Duel stelar | adevarul.ro

Duel stelar

Publicat:
Ultima actualizare:
0
Lionel Messi
Lionel Messi

Brazilianul Neymar şi argentinianul Messi se întâlnesc într-un meci de verificare care eclipsează cele patru întâlniri din primele două zile ale Campionatului European din Polonia şi Ucraina.

Campionatul European din Polonia şi Ucraina debutează în această seară, dar nicio partidă programată în primele două zile nu se poate compara cu un meci senzaţional care se joacă mâine în Statele Unite ale Americii. La Euro, cea mai interesantă dispută este aceea dintre Germania şi Portugalia (mâine, 21.45, Dolce Sport), dar competiţia mai programează alte trei întâlniri în primele două zile: Polonia - Grecia (azi, 19.00, TVR 1), Rusia - Cehia (azi, 21.45, Dolce Sport) şi Olanda - Danemarca (mâine, 19.00, TVR 1).

Datorită interesului uriaş generat de o confruntare Argentina - Brazilia, a devenit o tradiţie ca meciul, de multe ori, să fie găzduit de o ţară neutră, în faţa unor tribune arhipline. Dacă ultima dată, în noiembrie 2010, Argentina - Brazilia (1-0, gol Messi) a fost găzduit de oraşul Doha, în Qatar, de această dată, partida va avea loc la New Jersey, în Statele Unite ale Americii. De menţionat este şi faptul că ambele echipe au loturile complete, aşa că este de aşteptat ca spectacolul să fie unul desăvârşit. Stadionul „MetLife", pe care se va juca partida, a fost terminat în 2010 şi a costat 1,6 miliarde de dolari, în condiţiile în care are o capacitate de 82.000 de locuri. Aici joacă de obicei echipele de fotbal american New York Giants şi New York Jets.

Brazilia vine după un surprinzător 0-2 cu Mexic, rezultat înregistrat duminica trecută la Dallas, într-un amical, în timp ce Argentina a trecut la pas de reprezentativa Ecuadorului, scor 4-0, în ultimul meci jucat, contând pentru preliminariile Cupei Mondiale din 2014. Aguero, Higuain, Messi şi Angel Di Maria au marcat golurile „pumelor", care speră să recidiveze şi mâine. Fostul mare fotbalist brazilian Pelé a afirmat că Lionel Messi este mai bun decât portughezul Cristiano Ronaldo.

„Messi e peste Ronaldo, dar Neymar e mai bun"

„Messi este, fără îndoială, mai bun, dar şi Cristiano Ronaldo este un mare jucător. Dar Neymar e cel mai bun. Cei doi au însă mai multă experienţă", a declarat „Regele" într-o conferinţă de presă. Afirmaţia lui Pelé vine după cea făcută de un alt brazilian, Marcelo, coechipierul lui Cristiano Ronaldo de la Real Madrid, care consideră la rândul său că starul argentinian este cel mai bun jucător al lumii. „În acest moment, pentru mine, Messi este cel mai bun jucător al lumii şi va fi o plăcere să joc cu el în meciul Brazilia-Argentina", a precizat Marcelo, într-un interviu acordat cotidianului „O Globo" din Rio de Janeiro.

Se pregătesc pentru Cupa Mondială din 2014

Antrenorul Braziliei, Mano Menezes, a devenit selecţioner la 24 iunie 2010. Obiectivul său e acela de a construi o echipă competitivă pentru Cupa Mondială din 2014, când naţionala carioca nu se gândeşte decât la câştigarea trofeului în faţa propriilor suporteri. De partea cealaltă, „Magicianul" Alejandro Sabella, fost secund al lui Daniel Passarella, este în funcţie din august 2011. Brazilia ocupă locul 5 în ultimul clasament FIFA, în timp ce Argentina se află pe 7.

1 turneu final a bifat Neymar (Copa America), în timp ce Messi are deja cinci în palmares (2 CM, 2 Copa America, 1 JO).

"Până când voi câştiga Cupa Mondială, i-am promis preşedintelui că voi aduce în această vară aurul olimpic în Brazilia.''
Neymar atacant Brazilia

"Poate că Neymar este cel mai bun jucător din lume, dar atunci putem spune că Messi este de pe o altă planetă.''
Diego Maradona fost atacant Argentina

image
image

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite