Djokovici, iute şi furios: Sârbul şi-a spulberat adversarul în primul meci din Turneul Campionilor
0
Partidele din circuitul ATP durează, de obicei, de la două ore în sus, însă, la ce a jucat, astăzi, Novak Djokovici, spectatorii au fost nevoiţi să părăsească destul de repede tribunele.
Novak Djokovici (2 ATP) n-a stat la discuţii cu Matteo Berrettini (8 ATP) în prima confruntare din ATP Finals 2019.
Într-un duel de 64 de minute, Djokovici a cedat doar trei game-uri pe „O2 Arena“ din Londra şi s-a impus, fără emoţii, scor 6-2, 6-1. Rezultatul a transmis un mesaj clar: sârbul care a cucerit trofeul la ATP Finals de cinci ori (2008, 2012, 2013, 2014, 2015) e în mare formă şi un candidat serios la titlul din acest an!
Tot astăzi, în Grupa Bjorn Borg, Federer şi Thiem se vor înfrunta, de la ora 22.00 (Digi Sport).
Grupa Bjorn Borg
1. Novak Djokovici (2 ATP)
2. Roger Federer (3 ATP)
3. Dominic Thiem (5 ATP)
4. Matteo Berrettini (8 ATP)
Grupa Andre Agassi
1. Rafael Nadal (1 ATP)
2. Danil Medvedev (4 ATP)
3. Stefanos Tsitsipas (6 ATP)
4. Alexander Zverev (7 ATP)
Programul primelor două zile, la simplu
Duminică, 10 noiembrie:
Djokovic - Berrettini
6-2, 6-1
Federer - Thiem
(nu înainte de ora 22.00:)
Luni, 11 noiembrie
Medvedev - Tsitsipas (nu înainte de ora 16.00, Digi Sport)
Nadal - Zverev (nu înainte de ora 22.00, Digi Sport)
Cele mai multe titluri
Roger Federer – 6
Novak Djokovic – 5
Ivan Lendl – 5
Pete Sampras – 5
Ilie Năstase – 4
Horia Tecău, la a şasea participare
România va avea un reprezentant şi anul acesta la Turneul Campionilor, Horia Tecău, care alături de partenerul său, Jean Julien Rojer, va fi angrenat în competiţia de dublu. Pentru Tecău, aceasta va fi a şasea participare la Turneul Campionilor, el bifând trei alături de Rojer şi două cu suedezul Robert Lindstedt. Singura dată când românul a trecut de grupe a fost atunci când a şi câştigat trofeul, împreună cu Rojer, în 2016, după o finală cu Florin Mergea şi Rohan Bopanna. Ultima dată ei au participat în 2017 la Turneul Campionilor, dar nu au câştigat niciun meci în faza grupelor. Anul trecut, Tecău şi Rojer au terminat sezonul pe poziţia a 11-a şi au ajuns la Londra doar din postura de a doua rezervă. Horia şi Jean-Julien vor evolua în grupa Max Mirnîi, ei având programat primul meci luni, de la ora 14.00, împotriva perechii Krawietz / Mies.
Componenţa grupelor la dublu:
Grupa Max Mirnîi:
Juan Sebastian Cabal/Robert Farah (Columbia) (favoriţi 1)
Kevin Krawietz / Andreas Mies (Germania) (favoriţi 3)
Horia Tecau / Jean-Julien Rojer (România/Olanda) (favoriţi 6)
Pierre-Hugues Herbert/Nicolas Mahut (Franţa) (favoriţi 7)
Grupa Jonas Bjorkman:
Lukasz Kubot/Marcelo Melo (Polonia/Brazilia) (favoriţi 2)
Rajeev Ram/Joe Salisbury (SUA/Marea Britanie) (favoriţi 4)
Raven Klaasen/Michael Venus (Africa de Sud/Noua Zeelandă) (favoriţi 5)
Ivan Dodig/Filip Polasek (Croaţia/Slovacia) (favoriţi 8)