Atleţii au rămas fără Mondialele în sală înainte de Tokyo 2020, din cauza Coronavirusului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Andreea Panţuroiu era pregătită pentru un sezon de sală puternic. Foto: Sportsnet Group
Andreea Panţuroiu era pregătită pentru un sezon de sală puternic. Foto: Sportsnet Group

Campionatele Mondiale de Atletism în sală au fost amânate pentru 2021, din cauza Coronavirusului. Este, astfel, afectată calificarea şi pregătirea atleţilor românilor pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo.

Sportul mondial fuge sistematic de competiţiile programate în China, din cauza Coronavirusului. Cel mai recent, World Athletics şi-a comunicat decizia de a muta în martie 2021 Campionatele Mondiale în sală care ar fi trebuit să se desfăşoare între 13 şi 15 martie 2020, la Nanjing.

Aceasta este cea mai importantă competiţie amânată până la această oră, după ce decizii de a anula turnee sau etape de Cupă Mondială au fost luate, punctual, la tenis, snooker şi schi, China pierzând totodată şi organizarea unor turnee preolimpice la baschet, fotbal feminin şi box.

Campionatele Mondiale de Atletism în sală sunt o competiţie organizată din doi în doi ani (începând cu 2004), de anvergură mai mică decât Campionatele Mondiale în aer liber (programate în august sau septembrie, în ani impari, începând cu 1991). Plasate cu trei luni şi jumătate înainte de startul Jocurilor Olimpice, Mondialele de la Nanjing aveau un rol bine determinat înainte de Tokyo 2020. World Athletics a luat în considerare şi posibilitatea de a muta competiţia într-o altă ţară, existând oferte ale unor oraşe dispuse să îşi asume, din scurt, organizarea, însă „având în vedere că există încă îngrijorări cu privire la răspândirea virusului în afara Chinei“, forul atletic s-a temut de „o amânare ulterioară“.

Greutăţi neprevăzute pentru atleţii români

Sistemul de calificare la Tokyo 2020 este unul schimbat faţă de precedenta ediţie a Jocurilor Olimpice. Dacă până acum se mergea exclusiv pe criteriul îndeplinirii unor bareme de calificare, acum se iau în calcul şi poziţiile atleţilor într-un clasament mondial IAAF Ranking, care atribuie un punctaj în baza mediei performanţelor obţinute pe o perioadă de 12 sau 18 luni - în funcţie de probă. Îndeplinirea baremelor de calificare, unele destul de ridicate, rămâne însă o variantă de acces la Tokyo 2020.

În dialog cu Sportsnet Group, Rareş Toader, campion naţional de tineret la aruncarea greutăţii, a dezvăluit că îşi stabilise ca obiectiv îndeplinirea baremului olimpic la Nanjing. „M-am demoralizat puţin, deoarece mă aşteptam să fiu în formă şi să dau tot ce am mai bun la Campionatul Mondial. Dar, sănătatea este pe primul plan şi nu ar fi fost corect pentru atleţii chinezi să nu fie invitaţi la Campionatul Mondial“, a declarat Toader, pentru sursa citată.

Triplusaltista Andreea Panţuroiu, campioană europeană de tineret, şi-a exprimat şi ea dezamăgirea, anunţând, totodată, că virusul din Asia nu o sperie. „Pentru mine e trist, pentru că am muncit foarte mult pentru acest concurs, era obiectivul meu principal în sezonul de sală. Era un bun prilej de testare înainte de Jocurile Olimpice şi Europene. Aveam în plan şi o medalie, în urmă cu doi ani am venit pe locul patru. Pe mine nu mă sperie nimic, am o imunitate foarte bună. În 2016 a fost virusul Zika în perioada Jocurilor Olimpice de la Rio şi nu am avut nicio problemă”, a mai declarat Andreea Panţuroiu, pentru sursa citată.

Preşedintele Federaţiei Române de Atletism consideră că decizia de a amâna competiţia din China este corectă, chiar dacă asta înseamnă că în 2021 programul atleţilor va fi încărcat, urmând a se disputa Campionate Europene şi Mondiale în sală, plus Campionatele Mondiale în aer liber.

Având în vedere că încă nu avem toate datele, mai degrabă mergem pe prevenţie. Sănătatea sportivilor primează, indiferent de câte medalii vrem să luăm. Un Campionat Mondial nu se poate organiza de azi pe mâine, chiar dacă sunt multe baze sportive în lume. Decizia de a se amâna este cea mai bună şi cred că atleţii înţeleg acest lucru. Pentru noi, Campionatul Balcanic a devenit astfel cea mai importantă competiţie din iarnă. Probabil vom duce o echipă mai numeroasă“, a transmis Florin Forea, preşedintele FR Atletism, potrivit Sportsnet Group.

5
atleţi români sunt deja calificaţi la Tokyo 2020: Claudia Bobocea (1.500 m), Alin Firfirică (disc), Florentina Iuşco şi Alina Rotaru (lungime), Daniela Stanciu (înălţime)

171
de zile au mai rămas până la startul Jocurilor Olimpice de la Tokyo



 

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite