Cupa Davis, finala de vis compromis. Povestea meciului din 1972, cu şirleticurile lui Ion Ţiriac şi intervenţia Elenei Ceauşescu în apărarea lui Năstase
0
În 1972, la Bucureşti, România întâlnea SUA în finala Cupei Davis. Pentru a pune mâna pe Salatiera de Argint, românii au apelat la toate trucurile posibile.
Echipa de Cupa Davis a României joacă în aceste zile cu Slovacia, meci contând pentru turul al doilea al Grupei Euro-Africane. Suntem încă departe de Grupa Mondială şi vremurile de glorie ale tenisului masculin la nivel de naţională nu se întrevăd, câtă vreme doar echipa de dublu a României, formată din Tecău şi Mergea, poate să concureze cu orice adversar.
Perioada noastră de măreţie s-a consumat la sfârşitul anilor 60 şi începutul anilor 70, când Ilie Năstase şi Ion Ţiriac au dus România de trei ori în finala Cupei Davis, şansa de a cucerit Salatiera de Argint fiindu-le refuzată de fiecare dată de echipa Statelor Unite.
Dacă în 1969 şi în 1971 am jucat pe terenul americanilor, finala din 1972 s-a disputat pe Arenele Progresul şi este considerată de istoricii tenisului ca fiind cea mai frumoasă, zgomotoasă şi controversată dispută din Cupa Davis. Recuperăm în rândurile următoare povestea unui meci captivant, în care ne-am pus în faţa americanilor “cu râul şi ramul”, dar am sfârşit prin a fi învinşi după o finală memorabilă.
Contextul istoric: Ceauşescu l-a liniştit pe Nixon
S-a jucat la jumătatea lui octombrie 1972. O vreme mohorâtă şi o armată de reprezentanţi ai partidului şi de securişti au întâmpinat echipa Statelor Unite pe aeroportul din Otopeni. Americanii au ezitat mult până să accepte disputarea partidei la Bucureşti, considerând că regula alternanţei statutului de echipă gazdă nu trebuie aplicată, pentru că în acel an se modificase sistemul de organizare a Cupei Davis. Federaţia Internaţională de Tenis nu le-a făcut pe plac şi, cum ultima partidă SUA – România se disputase în America, era rândul ţării noastre să o organizeze.
Mai mult decât acest pretext de ordin regulamentar, americanii se temeau de un atentat asupra tenismenilor cu origini evreişti. Meciul se juca la şase săptămâni după Masacrul de la Munchen, cu 11 sportivi israelieni ucişi de palestinieni în timpul Olimpiadei de vară. Cum Ceauşescu era cunoscut ca un apropiat al Palestinei, antrenorul americanilor, Dennis Ralston, a decis să-l scoată din echipă pe Harold Solomon, în parte pentru că era evreu, susţine New York Times într-un articol publicat în 2013. Acelaşi material spune că oficialii federaţiei americane de tenis au venit în România abia după ce Departamentul de Stat i-a asigurat că nu vor fi probleme, iar preşedintele Richard Nixon ar fi avut o convorbire prin telefon cu Nicolae Ceauşescu. „Trimite-i încoace fără grijă”, i-ar fi spus Ceauşescu lui Nixon. Scenariul acestei discuţii telefonice este plauzibil, de vreme ce dictatorul român încă se bucura de simpatia occidentală, pentru reacţia sa la evenimentele de la Praga, din 1968.
Salatiera de Argint, la Sala Dalles
Pentru regimul comunist din România, câştigarea dreptului de a organiza finala Cupei Davis, premieră pentru o ţară din Europa de Est, a fost un motiv de mândrie naţională. Într-un articol din revista Historia (2011) se spune că arena de la Club Sportiv Progresul a fost modernizată, au fost reparate gradenele, s-au vopsit pereţii incintei, s-au schimbat instalaţiile sanitare din vestiare, s-a amenajat o sală pentru presă, iar capacitatea tribunelor a crescut de la 2.500 la 6.500 de locuri. Salatiera de Argint a ajuns în România încă din 29 septembrie şi a fost expusă la Sala Dalles din Capitală, unde mii de români s-au înghesuit să o vadă de aproape.
Echipele: România era favorită
În ciuda asigurărilor primite din partea lui Richard Nixon şi a Departamentului de Stat, antrenorul Ralston şi-a menţinut decizia de a nu-l folosi pe Harold Salomon, tenismenul cu origini evreieşti. “Nu puteam să risc folosind un jucător care se teme pentru viaţa sa. Alegerea celui de-al doilea tenismen a fost cea mai grea decizie din viaţa mea”, a explica tehnicianul pentru New York Times. A doua opţiune a Statelor Unite, pe lângă liderul incontestabil Stan Smith, a fost până la urmă Tom Gorman, un tenismen care n-avea rezultate strălucite pe zgură şi care pierduse opt meciuri la rând în faţa lui Ilie Năstase. Harold Solomon, pe de altă parte, susţine că era pregătit să joace şi că nu s-ar fi temut de un eventual atentat: “Sunt sigur că i-aş fi făcut clipe grele în meciul de simplu lui Ion Ţiriac”.
Dennis Ralston avea să îi arunce în luptă la simplu pe Stan Smith şi pe Tom Gorman, iar la dublu Stan Smith urma să facă pereche cu Erik van Dillen, un alt tenismen cu rezultate modeste, care făcuse un meci slab în finala precedentă.
România miza doar pe Ilie Năstase şi Ion Ţiriac, şi la simplu, şi la dublu, aşa cum procedase şi în 1969 sau 1971. Cu câteva luni înaintea partidei de la Bucureşti, Năstase pierduse dramatic finala de la Wimbledon cu Stan Smith, un meci decis pe muchie de cuţit. Însă, teoretic, România pornea cu prima şansă pentru că ar fi luat ambele puncte cu Tom Gorman şi ar fi câştigat şi la dublu.
Tragerea la sorţi: Năstase şi Stan din primul meci
Efectuată la Casa Centrală a Armatei, de o tânără, necunoscută atunci, Virginia Ruzici, campioana de mai apoi de la Roland Garros, tragerea la sorţi i-a adus faţă-n-faţă, în primul meci, pe cei doi mari rivali, Năstase şi Smith. Ilie i-ar fi aruncat atunci o privire cu subînţeles lui Stan Smith şi ar fi îndreptat arătătorul către el, ceva de genul: „Lasă că vezi tu.” În cea de-a doua partidă, normal, Ion Ţiriac, urma să joace cu Tom Gorman.
Şirelticurile lui Ion Ţiriac şi furăciunea arbitrilor
Cu mult înaintea meciului dintre Ilie Năstase şi Stan Smith arena Progresul dădea pe afară de oameni. Miile de suporteri români înghesuiţi în tribune au făcut tot posibilul pentru a-i intimida pe americani şi s-au manifestat ca la meciurile de fotbal. Însă Smith n-a avut milă de Nasty şi l-a bătut cu trei seturi la zero, un meci în care doar primul set a stat în cumpnp. Toma Ovici, fost membru în stafful naţionalei României de Cupa Davis, spune că lumea era furioasă după acest meci şi că unii dintre spectatori căutau maşina lui Năstase să-i dea foc.
Spiritele s-au mai liniştit după cel de-al doilea meci, în care Ţiriac l-a întâlnit pe Tom Gorman. A fost un joc dramatic, întins pe cinci seturi, în care Ţiriac a recurs la toate strategiile posibile. A întârziat cât a putut servicile oponentului său, ţintuindu-şi privirea în pământ, şi chiar a adus un scaun la fileu pentru a-l enerva şi a-l scoate din ritm pe Gorman. În plus, arbitri români de linie i-au furat cât de mult au putut pe americani, al căror singur aliat a fost arbitrul de centru, argentinianul Enrique Morea. Peste ani, acesta avea să declare că în viaţa lui nu a văzut atâta „trişare” din partea arbitrilor de linie, care decideau după cum le dicta Ţiriac “Mustăciosul” a revenit de la 0-2 la seturi, a câştigat meciul în aplauzele furibunde ale spectatorilor şi a egalat situaţia între SUA şi România.
Americanii au vrut să plece acasă
Tertipurile sale puteau chiar să ne aducă Salatiera de Argint pentru că, furioşi la culme, americanii au vrut să abandoneze finala după meciul câştigat de Ţiriac. În vestiarul de la Progresul, jucătorul de dublu Erik van Dillen i-a îndemnat pe copechipierii săi să plece acasă de îndată. “Nu putem să facem asta. E ca şi cum i-am lăsa pe români să câştige de două ori”, ar fi intervenit Harold Solomon, jucătorul evreu lăsat în afara lotului.
Şi, întocmai ca în în fimele americane cu happy-end, tenismenii din SUA şi-au dus misiunea până la capăt. Mai întâi, echipa de dublu format din Smith şi Van Dillen i-a bătut pe Ţiriac şi pe Năstase în trei seturi scurte, în ceea ce a fost cea mai bună partidă din cariera lui Van Dillen.
Pentru ca Stan Smith să aducă punctul decisiv în meciul cu Ion Ţiriac, un nou meci de cinci seturi în care românul a recurs la toate strategiile posibile. Epuizat peste măsură, Ţiriac a tras de timp cât a putut şi a avut din nou arbitri de linie de partea sa. Smith îşi aminteşte în acelaşi articol din New York Times: “Ţiriac a servit la un moment dat în afară, iar eu am returnat în teren. Arbitri au decis că serviciul a fost bun şi au dat out la mingea mea. Am fost furat de două ori în acelaşi punct”. Însă Ţiriac n-a mai avut energie şi pentru setul al cincilea pe care Smith l-a câştigat cu 6-0, cu lovituri câştigătoare incontestabile.
Elena Ceauşescu l-a apărat pe Năstase
Americanii câştigaseră aşadar a treia finală de Cupă Davis în faţa României. Imediat după meciul fără miză dintre Năstase şi Gorman, povesteşte antrenorul Dennis Ralston, doi securişti le-au spus că au găsit doi arabi în apropierea arenei şi efectiv i-au aruncat în maşini. Românii, pe de altă parte, erau revoltaţi şi apăruseră zvonuri că Ilie Năstase ar fi trântit meciul.
Într-o declaraţie acordată recent pentru Sportnews.ro, Năstase susţine că însăşi Elena Ceauşescu i-ar fi spus să nu-şi facă grij. “S-a lansat ideea că eu aş fi vândut meciul. Vă daţi seama la ce nebunie se ajunsese După meci, Ceauşescu a primit ambele delegaţii la Comitetul Central. Eu, în ziua imediat următoare, trebuia să plec la Barcelona, aveam un turneu acolo, aşa că am stat destul de puţin la întâlnirea de la Comitetul Central, dar şocul cel mare l-am avut la plecare. Chiar la ieşirea din clădire, de zid, stătea rezemată o doamnă. Nu mi-am dat seama cine este. Eu mă îndreptam spre maşină. Mă pregăteam să plec. Când, la un moment dat am auzit: «Tovarăşu′ Năstase, putem sta puţin de vorbă?». Când m-am întors, am îngheţat. Era chiar Elena Ceauşescu. Mi-a spus doar atât: «Copile, poţi merge liniştit. Eu şi Nicu ştim că nu ai vândut meciul. Ştim că eşti patriot şi eşti cu sufletul pentru ţară». Vă daţi seama cât de diabolici puteau fi unii oameni. Acele rapoarte ajunseseră, probabil, pe masa celor doi. Iar eu eram total nevinovat”, a încheiat Ilie Năstase. Chiar dacă imaginea cu Elena Ceauşescu rezemată de zidul Comitetului Central pare decupată din alt film, să-i dăm totuşi crezare lui Năstase.
Cele trei finale SUA - România
19-21 septembrie 1969, Cleveland, Ohio, SUA – România 5-0
Arthur Ashe – Ilie Năstase 6-2, 15-13, 7-5
Stan Smith – Ion Ţiriac 6-8, 6-3, 5-7, 6-4, 6-4
Bob Lutz / Stan Smith – Ilie Năstase / Ion Ţiriac 8-6, 6-1, 11-9
Stan Smith – Ile Năstase 4-6, 4-6, 6-4, 6-1, 11-9
Artur Ashe – Ion Ţiriac 6-3, 8-6, 3-6, 4-0, abandon
8-11 octombrie 1971, Charlotte, SUA – România 3-2
Stan Smith – Ilie Năstase 7-5, 6-3, 6-1
Frank Froheling – Ion Ţiriac 3-6, 1-6, 6-1, 6-3, 8-6
Stan Smith / Erik van Dillen – Ilie Năstase / Ion Ţiriac 5-7, 4-6, 6-8
Stan Smith – Ion Ţiriac 8-6, 6-3, 6-0
Frank Froheling – Ilie Năstase 3-6, 1-6, 6-1, 4-6
13-15 octombrie 1972, Bucureşti, SUA – România 3-2
Ilie Năstase – Stan Smith 9-11, 2-6, 3-6
Ion Ţiriac – Tom Gorman 4-6, 2-6, 6-4, 6-3, 6-2
Ilie Năstase / Ion Ţiriac – Stan Smith / Erik van Dillen 2-6, 0-6, 3-6
Ion Ţiriac – Stan Smith 6-4, 2-6, 4-6, 6-2, 0-6
Ilie Năstase – Tom Gorman 6-1, 6-2, 5-7, 10-8
CTP, copil de mingi
Cristian Tudor Popescu a fost copil de mingi la meciul dintre Ion Ţiriac şi Stan Smith. Reputatul jurnalişt îşi aminteşte că Ţiriac îi cerea să-i arunce mingile cât mai departe, pentru a trage de timp. “Mi-e greu să uit cum îmi şuiera printre dinţi: «Dă-o, bă, dracului, mingea, nu vezi că nu mai am aer?!». Şi eu îi aruncam mingea aiurea, pe lângă rachetă, ca s-o culeagă alt copil de mingi din mijlocul terenului şi «Bunicul» să se mai poată odihni câteva secunde. Reuşise, folosind toate trucurile lui tactice de vulpoi bătrân, să-l scoată din sărite pe Smith, vestit pentru calmul său «englezesc», în aşa hal încât americanul a ajuns să dea cu mingea după el!, a scris Tudor Popescu într-un editorial din prosport.ro
Se încarcă comentariile...
