Cristian Chivu, lovit de un antrenor pe care l-a ajutat să scrie istorie. E ofticos că românul este mai sus ca el

0
Publicat:

La 62 de ani, antrenorul portughez Jose Mourinho a ajuns în plan secund în fotbalul european. O pregătește pe Benfica Lisabona (locul 3 în Portugalia, la 10 puncte de liderul Poro), după ce a fost dat afară rușinos de Fenerbahce Istanbul, cu care n-a reușit să câștige nici titlul, și nici n-a păstruns în grupele Ligii Campionilor, echipa fiind eliminată chiar de Benfica. Lusitanului nu-i convin numirile de antrenori tineri și fără experiență, cum este cazul lui Cristian Chivu (45 de ani) la Inter Milano.

Chivu, pe când asculta de indicațiile lui Mourinho  FOTO Getty
Chivu, pe când asculta de indicațiile lui Mourinho FOTO Getty

La conferința de presă premergătoare meciului din Liga Campionilor cu Juventus Torino, de miercuri seară, tehnicianul lusitan s-a declarat surprins de faptul că mulți tehnicieni fără experiență primesc oportunitatea de a antrena echipe mari din Europa, iar jurnaliștii italieni au interpretat că Mourinho s-a referit aici și la Cristi Chivu, pe care l-a antrenat la Inter în perioada 2008-2010. În 2010, Chivu a fost un pilon important al echipei milaneze care câștiga tripla istorică: titlul, Cupa și Liga Campionilor.

Când AC Milan l-a numit pe Max Allegri, Juventus pe Luciano Spalletti sau AS Roma pe Gasperini, pentru mine nu au fost deloc surprize. Pentru mine singurele surprize sunt atunci când tehnicienii fără un nume în spate au oportunitatea de a antrena cele mai bune echipe din lume. Astea sunt surprizele adevărate pentru mine”, a spus Jose Mourinho în conferința de presă.

Ulterior, jurnaliștii de la tuttomercato.web au interpretat declarațiile lui Jose Mourinho: „Prin urmare, Jose Mourinho folosește ca exemplu doar echipe italiene. Nu a menționat Napoli, care este antrenată de Antonio Conte, la fel ca și în sezonul precedent.

În schimb, a numit 3 echipe care și-au schimbat antrenorii vara trecută. Cu toate acestea, nu a menționat-o pe Inter, care în urmă cu câteva luni l-a înlocuit pe Simone Inzaghi cu Cristian Chivu.

Înainte de a prelua conducerea echipei, Chivu a avut doar 13 meciuri în Serie A ca antrenor al Parmei, plus mulți ani la echipele de tineret ale lui Inter. Așadar, gândirea lui Mourinho nu se poate îndrepta decât acolo. Se poate ca ținta atacului lui Mourinho să fie tocmai acel Inter care îl are acum pe bancă pe Chivu, care a și jucat la club?”.

Totuși, Jose Mourinho s-ar fi putut referi și la alți tineri antrenori, care au primit oportunități uriașe de la cluburi mari. Două exemple sunt chiar două foste echipe pregătite de tehnicianul lusitan, Chelsea, Manchester United și Real Madrid. Pe la toate a trecut.

În urma plecării lui Enzo Maresca de pe banca londonezilor, conducerea clubului a decis să-l numească antrenor principal pe Liam Rosenior, în vârstă de 41 de ani. Retras în 2018 din cariera de jucător, englezul a fost antrenor interimar la Derby County în 2018, iar apoi a mai pregătit-o pe Hull City în Championship și pe Strasbourg în Ligue 1.

De cealaltă parte, Real Madrid a luat o decizie similară după demiterea lui Xabi Alonso. Arbeloa, fostul internațional spaniol, fotbalist la Real Madrid în două rânduri, a pregătit în perioada 2020-2025 mai multe echipe de juniori ale „Los Blancos”, iar acest sezon l-a început pe banca echipei B a lui Real Madrid, însă a fost numit de urgență ca antrenor interimar la echipa mare.

Și la „diavoli” a fost numit un tehnician fără experiență, Michael Carrick (44 de ani).

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite