Campionatul Mondial de fotbal bate la ușă, iar situația Iranului provoacă îngrijorare. Mesajul transmis de șeful FIFA

0
Publicat:
Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Preşedintele FIFA, Gianni Infantino (56 de ani), a anunțat ca „sigură" participarea naționalei de fotbal a Iranului la Cupa Mondială 2026 (11 iunie - 19 iulie), în ciuda actualului conflict din Orientul Mijlociu, cu două luni înaintea startului turneului găzduit de Statele Unite, Mexic şi Canada.

Naționala de fotbal a Iranului, sărbătorind calificarea  FOTO Getty
Naționala de fotbal a Iranului, sărbătorind calificarea FOTO Getty

Conform programului oficial, Iranul urmează să dispute cele 3 meciuri din Grupa G în Statele Unite, împotriva Noii Zeelande (16 iunie), Belgiei (21 iunie), ambele la Los Angeles, şi Egiptului (27 iunie), la Seattle. Baza de antrenament a Iranului în timpul turneului ar trebui să fie la Tucson (Arizona).

Iranul va veni, asta e sigur", a declarat Infantino în cadrul unei conferinţe economice organizată de CNBC la Washington. „Dar Iranul trebuie să vină, îşi reprezintă poporul, s-a calificat, jucătorii vor să joace", a spus Infantino, care a vizitat echipa naţională a Iranului în timpul unui cantonament în Antalya (Turcia), la sfârşitul lunii martie. Ocazie cu care a asistat la un meci amical al selecţionatei iraniene.

Iranul a amenințat cu boicotarea Cupei Mondiale 2026

La începutul conflictului declanşat de Statele Unite şi Israel pe 28 februarie, Iranul a menţionat un „boicot" al competiţiei, înainte de a solicita FIFA să-i mute meciurile din Statele Unite în Mexic, o cerere pe care federaţia internaţională a refuzat-o.

După câteva săptămâni de atacuri aeriene asupra Iranului şi represalii iraniene împotriva Israelului şi a ţărilor din regiune, un armistiţiu fragil a intrat în vigoare pe 8 aprilie, pentru o perioadă două săptămâni.

Dar Teheranul a închis strâmtoarea strategică Ormuz, iar, începând de luni, Washingtonul a impus o blocadă asupra navelor care sosesc sau pleacă din porturile iraniene.

De acord, nu trăim pe Lună, trăim pe planeta Pământ. Dar dacă nimeni altcineva nu crede în construirea de punţi şi în menţinerea lor intacte şi unite, atunci noi suntem cei care facem această muncă", a explicat Infantino.

Mai multe țări stau la cotitură și speră că se vor califica din oficiu la turneul final, dacă Iran va boicota întrecerea. Una dintre ele este Italia, care a ratat barajul cu Bosnia.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite