Baschet: ŢSKA Moscova – Panathinaikos Atena, o finală de vis (VIDEO) | adevarul.ro

Baschet: ŢSKA Moscova – Panathinaikos Atena, o finală de vis (VIDEO)

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Duminică seară, Panathinaikos şi ŢSKA Moscova îşi vor disputa finala Euroligii, la Berlin. Partida va fi televizată, în direct, de Sport Klub, de la ora 21.00. Gruparea din Atena are ca obiectiv declarat cea de-a cincea coroană europeană, în timp ce formaţia din Rusia este decisă să răzbune înfrângerea de acum doi ani şi să-ţi adjudece cel de-al şaptelea titlu în Europa

Sarunas Jasikevicius îşi doreşte să devină primul jucător care a cucerit Euroliga cu trei echipe diferite. În finala de consolare, Olympiakos Pireu şi FC Regal Barcelona se vor lupta pentru medaliile de bronz.

VIDEO Panathinaikos Atena - Olympiakos Pireu 84-82

În faţa unui public cum rar am mai văzut, Olympiakos a avut şansa de a egala la 84-84 şi de a trimite meciul în prelungiri. Ioannis Bourousis a pierdut câteva secunde importante pe final, iar mingea l-a găsit pe Josh Childress când, deja, era prea târziu. Panathinaikos a fost ţinută în joc de evoluţia constantă a lui Nikola Pekovici, autor a 20 de puncte, în timp ce Mike Batiste a mai adăugat 19. Vassilis Spanoulis şi Sarunas Jasikevicius şi-au împărţit în mod egal alte 36 de puncte pentru formaţia din Atena, însă aruncările ultimilor doi s-au dovedit a fi letale pentru Olympiakos, care nu a putut să conducă decisiv pe finalul întâlnirii.

VIDEO: CSKA Moscova - Barcelona 82-78

ŢSKA Moscova s-a calificat în finala Euro Liga de baschet după o partidă spectaculoasă, în semifinale, cu Barcelona, scor 82-78. Ramunas Siskauskas a fost eroul partidei, reusind 29 de puncte. ŢSKA visează la cel de-al şaptelea titlu în Euro Liga.
Spaniolii au condus ostilităţile până în ultimul sfert de oră, atunci când ruşii au revenit miraculos. Barcelona conducea cu 58-56. Ruşii au încercat să încetinească ritmul partidei şi la rampă a ieşit Siskauskas, care de unul singur a reuşit să întoarcă soarta partidei şi să aducă ŢSKA în avantaj: 62-61. Mai erau doar şapte minute de jucat. Spaniolilor nu le venea să creadă, iar ŢSKA îşi mărea avantajul pe măsură ce partida se apropia de final. Era 67-61 graţie lui Siskauskas, care reuşise 11 puncte consecutive. Cu un minut şi patruzeci de secunde înainte de sfârşitul meciului, tabela arăta 74-71. Finalul a fost dramatic, ambele echipe căutau cu disperare lovitura de graţie însă Siskauskas a transformat o serie de aruncări libere şi partida s-a terminat 82-78.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite