Arbitrii ajung la "duşmani"

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mulţi cavaleri ai fluierului s-au retras în funcţii de conducere călduţe ale unor cluburi. Explicaţii există, dar niciuna nu spune faptul că aceşti arbitri ar fi fost apropiaţii

Mulţi cavaleri ai fluierului s-au retras în funcţii de conducere călduţe ale unor cluburi. Explicaţii există, dar niciuna nu spune faptul că aceşti arbitri ar fi fost apropiaţii formaţiilor respective. Viorel Anghelinei a ajuns la Oţelul pentru că era angajat al combinatului SIDEX. "Dacă nu ajungeam aici, cred că eram observator. Din arbitraj nu cred că poţi trăi dacă nu ai şi o altă slujbă, dar e mai bine aşa decât antrenor, pentru că de pe banca tehnică poţi să ajungi la spital, să mori de nervi", a spus fostul deţinător al ecusonului FIFA. Constantin Zotta a ajuns la Rapid pentru că tatăl său a lucrat mai bine de 30 de ani în cadrul clubului. La Ceahlăul, "sub" Gheorghe ştefan, prieten cu mulţi "fluieraşi" pe vremea "cooperativei", sunt doi foşti arbitri: Dan Petrescu şi Ioan Mironaş. "A făcut şi băiatul meu şcoala de arbitri. A înţeles că nu mai poate să continue când eu am ajuns şef la CCA. Cred că decizia de excludere a observatorilor care au copii arbitri ar putea da rezultate", a precizat "Fibră", fost preşedinte al CCA.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite