Cel mai nedreptăţit fotbalist român rupe tăcerea: „Stafful naţionalei nici nu ştia de mine“. De ce crede că a fost ignorat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cel mai prolific atacant român din acest sezon e convins că Iordănescu şi secunzii săi habar n-aveau de existenţa sa până când Dan Petrescu l-a catalogat ca fiind cea mai bună soluţie pentru atacul primei representative.

În ultimii ani, tot mai mulţi fotbalişti români au ajuns în China şi majoritatea lor au şi plecat de acolo cu coada între picioare. Marius Niculae, spre exemplu, a părăsit Liga I din postura de golgheter al Vasluiului, iar la Shandong Luneng n-a adunat decât opt prezenţe şi două goluri. 

Iar acum în prima ligă chineză activează, fără rezultate remarcabile, Tănase, Bicfalvi şi Marius Constantin. Singurul fotbalist român care a avut evoluţii constant bune, cu excepţia perioadei de după o accidentare gravă, a fost Cristian Dănălache. 

„Adevărul“: Ai fost surprins când ai văzut că Dan Petrescu te-a propus la echipa naţională?

Cristian Dănălache: Am vorbit cu el de câteva ori înainte de meciul nostru direct din cupă şi mi-a spus de atunci că, după ce a văzut vreo 6-7 meciuri ale echipei mele în acest sezon, crede că aş putea fi o soluţie pentru naţională în acest moment. Dar nu credeam că o să spună şi public treaba asta. Nu pot decât să-i mulţumesc pentru vorbele frumoase. Pentru mine contează foarte mult, venind din partea lui Dan Petrescu, mai ales că n-am fost niciodată unul dintre jucătorii lui favoriţi, iar cei care îl cunosc ştiu că nu face niciodată complimente gratuite. 

Ai sperat să prinzi naţionala, atunci când erai golgheterul primei ligi în China?

Normal că m-am gândit şi la lucrul acesta şi întotdeauna am sperat la asta. Orice fotbalist visează să joace pentru naţionala ţării sale, dar în acelaşi timp am fost şi realist. Ştiam că e foarte greu să fiu selecţionat, indiferent de câte goluri aş fi dat în China sau cât de bine aş fi jucat.  De ce? Din diferite motive...

Nu ţi se pare că ţi s-a făcut o nedreptate, în condiţiile în care, când erai golgheterul primei ligi, nici măcar n-ai fost luat în considerare pentru un loc în lotul lărgit al naţionalei?

Nu cred că sunt nici primul, nici ultimul jucător căruia i se întâmplă ceva de genul ăsta. Şi nici nu mă gândesc prea mult la asta. Prefer să mă concentrez pe ce am de făcut la echipa de club şi încerc să dau maximum, atunci când intru în teren. Încă am o plăcere nebună să joc fotbal, mă bucur de fiecare minut petrecut pe teren şi asta e tot ce contează.

Ce şanse crezi că ai acum să fii convocat la naţională?

Niciodată n-am avut şanse prea mari. Şi ţinând cont ca n-am fost convocat, atunci când eram golgheterul primei divizii în China şi declarat cel mai bun jucător al campionatului, iar asta într-o ligă cu mulţi jucători senzaţionali, e normal ca acum şansele mele la convocare să fie şi mai mici. Dar asta nu e treaba mea, e treaba selecţionerului pe cine cheamă la naţională. Oricum, ce e cel mai important e ca naţionala să se califice la turneul final, iar acum are toate şansele!

24 de goluri în 26 de meciuri de campionat are Dănălache, în acest sezon, la Xinjiang Tianshan Leopard, în liga a doua chineză.  

De când a început acest sezon, ai primit vreun semn de la cineva de la FRF cum că ai fi monitorizat, că ai fi în vizorul lor?

Nu, n-am primit niciun semn. Nu e nici foarte uşor din cauza distanţei, plus că toată atenţia e îndreptată spre campionatele din Europa. De altfel, sunt sigur că cei de la naţională nici nu ştiau de mine până la declaraţiile lui Dan Petrescu.

Dan Petrescu spunea că, în acest moment, România n-are un atacant de talia ta. Tu cum îi vezi pe atacanţii de acum ai naţionalei? De cine îţi place mai mult?

Ştiu că Dan Petrescu se referea, în primul rând, la numărul de goluri înscrise în acest sezon sau în toată perioada petrecută de mine în China. Revenind la naţională, atunci când un atacant nu înscrie nu e neapărat numai vina lui. Dacă echipa nu-l ajută, dacă n-are cine să-i dea o pasă decisivă, e foarte greu să marcheze. Cred că Florin Andone are toate atuurile şi calităţile pentru a fi un atacant extraordinar. A crescut într-un mediu propice fotbalului de înaltă performanţă, având o altă mentalitate. Iar anul trecut a arătat că poate juca foarte bine în Primera Division. Chiar dacă echipa lui a retrogradat, el a avut evoluţii bune, marcând şi câteva goluri importante.

De ce crezi că, în afară de tine şi poate Lucian Goian, jucătorii români nu prea au reuşit în China în ultimii ani?

E o întrebare dificilă, mai ales că nu pot vorbi eu în numele altor fotbalişti. Atunci când vii din Europa e destul de greu să te adaptezi în China. Totul e diferit şi ai impresia că tu nu faci parte din această lume, că ţi-e imposibil să te integrezi. Acum, mai contează şi ce îşi doreşte fiecare sau cât de mult îşi doreşte fiecare să se integreze şi să rămână în China. Eu am reuşit să mă adaptez destul de repede şi ce a fost şi mai important a fost prezenţa familiei mele aici. Aşa că, în fiecare an, am un motiv în plus să stau în China, văzând cât de bine s-au adaptat soţia şi fata la viaţa de aici şi cât de mult îşi doresc să mai stăm aici. Practic, în fiecare an, mă roagă să mai stăm cel puţin un an în China. Fetiţa e îndrăgostită de China! China reprezintă „acasă“ pentru ea, ţinând cont că s-a născut aici şi că în jur de 9 luni pe an locuieşte în China. 

I l-aş recomanda lui Iordănescu pe Dănălache. Cred că e cel mai bun vârf din România la acest moment. Ce alt atacant din România marchează atât de mult? Dacă era convocat la ultimele două meciuri, sunt sigur că România lua mai multe puncte.  Dan Petrescu antrenor Jiangsu Sainty   Eu zic că, într-un viitor destul de apropiat, sunt toate şansele să avem atacanţi de genul cu care am fost obişnuiţi la naţională în perioada de care ne aducem aminte cu atâta plăcere. Mă refer la perioada când ne calificam la fiecare turneu final european sau mondial. Cristian Dănălache atacant Xinjiang Tianshan Leopard  

Cifrele din acest sezon ale atacanţilor aflaţi în circuitul naţionalei

Nume Meciuri / Goluri

Andone (Cordoba) 4 / 1

Keşeru (Ludogoreţ) 5 / 4

Stancu (Genclerbirligi) 2 / 0

Alibec (Astra) 7 /4

Rusescu (Osmanlispor) 2 / 0

Puşcaş (Bari) 1 / 0

Roman (NEC) 11 / 4

Marica (Konyaspor) 1 / 0

*Cifrele sunt de la partidele din campionat

A eliminat echipa lui Scolari în cupă

Accidentat grav la finalul sezonului 2011-2012, Dănălache a avut nevoie de un an şi jumătate pentru a recâştiga forma graţie căreia a ajuns golgheterul primei ligi chineze în 2012. Din cauza perioadei grele cu care s-a confruntat după accidentare, vârful de 33 de ani a ajuns acum în liga secundă. Totuşi, el a avut prestaţii excelente când a întâlnit formaţii din primul eşalon în Cupa Chinei. Echipa sa, Xinjiang Tianshan Leopard, a avansat până în sferturi, eliminând inclusiv campioana ultimelor patru ediţii, Guangzhou Evergrande, formaţie antrenată de Scolari la care joacă celebrul Robinho. Dănălache a înscris de două ori în trei partide jucate în cupă, iar în liga secundă conduce în clasamentul golgheterilor, având patru reuşite peste ocupantul locului secund.

Sânmărtean a ajutat naţionala la 34 de ani

Faptul că Dan Petrescu l-a propus pe Dănălache la echipa naţională, spunând că „e cel mai bun atacant român la ora actuală“, i-a surprins pe mulţi. Asta deoarece, fostul campion al Ligii I cu Unirea Urziceni are 33 de ani şi evoluează în liga secundă din China. Pe de altă parte, Lucian Sânmărtean a fost readus în circuitul primei reprezentative la 34 de ani, iar convocarea sa a ajutat mult naţionala în campania de calificare pentru Euro 2016.

VEZI CUM DECURGE VIAŢA LUI DĂNĂLACHE ÎN CHINA

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite