De ce nu există finala mică la Euro 2024. Explicațiile date de UEFA

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Anglia și Spania se vor întâlni în finala Euro 2024, duminică, la Berlin, de la ora 22.00 (PRO TV). Formațiile pe care acestea le-au învins în semifinale, Olanda și Franța, au plecat deja acasă, pentru că la Campionatul European nu se joacă meciul pentru locul 3.

Anglia trece de Olanda în semifinala Euro 2024
Anglia va juca duminică finala Euro 2024 cu Spania, după victoria contra Olandei. Foto PROTV

Spre deosebire de Cupa Mondială, la Euro nu există finala mică, deși în trecut acesta se juca. UEFA a explicat că faptul meciul pentru locul al treilea a fost eliminat ca parte a unei schimbări în formatul turneului între 1980 și 1984, scrie agenția germană de știri DPA. „Meciul nu a fost considerat atractiv și nu a mai făcut parte din edițiile Euro de atunci”, au declarat reprezentanții UEFA în cursul zilei de ieri.

Oficialii fotbalului european au mai precizat că nu există planuri de reintroducere a unui astfel de meci. În ultima finală mică disputată în istorie, Cehoslovacia a învins Italia în 1980, la loviturile de departajare. În schimb, la Cupa Mondială se joacă și meciul pentru locul 3 și acesta este atractiv. La ultima ediție, în Qatar 2022, Croația a trecut cu 2-1 de Maroc, în timp ce Belgia a câștigat bronzul în Rusia, în 2018, după 2-0 cu Anglia.

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite