Americanii de la CSM Iaşi nu mai vin la antrenamente
Jucătorul echipei CSM Iaşi, Terrence Woods, a declarat că atât el, cât şi ceilalţi doi jucători americani din lotul formaţiei pregătite de Paul Peveliuc, Luke Minor şi Tyron Brunson, nu se
Jucătorul echipei CSM Iaşi, Terrence Woods, a declarat că atât el, cât şi ceilalţi doi jucători americani din lotul formaţiei pregătite de Paul Peveliuc, Luke Minor şi Tyron Brunson, nu se mai prezintă la antrenamente şi meciuri deoarece nu au primit niciun ban de la club. "Conducerea nu şi-a onorat obligaţiile faţă de noi, iar eu şi ceilalţi doi compatrioţi am decis să nu ne mai prezentăm la antrenamente şi nici la meciurile oficiale. Nu ne-am ales decât cu promisiuni, iar până acum am scos bani din propriile buzunare pentru a mânca. Deja am contactat agentul, solicitându-i să ne caute alte echipe", a spus Terrence Woods.




















































