"Dublă" pentru Petre la ŢSKA
Considerat cel mai bun jucător străin din campionatul bulgar, fostul mijlocaş al lui Dinamo, Florentin Petre, înscrie goluri pe bandă rulantă. Ultima ispravă a lui "Peter" s-a petrecut
Considerat cel mai bun jucător străin din campionatul bulgar, fostul mijlocaş al lui Dinamo, Florentin Petre, înscrie goluri pe bandă rulantă. Ultima ispravă a lui "Peter" s-a petrecut sâmbătă, când a marcat de două ori pentru ţSKA Sofia, în partida câştigată cu 6-1 în faţa concitadinei Slavia, în cea de-a şaptea etapă a compionatului.
Petre a fost integralist şi a marcat în minutele 31 şi 85. Coechipierul său Eugen Trică a fost înlocuit în minutul 76, iar Alexandru Piţurcă continuă să nu intre în vederile antrenorului, el nefiind nici de această dată inclus în lot. Un alt jucător român care a marcat în străinătate a fost Marius Mitu, care a adus victoria echipei sale Metalurg Doneţk, scor 1-0 în faţa lui Metalurg Zaporoje. Fotbalistul român a fost integralist şi a înscris în minutul 77. Într-un alt meci disputat în campionatul ucrainean, şahtior Doneţk, formaţie antrenată de Mircea Lucescu,




















































