Acelaşi Mutu!
0România s-a impus după un meci echilibrat şi păstrează primul loc. Starul Fiorentinei l-a executat pe Hamutovski cu o "scăriţă" la penalty-ul din minutul 77 Euro 2008 e mai aproape pentru
România s-a impus după un meci echilibrat şi păstrează primul loc. Starul Fiorentinei l-a executat pe Hamutovski cu o "scăriţă" la penalty-ul din minutul 77
Euro 2008 e mai aproape pentru băieţii lui Piţurcă. S-au impus cu 3-1 la Minsk, după un meci mult mai dificil decât o arată scorul final. Mutu a fost din nou liderul inspirat al echipei, deşi s-a jucat cu câteva ocazii rarisime.
Decarul României a fost cel care a deschis scorul, după un sfert de oră de joc, împingând mingea cu "şpiţul" în plasa lui Hamutovski dintre doi fundaşi bieloruşi. Golul a venit perfect pentru tricolori, care au început nesigur partida, în special în apărare. Profitând de nesiguranţa fundaşilor lui Piţurcă, gazdele au egalat rapid.
Hleb l-a găsit complet liber pe Romaşcenko în careu, iar acesta l-a executat fără probleme pe Lobonţ. Golul bieloruşilor a dat startul unui duel al ocaziilor ratate la cele două porţi, cu Mutu şi Romaşcenko în prim-plan. Dică a fost cel care a pus capăt incertitudinii, cu un gol superb. Stelistul a reluat pe spate cu capul o minge centrată de Nicoliţă.
Tot atacantul Fiorentinei a fost cel care a adus liniştea deplină pentru ai noştri. După câteva ocazii ratate copilăreşte, Mutu a stabilit scorul final în minutul 77. L-a executat cu o "scăriţă" pe Hamutovski, dintr-un penalty scos tot de el. De remarcat şi evoluţia excelentă a lui Dorinel Munteanu, intrat în minutul '68. "Neamţul" a limpezit din nou meciul tricolorilor şi are şanse mari să fie în lotul României pentru Euro 2008, în cazul în care elevii lui Piţurcă se vor califica.























































