singurul duo tată-fiu care reuşeşte această performanţă în istoria competiţiei.  

2 Anglia a devenit prima echipă care a câştigat o grupă de la EURO cu doar două goluri înscrise. Atât englezii, cât şi cealaltă formaţie ajunsă în finală, Italia, nu au primit gol în partidele jucate în grupă, doar alte patru naţionale reuşind această performanţă în trecut. 

3 Elveţia a jucat în toată istoria ei trei meciuri în fazele eliminatorii şi toate s-au decis după executarea loviturilor de la 11 metri. De asemenea, până la EURO 2020, elveţienii nu înscriseseră niciodată trei goluri într-o partidă de la un turneu final, însă acum au reuşit acest lucru de două ori, împotriva Turciei şi Franţei. 

4 Victoria din sferturile de finală împotriva Ucrainei a fost prima în care Anglia a înscris 4 goluri într-o confruntare eliminatorie, după finala istorică a CM 1966 (4-2 împotriva Germaniei.)

5 Anglia a devenit prima echipă care nu a primit gol în 5 meciuri consecutive la începutul unui turneu european, în timp ce Spania a devenit prima naţională care a reuşit să marcheze 5 goluri în două meciuri succesive la un turneu final (5-0 cu Slovavia, în grupă, şi 5-3 cu Croaţia, în optimi)

7 De-a lungul istoriei, Scoţia a adunat 8 puncte în meciurile jucate în grupele turneelor finale ale întrecerii europene, 7 dintre acestea fiind câştigate în ziua de 18 iunie (câte trei în 1992 şi 1996, celălalt în 2021).

8 Victoria Spaniei cu Croaţia, 5-3, în optimi, ocupă locul doi în clasamentul meciurilor cu cele mai multe goluri de la un turneu final şi este prima partidă din istoria competiţiei în care s-au înregistrat 8 marcatori diferiţi, în timp ce Portugalia şi-a menţinut procentul de 100% calificări din grupă la un Campionat European (din 8 încercări). 

9 Patrik Schick a devenit al nouălea jucător din istoria EURO care reuşeşte să marcheze de 5 ori la un turneu final, în timp ce Anglia a câştigat pentru prima dată un meci de debut la EURO, din 9 încercări (5 egaluri şi 3 eşecuri)

11 În ciuda faptului că a ajuns până în sferturile de finală, Ucraina a primit gol în toate cele 11 meciuri jucate la un campionat european, în timp ce înfrângerea Germaniei din meciul cu Franţa (0-1) a fost primul eşec într-o partidă de debut a nemţilor la 11 turnee (5 victorii şi 5 egaluri)

13 Cele 13 goluri reuşite de Spania la acest turneu final reprezintă un record pentru naţionala iberică. Chiar dacă în 2008 şi 2012 spaniolii au marcat doar de câte 12 ori, spaniolii au reuşit să câştige trofeul de fiecare dată. 

14 Cristiano Ronaldo a bifat două recorduri la competiţia din această vară. Portughezul este primul fotbalist care a jucat şi a înscris la 5 turnee finale consecutive ale EURO şi a devenit cel mai prolific marcator în întrecerea europeană, 14 goluri. 

15 Victoria Italiei din sferturile de finală, 2-1cu Belgia, a fost al 15-lea succes consecutiv într-un meci pentru Campionatul European (aici fiind incluse şi partidele din calificări), record absolut. Rezultatul egal cu Spania, 1-1 în semifinale, a pus capăt acestei serii, chiar dacă italienii s-au calificat mai departe după loviturile de departajare. 

16 Al doilea gol al Ungariei în meciul cu Germania, 2-2, a fost înscris la doar 16 secunde de la reluarea jocului după golul egalizator al nemţilor. 

17 Polonezul Kacper Kozłowski (17 ani şi 246 zile) a devenit cel mai tânăr jucător care a evoluat într-un meci la EURO. 

18 În cele 4 meciuri jucate pe 23 iunie s-au înscris 18 goluri, cele mai multe într-o singură zi a unui turneu final din întreaga istorie a întrecerii. Cinci zile mai târziu, în partide eliminatorii, s-au marcat 14 goluri în doar două întâlniri, un alt record absolut pentru această fază a competiţiei.

22 Rezultatul de egaliatate dintre Franţa şi Portugalia, 2-2, a fost primul meci al cocoşilor galici în care Benzema a marcat, dar echipa sa nu a învins. Francezii se impuseseră în toate cele 22 de ocazii precedente. 

23 Golul lui Callum McGregor împotriva Croaţiei a fost primul reuşit de Scoţia la un turneu final major după o pauză de 23 de ani. Precedenta ocazie avusese loc la CM 1998, când Craig Burley a marcat în egalul, 1-1, cu Norvegia.

24 Cehia (statistica include şi palmaresul Cehoslovaciei) nu a ratat niciuna dintre ultimele 24 de lovituri de la 11 metri executate la un turneu final (inclusiv loviturile de departajare)

25 Ultimele 25 de goluri înscrise de Harry Kane pentru Anglia au venit doar în meciuri oficiale.

29 Danemarca a învins Ţara Galilor, 4-0, în partida din optimi, pe 26 iunie. A fost prima victorie a danezilor într-un meci eliminatoriu după finala câştigată la CE 1992, 2-0 împotriva Germaniei, în exact aceeaşi zi, în urmă cu 29 de ani. Danemarca a devenit şi prima ţară care atinge semifinalele după ce a debutat cu două eşecuri în meciurile din grupă. 

34 Franţa nu a pierdut în niciunul dintre cele 34 de meciuri în care Antoine Griezmann a reuşit să înscrie (30 de victorii, 4 egaluri).

36 Giorgio Chiellini a devenit cel mai bătrân căpitan al unei echipe care a câştigat trofeul european (36 de ani şi 331 de zile), iar Leonardo Bonucci, cel mai în vârstă marcator într-o finală (34 de ani şi 71de  zile).

37 Atacantul celor de la Macedonia de Nord, Goran Pandev (37 de ani şi 321 de zile) a devenit al doilea cel mai în vârstă jucător care a marcat la un turneu final european, după austriacul Ivica Vastic (38 de ani), care a înscris la un meci de la EURO 2008.

53 Italia a câştigat pentru a doua oară întrecerea continentală, la 53 de ani de la primul triumf, cea mai mare perioadă între două titluri pentru o naţiune din istoria competiţiei.

55 Anglia a jucat o nouă finală a unui turneu major la 55 de ani de la precedenta, când a câştigat Cupa Mondială 1966, după un meci cu Germania. 

61 Eşecul din optimi în faţa Elveţiei a fost primul în care Franţa a încasat 3 goluri într-un meci eliminatoriu la EURO în ultimii 61 de ani. Precedenta ocazie avusese loc la chiar primul meci al francezilor la un turneu final, 4-5 cu Iugoslavia, în 1960.

82 Golul suedezului Emil Forsberg împotriva Poloniei, la doar 82 de secunde de la începerea meciului, a fost al doilea cel mai rapid din istoria EURO. În schimb, reuşita lui Luke Shaw, în secunda 116 a finalei cu Italia, este cea mai rapidă din istorie într-o partidă din ultimul act al competiţiei europene.

83 Prin victoria la penalty-uri asupra Franţei, Elveţia a reuşit să câştige un duel din fazele eliminatorii ale unui turneu final pentru prima dată după 83 de ani. Ultima performanţă de acest gen avusese loc la CM 1938.

109 Cu cele două goluri marcate împotriva Franţei, Cristiano Ronaldo l-a egalat pe iranianul Ali Daei în fruntea celor mai prolifici golgheteri în meciurile internaţionale, 109 reuşite fiecare.

142 A fost turneul cu cea mai mare medie de goluri înscrise pe meci din istorie, 278 (142 de goluri în 51 de partide) 

800 Haris Seferovic a deschis scorul în optimea de la Bucureşti dintre Franţa şi Elveţia, reuşita eleveţianului fiind golul 800 din istoria competiţiei. Autriacul Michael Gregoritsch atinsese borna 700 în meciul cu Olanda, iar olandezul Georginio Wijnaldum marcase golul 750 împotriva Macedoniei de Nord. 

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite