Video Dinamo n-o lasă pe Craiova să se distanțeze. „Câinii” s-au chinuit cu Unirea Slobozia, dar sunt matematic în play-off
0Dinamo București a învins-o pe Unirea Slobozia cu scorul de 1-0 (0-0), luni seara, pe Arena Națională din Capitală, în ultimul meci din etapa a 27-a a Superligii de fotbal. A decis Raul Opruț, care a reluat cu capul centrarea lui Daniel Armstrong din minutul 71.

Cu trei etape rămasse din sezonul regular, trupa lui Zeljko Kopic este a doua echipă care își asigură prezența în primele 6, după Universitatea Craiova, care a trecut duminică seară de FCSB, scor 1-0.
Ca urmare a victoriei, gruparea „câinilor roșii” a adunat 52 de puncte și rămâne la un punct în spatele liderului Universitate Craiova. Cu 24 de puncte, Unirea Slobozia, intrată pe mâna fostului mare dinamovist Claudiu Niculescu, este pe locul 14.
Grație victoriei de pe „Arena Națională”, Dinamo nu mai poate fi depășită în clasament de FC Botoșani, ocupanta locului 7, primul din afara play-off-ului.
Moldovenii au 42 de puncte, cu 10 mai puține față de Dinamo, când mai sunt 3 etape de jucat și 9 puncte puse in joc pentru fiecare echipă. Astfel, Dinamo și-a asigurat prezența în play-off.
Pușcaș, aproape de Dinamo
George Pușcaș (29 de ani) este foarte aproape de o revenire în prim-planul fotbalului românesc. Internaționalul român, rămas liber de contract după despărțirea de Bodrumspor, a acceptat oferta celor de la Dinamo București și urmează să joace sub comanda lui Zeljko Kopic.
Mutarea este practic rezolvată, mai lipsind doar semnătura pe contract, au anunțat șefii lui Dinamo. Andrei Nicolescu confirmă transferul: ”Ne-am înțeles, urmează doar semnătura”
Înțelegerea dintre Dinamo și atacant a fost confirmată oficial de președintele Andrei Nicolescu, care a precizat la DigiSport că Pușcaș și-a dat acordul pentru un contract valabil un an și jumătate: „Asta e știrea, e aproape. Ne-am înțeles, urmează doar să avem o semnătură pe contract. Sper să fie alegerea bună pentru noi, dar și pentru el. Sper să-l ajutăm și el să ne ajute pe noi”.
Potrivit site-urilor de specialitate, cota de piață a atacantului este estimată la aproximativ 900.000 de euro. Născut la Oradea, Pușcaș n-a jucat în prima ligă, plecând de tânăr în străinătate, mai întâi în Italia.
Altă victorie pentru CFR Cluj
Tot astăzi, CFR Cluj a dispus la Sibiu, de Hermannstadt, scor 1-0, tot în etapa cu numărul 27. A decis golul lui Lorenzo Biliboc, din minutul 52. Ambele formații au ratat câte un penalty. Gazdele - prin Eduard Florescu, în prleungirile primei reprize (45+4), iar clujenii - prin kosovarul Meriton Korenica (minutul 85).
În 2026, de la reluarea campionatulului, CFR are șase victorii la rând, urcând pe locul 5, cu 44 de puncte, cu un loc și un punct sub rivala locală U Cluj. Hermannstadt este pe locul 15, penultimul, cu 17 puncte.























































