Acuzații la adresa lui Novak Djokovici la Wimbledon. A sărbătorit printr-un gest considerat politic

0
Publicat:

Novak Djokovici e în turul 3 la Wimbledon, după o victorie facilă contra britanicului Evans, 6-3, 6-2, 6-0. La fel ca după meciul din runda inaugurală, cu francezul Muller, Nole și-a sărbătorit victoria printr-o scenografie care seamănă cu gesturile pe care studenții sârbi le-au făcut în timpul protestelor împotriva guvernului, pe care de altfel le-a susținut de câte ori a avut ocazia.

Noul mod de a celebra al lui Novak Djokovici. Foto LAPRESSE
Noul mod de a celebra al lui Novak Djokovici. Foto LAPRESSE

Presa din Serbia a insistat că este fi vorba despre un gest politic, prin care Djokovici a transmis un mesaj de susținere pentru protestatarii din țara natală. Novak a explicat însă că modul său de a se bucura nu are nicio legătură cu ce se întâmplă în țara sa, fiind strict menite să-i bucure pe copiii săi.

Djokovici spune că dansează pentru copiii săi

"Așa cum le-am spus și jurnaliștilor sârbi, e ceva între mine și copiii mei. Avem o melodie numită «Pump It Up». Nu știu câți dintre voi o cunoașteți. E o melodie veche. Are un ritm bun. Deci, da, dansăm împreună așa. Ne place. O cântăm după fiecare victorie. Nu știu numele artistului. «Don't you know, pump it up, you got to pump it up» (cântă el). E o melodie disco", a spus Novak Djokovici, citat de welovetennis.fr.

Nole are cale deschisă spre semifinale la Wimbledon, urmând să dea astăzi piept cu compatriotul său Miomir Kecmanovic (49 ATP). De pe partea sa de tablou a ieșit cel mai periculos adversar, Jack Draper (4 ATP), însă în careul de ași îl așteaptă, conform previziunilor, de liderul mondial Jannik Sinner, care l-a ”executat” pe unde l-a prins în ultimul an şi jumătate.

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite