CTP despre scandalul rasist Irina Begu - Carolina Garcia: „Insulta în cazul meu este şchiopul ăsta nenorocit!“
0Scandalul iscat în jurul presupusei jigniri pe care franţuzoaica Carolina Garcia i-a adus-o Irinei Begu a stârnit o serie întreagă de reacţii.
Cristian Tudor Popescu a tratat şi el subiectul într-un editorial postat pe republica.ro, în care subliniază faptul că dacă franţuzoaica ar fi fost de fapt o australiancă nu s-ar mai fi făcut aât de mult tam-tam.
"O provocare bine înjghebată. Jucătoarea incriminată, Garcia, e franţuzoaică. Dacă era australiancă, efectul n-ar mai fi fost acelaşi. Expresia insultătoare nu e „împiedicata asta” sau „proasta”, ci „ţiganca”.
Că în Franţa românii sunt identificaţi frecvent cu ţiganii, iar ţiganii, toţi ţiganii, ca hoţi şi cerşetori, e o tristă realitate.Mai mult, „connasse de gitane” e traductibilă prin „ţigancă împuţită”, expresie popularizată în România de un fost preşedinte.
Iar tenul măsliniu şi trăsăturile lui Caroline Garcia oferă atrăgătoarea posibilitate să fie făcută la rândul ei „ţigancă”, cu tot felul de epitete şi comparaţii.
În sfârşit, tiparul exprimării e şi el bine ales: „Pierd la ţiganca asta împuţită”. În tenis, şi nu numai, frustrarea duce la mârâieli de genul: „Ia uite, dom`le, mă bate” şi urmează insulta „papagalul, fraierul, ţăcănistul”, în cazul subsemnatului CTP, „şchiopul ăsta nenorocit!”, a scris CTP.
Citeşte aici integral editorialul lui Cristian Tudor Popescu