Australia, pe un butoi cu pulbere: Mesaj vulgar postat pe Twitter de un jucător închis în cameră

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tennys Sandgren, revoltat de modul în care e tratat la Melbourne, comparativ cu vedetele circuitului
Tennys Sandgren, revoltat de modul în care e tratat la Melbourne, comparativ cu vedetele circuitului

Australian Open era, în anii trecuţi, supranumit şi „Open-ul Vesel“, datorită atmosferei frumoase, în care se desfăşura, în plină vară, în emisfera sudică. Odată cu pandemia, această veselie a fost înlocuită de nervi. Mulţi nervi!

Şi nu doar noul coronavirus a contribuit la atmosfera explozivă, care există acum la Melbourne, ci şi o serie de decizii neinspirate ale organizatorilor, plus nişte probleme inexplicabile pentru nivelul unui Grand Slam. 

Dacă inclusiv decizia plasării celor 72 de sportivi care au ajuns în Australia la bordul unor avioane în care au existat persoane infectate, poate fi înţeleasă, în schimb, nu există nicio justificare pentru faptul că, de pildă, mişună şoarecii în camerele jucătorilor! Iar, în loc să rezolve problema, autorităţile australiene i-au sfătuit pe jucători să nu hrănească şoarecii! 

Apoi, gaz pe foc au pus organizatorii turneului, prin decizia lor de a caza şase vedete ale tenisului, Djokovici (1 ATP), Nadal (2 ATP), Thiem (3 ATP), Halep (2 WTA), Osaka (3 WTA) şi Serena Williams (11 WTA) la Adelaide, în cu totul alte condiţii, mult peste cele de la Melbourne. Dovadă că până şi directorul Australian Open, Craig Tiley, a fost nevoit, lovit de valul de critici, să admită acum că sunt condiţii inegale pentru cei de la Melbourne şi grupul privilegiaţilor de la Adelaide.

„Simt că decizia noastră, de a caza unii jucători la Melbourne şi pe alţii la Adelaide, e percepută ca fiind un tratament preferenţial pentru cei din urmă. Dar cei aflaţi la Adelaide sunt cei mai buni jucători ai lumii. Regula de bază după care mă ghidez eu e că, dacă eşti jucător de top, campion de Grand Slam, e firesc să primeşti condiţii mai bune“, a spus Tiley. 

Această explicaţie nu numai că n-a calmat spiritele, dar a şi declanşat o replică acidă, pe Twitter, din partea americanului Tennys Sandgren (50 ATP), aflat în grupul celor izolaţi la Melbourne. „O decizie percepută cum?! Ce dracu' omule? Nu te mai contrazice în aceeaşi frază. Spune lucrurile, aşa cum sunt“, a scris Sandgren, acuzând şi el tratamentul preferenţial, de care se bucură cele şase vedete aflate la Adelaide. 

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite