Doi britanici, deferiti justitiei pentru vanzare ilegala de bilete
0Doi britanici, cu varste de 36 si 38 de ani, suspectati ca au facut din vanzarea ilegala a biletelor pentru meciurile de la Campionatul European de fotbal o activitate organizata, au fost deferiti,
Doi britanici, cu varste de 36 si 38 de ani, suspectati ca au facut din vanzarea ilegala a biletelor pentru meciurile de la Campionatul European de fotbal o activitate organizata, au fost deferiti, joi, justitiei portugheze, a anuntat un responsabil al politiei. Isabel Canelas, purtator de cuvant al Politiei din Lisabona, a spus ca britanicii respectivi "s-au dedicat vanzarii ilegale de bilete pentru meciurile campionatului intr-o maniera organizata, pornind de la un birou" inchiriat la Lisabona. Cele doua persoane au fost arestate miercuri. intr-un comunicat se precizeaza ca Politia a confiscat 11.000 de euro, o mie de lire sterline, cinci telefoane mobile, materiale informatice si 105 bilete din biroul de la Lisabona. De asemenea, Politia a mai arestat un britanic, in varsta de 37 de ani, suspectat ca le-a cumparat bilete celorlalti doi englezi. Aceste arestari au fost posibile datorita marturiei a doua portugheze care lucreaza in imobilul unde se afla biroul inchiriat. Isabel Canelas a declarat ca majoritatea persoanelor arestate de la inceputul Campionatului European au fost implicate in vanzarea ilegala de bilete. "Nu este vorba doar despre bilete valabile ce sunt revandute, ci si de bilete falsificate (...), le cerem oamenilor sa nu cedeze tentatiei de a-si procura bilete prin aceasta metoda", a spus Canelas.























































