Clubul Dinamo, amendat cu 100.000 lei pentru incidentele de sâmbătă
Clubul Dinamo a fost amendat, miercuri, cu suma de 100.000 de lei, de Jandarmeria Bucureşti pentru incidentele provocate de suporteri la derby-ul cu Steaua, însă Dinamo, la rândul său, a amendat
Clubul Dinamo a fost amendat, miercuri, cu suma de 100.000 de lei, de Jandarmeria Bucureşti pentru incidentele provocate de suporteri la derby-ul cu Steaua, însă Dinamo, la rândul său, a amendat firma de pază cu aceeaşi sumă din cauza faptului că nu şi-a respectat clauze contractuale.
"Am primit o amendă de 100.000 de lei din partea Jandarmeriei pentru cele întâmplate la meciul cu Steaua. Ne-a fost reproşat faptul că suporterii au intrat cu fumigene şi pocnitori, dar şi pentru un banner care nu era trecut pe caiet dinainte. E normal, dar nu noi suntem de vină pentru ce s-a întâmplat, am amendat şi noi firma de pază cu aceeaşi sumă pentru că nu şi-a făcut datoria. Sunt nişte clauze în contract care nu au fost respectate. E treaba celor de la firma de pază dacă vor să muncească degeaba", a declarat managerul sportiv al lui Dinamo, Petre Buduru, citat de NewsIn.
Oficialii Jandarmiei au mai anunţat că vor face o propunere către Comisia de Disciplină a FRF pentru a suspenda terenul celor de la Dinamo în urma incidentelor produse la acest meci.
În timpul derby-ului cu Steaua, suporterii lui Dinamo au aprins zeci de torţe, atât la Peluza Cătălin Hâldan, cât şi la Peluza I, iar unele au fost chiar aruncate în direcţia suporterilor Stelei aflaţi în sectorul rezervat oaspeţilor de la Peluza I şi pe pista de atletism a stadionului.





















































