Bucureştiul şi Budapesta, printre cele mai spectaculoase oraşe de pe harta Euro 2020: Cum s-au remarcat
0
Partidele din optimi s-au încheiat. Urmează două zile de pauză, după care, vineri şi sâmbătă, vom avea confruntările din sferturi. Aşadar, avem timp suficient de analiză.
Cele două zile fără meciuri la Euro 2020 ne oferă un mic răgaz să parcurgem ceea ce s-a întâmplat până acum la turneul final.
Iar vestea bună pentru noi e că, după ce s-a aflat pe ultimul loc pe harta Euro 2020, în faza grupelor, Bucureştiul s-a redresat spectaculos, cu ocazia meciului găzduit din optimi. Nici aici nu s-a atins capacitatea maximă permisă de autorităţi, 27.000 de spectatori, însă au fost, totuşi, 22.642 de fani în tribune, luni seară, în partida Franţa - Elveţia.
Cu această cifră, Bucureştiul ocupă locul 4 în clasamentul meciurilor din optimi, după cum se poate vedea mai jos:
1. Budapesta: Olanda - Cehia 0-2 - 52.834 de spectatori
2. Londra: Anglia - Germania 2-0 - 41.973 de spectatori
3. Copenhaga: Croaţia - Spania 3-5 (după prelungiri) - 22.771 de spectatori
4. Bucureşti: Franţa - Elveţia 3-3 (4-5 după loviturile de departajare) - 22.642 de spectatori
5. Londra: Italia - Austria 2-1 (după prelungiri) - 18.910 spectatori
6. Amsterdam: Ţara Galilor - Danemarca 0-4 - 14.645 de spectatori
7. Sevilla: Belgia - Portugalia 1-0 - 11. 504 spectatori
8. Glasgow: Suedia - Ucraina 1-2 (după prelungiri) - 9.221 de spectatori
Dacă Budapesta a oferit cea mai frumoasă atmosferă de la Euro 2020, având cea mai mare medie de spectatori, în schimb, Bucureştiul se poate mândri, fără îndoială, cu cel mai bun meci de la acest European de până acum. De altfel, după cum „Adevărul“ a scris aici, duelul de luni seară, de pe „Arena Naţională“ a şi intrat deja în istoria turneului final.
Euro 2020, tabloul sferturilor
*2 iulie, St. Petersburg, ora 19.00: Elveţia - Spania
*2 iulie, Munchen, ora 22.00: Belgia - Italia
*3 iulie, Baku, ora 19.00: Cehia - Danemarca
*3 iulie, Roma, ora 22.00: Ucraina - Anglia