Campioană cu pomană

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sezonul 2011-2012 a arătat din nou că Liga I are un nivel fotbalistic cu care nu ne putem mândri.

De la Dinamo 2007, antrenată de Mircea Rednic, care a avut o serie de 13 victorii consecutive şi a câştigat toate cele patru derby-uri bucureştene, Liga I nu a mai avut o campioană coerentă.

CFR Cluj, Urziceni sau Oţelul, ultimele câştigătoare ale titlului, „au învins, dar n-au convins", cum sună un clişeu potrivit pentru acest caz. Dar parcă în niciunul dintre aceste sezoane senzaţia de lipsă de valoare şi de inconstanţă nu a fost la fel de acută ca acum. CFR Cluj, Vaslui, Steaua, Dinamo şi Rapid, echipele care s-au duelat la vârf, n-au arătat niciuna că ar merita să fie campioană.

„În România nu mai există echipe mari", spunea atacantul Sportului Studenţesc, Costin Curelea, după ce echipa a învins Dinamo, chiar în Ştefan cel Mare, şi se pare că avea dreptate. „Adevărul" îţi prezintă câteva dintre motivele pentru care niciuna dintre formaţiile care
s-au luptat la titlu nu merita să fie campioană.

CFR Cluj

1. Meciuri suspecte cu Oţelul şi Braşov.  Asupra câtorva partide au planat suspiciuni. E vorba de ambele meciuri cu Oţelul, despre care Adrian Porumboiu a spus că au fost câştigate în contul unei „datorii" a gălăţenilor din sezonul trecut, plus cel de acasă cu Braşov, când Hadnagy a făcut un penalty inexplicabil.

2. Avantajaţi de arbitraje.  Unul dintre laitmotivele acestui campionat a fost faptul că CFR e echipa avantajată de arbitri. Cel mai evident caz a fost meciul din tur, de la Sibiu, când arbitrul Radu Petrescu a anulat fără nicio explicaţie un gol al gazdelor.

3. Înfrângeri umilitoare cu Chiajna şi Rapid. Din punct de vedere al rezultatelor, CFR a avut în acest sezon două bile negre ce nu sunt în rezonanţă cu titlul de campioană. Două eşecuri pe teren propriu umilitoare, 0-5 cu Rapid şi 2-4 cu Chiajna.

4. Evoluţii modeste.  Chiar dacă a adunat cu conştiinciozitate puncte, CFR nu a convins şi la nivel de joc. Cel puţin la începutul returului, în ultimele meciuri cu Jorge Costa pe bancă, clujenii au suferit groaznic pe teren.

5. Au băgat în buzunar banii din transferuri. Ardelenii au renunţat fără regrete la finalul turului la cei mai buni doi jucători din toamnă, Weldon şi Renan. Au încasat bani buni pe ei, dar n-au adus nimic în schimb.

FC Vaslui

1. Au plătit greşelile de management. Ambiţia patronului Porumboiu sau erori în redactarea contractului au făcut ca Vaslui să piardă procesul cu unul dintre foştii jucători, sârbul Ljubinkovici, şi să primească interdicţie la transferuri din partea FIFA. Acest lucru a afectat grav echipa, care a trebuit să facă faţă pe trei fronturi, campionat, cupă şi Liga Europa, cu un grup restrâns de jucători.

2. Lot dezechilibrat valoric. Politica clubului de a avea câţiva jucători foarte bine plătiţi, cum sunt Wesley, Adail­ton şi Sânmărtean, iar restul cu salarii foarte mici, a fost criticată chiar de primul dintre aceştia.

3. Eşecuri inexplicabile. Vasluienii au avut două înfrângeri în acest retur greu de justificat. Prima dintre ele, un 0-3 la Sibiu cu o formaţie care a retrogradat, iar apoi un eşec pe teren propriu cu FC Braşov.

4. Hizo, demis chiar în cantonament. Patronul Porumboiu era nemulţumit de jocul echipei din tur, dar nu a luat nicio măsură la finalul primei părţi a campionatului. Hizo a plecat în iarnă cu echipa în cantonament în Antalya şi a fost demis cu câteva săptămâni înainte de începerea returului.

5. Salarii plătite cu mare întârziere. Jucătorii Vasluiului s-au plâns de multe ori de faptul că erau probleme cu banii la club.

Steaua

1. Trei antrenori într-un campionat. Steaua a început campionatul cu Levy pe bancă, a terminat turul cu Ilie Stan şi returul cu Stoichiţă. Fiecare dintre ei a venit cu propriul sistem de joc, iar jucătorii au fost debusolaţi.

2. Echipa, antrenată din lojă.Patronul Gigi Becali a recunoscut că s-a implicat în alcătuirea echipei, sugestiv fiind exemplul de la meciul cu Rapid, când Stoichiţă a fost surprins de camerele TV vorbind la telefon pe bancă în timpul jocului.

3. Puncte irosite în momente cheie. În afară de ultima parte a campionatului, în care a legat mai multe victorii consecutive, Steaua a suferit de inconstanţă. Înfrângerile cu Tg. Mureş şi Vaslui, precum şi egalul cu Gaz Metan au venit în momente în care roş-albaştrii puteau recupera distanţa faţă de primul loc.

4. Meci suspect cu Chiajna. În seria victoriilor de final ale Stelei se înscrie şi cea de la Chiajna, în care gazdele, revelaţia returului, au avut o evoluţie mult sub aşteptări şi care a născut mai multe semne de întrebare.

5. Lipsa condiţiilor de pregătire.Prima parte a campionatului a fost ratată de Steaua şi din cauza faptului că echipa nu avea un stadion fix unde să joace meciurile de acasă şi unde să se antreneze. Roş-albaştrii au stat mai mult pe drumuri, susţinând partidele de pe teren propriu la Buzău, Constanţa, Argeş şi chiar Cluj.

Rapid

1. Trei înfrângeri consecutive cu echipe mici. Seria de eşecuri la rând din debutul returului cu Chiajna, Ceahlăul şi Braşov a pus o frână puternică Rapidului în drumul spre titlu.

2. Puncte pierdute în ultimul minut. În două partide, giuleştenii au fost egalaţi în minutele de prelungire, cu Tg. Mureş şi Gaz Metan, pierzând astfel patru puncte importante.

3. Conflict intern: jucători-galerie. Fanii Rapidului au ameninţat chiar la un moment dat că pentru ei e mai important să plece portarul Dani Coman de la echipă decât să se câştige campionatul.

4. Copos n-a dat nici salarii, nici prime. Problemele financiare au deteriorat atmosfera la echipă. Salariile au fost întârziate şi mai mult de două luni, iar, spre deosebire de adversari, la meciurile importante, giuleştenii n-au fost motivaţi şi cu prime.

5. Întârzierea discuţiilor de prelungire a contractelor. Rapid are mai mulţi jucători care îşi încheie înţelegerea cu clubul în această vară, printre care Pancu, Marcos Antonio sau Rui Duarte. Patronul Copos nu a discutat însă cu fotbaliştii acest lucru, iar incertitudinea viitorului lor şi-a pus amprenta pe evoluţiile giuleştenilor.

Dinamo

1. Şase meciuri la rând fără victorie.  „Câinii" şi-au compromis şansele la titlu în acest retur după ce au avut şase meciuri la rând fără victorie, între care şi trei înfrângeri acasă, cu Sportul, Vaslui şi Petrolul.

2. Strategie greşită la transferuri. În iarnă, Dinamo n-a achiziţionat niciun jucător care să-şi facă loc în primul „11". Curtean, Strătilă, Platini sau Matei au fost doar variante de rezervă pentru titularii obişnuiţi. Iar când aceştia au fost accidentaţi (Cătălin Munteanu) sau suspendaţi (Marius Niculae), lipsa lor s-a simţit vizibil.

3. Conflictul dintre Bonetti şi jucători. Antrenorul italian şi-a acuzat fotbaliştii de blat la pauza meciului cu „U" Cluj, iar relaţia dintre tehnician şi jucători s-a deteriorat iremediabil din acel moment.

4. Lipsa banilor la club. Trecerea în plan secundar a lui Cristi Borcea a însemnat şi o gaură în bugetul clubului. Ceilalţi acţionari, Nicolae Badea şi Dragoş Săvulescu, au întâmpinat probleme serioase în a plăti salariile fotbaliştilor sau a cumpăra jucători.

5. Pregătire fizică dezastruoasă. După un tur de campionat încheiat pe primul loc, în retur, Dinamo a arătat ca o altă echipă. Una dintre probleme a fost pregătirea fizică din iarnă, ratată, care a făcut ca roş-albii să sufere mereu în finalurile de meciuri.

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite