Boxer mort in urma loviturilor primite in ring

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pugilistul mexican Daniel Aguillon, 24 de ani, a încetat din viaţă ca urmare a loviturilor primite în timpul unui meci disputat săptămâna trecută, informează agenţia EFE, citată de Agerpres.

Aguillon a fost învins prin KO de compatriotul său Alejandro Sanabria, joi, la Ciudad de Mexico, într-o luptă având drept miză titlul de campion al Federaţiei de box din Caraibe. El a fost expediat la podea cu o lovitură violentă de stânga, fiind transportat în stare de inconştienţă la spital, unde medicii au constatat că a suferit un edem cerebral şi l-au operat imediat.

Consiliul mondial al boxului (WBC) consideră că a fost vorba de un 'accident' şi s-a arătat dispus să ajute familia pugilistului decedat, care avea în palmares 16 victorii, 2 rezultate de egalitate şi 3 înfrângeri.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite