VIDEO Băieţii răi din filmele româneşti

Vlad Ivanov, alături de Anamaria Marinca, în secvenţa în care cei doi merg la hotel, în filmul „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile“

Actori ca Gheorghe Dinică, Ştefan Mihăilescu-Brăila, Colea Răutu, Răzvan Vasilescu sau Florin Călinescu au adunat crema rolurilor negative. Trădătorul Bastus, escrocul Pavel Puiuţ, profitorul Bumbescu sau piratul Spânu sunt personajele negative care au dat fiori reci publicului românesc.

Gheorghe Dinică (1934-2009) este cel mai „păcătos" dintre toţi răii filmului românesc. Actorul a dat viaţă atâtor canalii, într-un fel unic şi irepetabil încât a devenit, printr-un paradox explicabil doar prin magia filmului, „cel mai iubit". Să luăm la întâmplare unul dintre aceste roluri memorabile, Lăscărică, din „Cu mâinile curate" (1972): dacă la vremea difuzării peliculei ar fi existat telefoane mobile şi internet, celebra replică „Nu trage, domn Semaca! Sunt eu, Lăscărică!" ar fi fost cea mai descărcată sonerie pentru celularele românilor.

Atât de buni încât sunt cei mai răi

A fost trădător (Bastus, în „Columna), legionar (­Paraipan, în „Un comisar acuză" şi „Revaşa"), parvenit mic-burghez şi oportunist (Stănică Raţiu în „Felix şi Otilia"), găinar mărunt (Mitică, în „Concurs" de Dan Piţa), securist cinic („Cel mai iubit dintre pământeni"). Un rol de  „ticălos" memorabil, în care a afişat încă o dată rânjetul lui malefic, i-a fost oferit de Nae Caranfil în „Filantropica". „Mâna întinsă care nu spune o poveste nu primeşte pomană!... Fii profesionist, ce dracu!" este o altă replică de film care l-a „eternizat" pe Dinică (personajul Pepe, şarlatanul autointitulat „jumătate artist, jumătate om de afaceri").

Din acelaşi registru este şi impresarul de club sub a cărui figură jovială intuieşti traficantul de carne vie din „Asfalt Tango" (Florin Călinescu). Interlop lipsit de scrupule în „Marfa şi banii" (regia Cristi Puiu), perfid şi abject în rolul căpitanului Burcea („Terminus Paradis", regia Lucian Pintilie), sau „vampirul energetic" Florian Tufaru din „Niki Ardelean, colonel în rezervă" (regia Lucian Pintilie), Răzvan Vasilescu este cameleonic, capabil să se plieze pe toate caracterele rele. Diabolic şi viclean este şi Spânu (Colea Răutu, 1912-2008), personajul negativ din serialul TV „Toate pânzele sus" a cărui privire îţi dă fiori reci pe şira spinării. 

Răzvan Vasilescu, în rolul căpitanului Burcea din pelicula „Terminus Paradis“

„Secretul lui Bachus", filmul regizat de Geo Saizescu în 1984, a arătat, în vremuri de aspră cenzură, faţa pervertită a sistemului comunist: tipul profitorului oportunist şi fără scrupule, care capătă chip şi glas prin personajul Puiu Bumbescu (Ştefan Mihăilescu-Brăila). Acest mafiot dâmboviţean cu faţă de omuleţ cumsecade controla o reţea compusă din negustori de vin mai mari sau mai mici, dar şi de sus-puşi ai vremii. Bumbescu avea un tic verbal  pe care îl repeta previzibil şi obsedant: „Chestii, socoteli". Fraza a intrat în vorbirea curentă a epocii cu atât mai mult cu cât personajul care o rostea era inspirat ­dintr-unul real. 

Abuz de putere

„Personajele rele din filmul românesc abuzează de putere, maleficitatea lor este comună. Nu sunt din filme cu supereroi, nu vor să cucerească lumea, vor să se folosească de cei din jur. Sunt personaje balzaciene, ahtiate după bani, corupţi care fac parte dintr-o societate coruptă - componenta socială este foarte importantă în filmele româneşti. Cele mai multe dintre personajele rele sunt bărbaţi, puţine sunt femei - precum cutrele din Gaiţele sau Agata - Marga Barbu în seria filmelor cu Mărgelatul", observă Anca Grădinariu, critic de film, care menţionează şi personajul Lică Sămădăul (Geo Barton), „agentul distrugerii fericirii conjugale" din „La moara cu noroc" (regia Victor Iliu).

Gheorghe Dinică într-un rol memorabil: Pavel Puiuţ din „Filantropica“

Răul subtil

Irina Margareta Nistor crede că Bebe (Vlad Ivanov din filmul „4 luni 3 săptămâni şi 2 zile") întruchipează tot ce este rău în fiinţa umană - lipsit de scrupule, gata oricând să calce pe cadavre. „Este meritul lui Vlad Ivanov, care dovedeşte cu acest rol că este un mare actor, în viaţa de toate zilele el fiind o persoană total opusă. Rolul lui nu este de mare întindere, dar impactul este atât de puternic, încât oricine îl vede nu mai poate să desprindă «coaja» şi să ajungă la esenţă. Până în 1990, în filmele româneşti existau cei răi şi cei buni. În «4,3,2», personajul negativ este mai subtil. Aici este meritul lui Mungiu care a ştiut să exploateze resursele acestui mare actor", puncteaza Irina Margareta Nistor.

''Personajele rele din filmul românesc abuzează de putere, maleficitatea lor este comună.''
Anca Grădinariu critic de film

''Mâna întinsă care nu spune o poveste nu primeşte pomană!''
Gheorghe Dinică actor, replică din „Filantropica"