Virgil Ianțu, în lacrimi după monologul unui copil care a recitat din Eminescu. „Noi când ne-am lăudat țara ultima dată?“ VIDEO
0În ediția specială de 1 Decembrie a emisiunii „Copiii spun...“, Rareș Prisăcariu, un băiețel de 7 ani din Botoșani, l-a emoționat profund pe moderator, cu un fragment din „Geniu pustiu“.
.
Episodul dedicat Zilei Naționale a adus în platoul show-ului „Copiii spun...“, difuzat la TVR 1, copii excepționali, care își iubesc și își respectă țara. Spiritul minunat al acestei generații face un contrast extraordinar cu un monolog din opera postumă „Geniu Pustiu“, al lui Mihai Eminescu, recitat într-o manieră impresionantă de Rareș, un băiat în vârstă de doar 7 ani, din Botoșani.
Dragostea de istorie și țară a acestui copil se transmite prin fiecare cuvânt pe care îl rostește, iar micul patriot a reușit să îl emoționeze pe moderatorul emisiunii până la lacrimi.
„Eu vin din leagănul culturii, de la Botoșani. Îmi iubesc foarte mult țara și am mult respect față de ea“, a declarat copilul. «Foarte mulți oameni mi-au spus că sunt genial, dar le-am zis că mai am mult de învățat până să fiu genial“, a continuat el înainte de a spune monologul din „Geniu pustiu“.
„Oamenii noștri sunt de-un cosmopolitism sec, amar, sceptic, ba mai mult: au frumosul obicei de-a iubi orice-i străin, de-a urî tot ce-i românesc. Noi am rupt-o cu trecutul fie ca limbă, fie ca idee, fie ca mod de-a privi și a cugeta; căci altfel n-am putea trece în ochii Europei drept națiune civilizată. Vezi la noi istorici ce nu cunosc istoria, literați și jurnaliști ce nu știu a scrie, actori ce nu știu a juca, miniștri ce nu știu a guverna, financieri ce nu știu a calcula și de aceea atâta hârtie mâzgălită fără nici un folos, de-aceea atâtea țipete bestiale care umplu atmosfera teatrului, de-aceea atâtea schimbări de ministeriu, de-aceea atâtea falimente“, a spus Rareș în monolog.
Pasiunea și trăirea cu care Rareș a recitat l-au impresionat până la lacrimi pe Virgil Ianțu.
„Rareș e ca toți ceilalți copii care vin la emisiunea «Copiii spun...» Deschis, sincer, fără măști. Doar că el a făcut, pe lângă altele, o pasiune pentru România și pentru poezie. Pasiuni care, la mulți dintre noi, au dispărut. Când am citit ultima dată o poezie? Când ne-am lăudat țara ultima dată? Pe lângă aceste pasiuni, Rareș este extrem de talentat. Recită cu o intonație și o trăire cu totul speciale. Aceste lucruri se simt, nu se învață, iar el simte ca un om mare sau poate mult mai frumos. A fost o întâlnire ce mi-a rămas în suflet și vreau să le mulțumesc lui și minunaților lui părinți pentru onoarea de a-l cunoaște pe Rareș. Sigur vom rămâne prieteni“, a declarat Virgil Ianțu în exclusivitate pentru „Adevărul.“