Tragediile care o apasă pe Rodica Popescu-Bitănescu. „Am nişte amintiri pe care nu le suport”

Rodica Popescu-Bitănescu împlineşte sâmbătă 85 de ani. Râsul său inconfundabil este un reper pentru publicul care o iubește, însă puțină lume știe că în spatele veseliei sale molipsitoare se ascund tristeți de demult.

Rodica Popescu-Bitănescu s-a născut pe 5 august 1938 la Răsuceni, județul Ilfov, a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti în anul 1960 şi a jucat pe scena Teatrului Naţional din Iaşi şi la Teatrul „Barbu Delavrancea“ din Capitală. Din 1966, spectatorii s-au bucurat de prezenţa ei pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti.

S-a remarcat în zeci de roluri, printre care Ines din „Castiliana“ de Lope de Vega, Lucetta – „Bădăranii“ de Carlo Goldoni, Calipsiţa – „Coana Chiriţa” după Vasile Alecsandri, Manuela – „Travesti” de Aurel Baranga, Monti – „Moartea ultimului golan” de Virgil Stoenescu, Lina – „Să nu-ţi faci prăvălie cu scară” de Eugen Barbu, Argentina – „Trei fraţi gemeni veneţieni” de Aldo Mattiuzi Collalto, Liuba – „Faleza” de Julius Edlis, Lucy – „Rivalii” de Richard Sheridan, Bucătăreasa – „Legenda ultimului împărat” de Valentin Nicolau, Bonita – „Aşteptând la Arlechin” de Noel Coward.

„Mi-a intrat în cap că aş fi o mare actriţă şi de o frumuseţe fără margini”

În urmă cu trei ani, şi-a asumat și „rolul“ de regizor şi dramaturg: a scris şi regizat propriile piese „Cinci femei de tranziţie“, „Încă-i bine“, „Viaţa de cimitir“, jucate cu mare succes pe scena TNB.

„Am ajuns actriţă dintr-o întâmplare. În liceu a fost un regizor care avea nevoie de o Ziţă pentru „O noapte furtunoasă“. Am citit textul cu tupeu şi de atunci mi-a intrat în cap că aş fi o mare actriţă şi de o frumuseţe fără margini, pe parcurs mi-au trecut multe, pe urmă aveam impresia că sunt de o urâţenie fără margini şi total lipsită de talent. Am dat la Teatru şi am căzut cu lanţuri, pentru că fiind atât de încrezută nici nu m-am pregătit.” mărturisea actrița, în urmă cu câțiva ani în platoul Adevărul Live.

Râsul său colorat, inconfundabil, este adulat de generații întregi. În spatele lui, e viața unui om, cu bune și rele, cu bucurii și tristeți.

„Eu râd foarte rar, dar când râd, râd cu foarte mare poftă, e adevărat. După cum sunt un om foarte sensibil şi plâng foarte repede. Sunt un om şi foarte vesel, şi foarte trist. Eu nu mi-am căutat acest râs. Pe undeva e plăcut să ştii că oamenii se bucură de optimismul tău. Probabil că eu îi încarc pozitiv. Şi românii au nevoie de zâmbetul şi de râsul meu, ceea ce mă bucură”, mărturisea Rodica Popescu Bitănescu

Actrița a făcut la Adevărul Live o reverenţă publicului și a dezvăluit amănunte din viața sa, retrăind câteva câteva amintiri emoționante.

„Toată viaţa am vrut să fiu grasă, întotdeauna mi-au plăcut femeile plinuţe, pentru că în copilărie am fost foarte complexată pentru că am fost foarte slabă. În liceu mi-a intrat în cap că aş fi o mare actriţă şi de o frumuseţe fără margini, pe parcurs mi-au trecut multe şi aveam impresia că sunt de o urâţenie fără margini şi total lipsită de talent Rodica Popescu Bitănescu”, a povestit Rodica Popescu Bitănescu, prima actriţă care a făcut topless pe scenă.

„Nu suport trecutul, îmi face foarte rău”

Rodica Popescu Bitănescu preferă prezentul unui trecut care n-a fost nicidecum pe măsura râsului său molipsitor: 

„Sunt o persoană care trăieşte în prezent, nu mă uit la ce am făcut în trecut. De aceea eu nici nu am fotografii. Eu am rupt tot. Nu mă interesează teancurile de fotografii. Eu am amintirile în cap. Apoi, mie fotografiile îmi fac foarte rău, nu suport trecutul, îmi face foarte rău. Pentru că am nişte amintiri pe care nu le suport, am un trecut dureros, familia mea a trecut prin multe necazuri, pentru că s-au schimbat multe regimuri. Nu vreau să-mi aduc aminte, mă întristează”

Despre toate aceste lucruri a scris în cele cinci piese de teatru semnate de ea.

„Toate sunt comedii şi, culmea, la aceste lucruri triste şi tragice lumea râde. Este fantastic! Întotdeauna lumea se amuză pe seama necazurilor altora”, a mărturisit actrița.

Tata a murit după câţiva ani de la ieşirea din puşcărie

Suferința trăită de tatăl său - ţărănist, deținut politic - în închisoarea de la Pitești a marcat-o.

„Eu când am făcut facultatea, tata a fost ca prostul în puşcărie la Piteşti, printre amărâţii ăia a fost şi tata, iar acum derbedeii fac mişto. Aţi murit ca proştii, vă spun eu, nu merită. Tata a murit după câţiva ani de la ieşirea din puşcărie, la 57 de ani. Tata a suferit enorm, el era un om foarte fin, foarte bun, blând şi muncitor. Lumea trebuie să ştie şi adevărul ăsta, Ana Pauker a fost mâna dreaptă a lui Gheorghe Gheorghiu Dej şi a adus tare de tot comunismul în România. (...). Eu am rămas speriată, eu am crescut cu teama că mă va lua la Canalul Dunăre Marea Neagră sau că mă deportează în Bărăgan sau că ne trimite în lagăr la ruşi, pentru că asta ştiam eu”, a povestit actrița.

„Te-aş lua de nevastă, dar ştiu de tatăl tău şi nu pot”

Frica aceasta a urmărit-o ani buni, la fel și prejudecățile celor din jur:

„Eu în facultate am murit de foame şi aşteptam ori să mă ia de nevastă unul cu bani, să-mi dea de mâncare, dar ăştia cu bani îţi aflau dosarul. Am rămas trăsnită când mi-a spus unul: „Te-aş lua de nevastă, te admir, îmi eşti dragă, dar ştiu de tatăl tău şi nu pot, că din mare general ce sunt acum ajung urgent soldat prost“

Rodica Popescu-Bitănescu nu s-a implicat în niciun fel în politică, deși mărturisește că este prietenă cu foarte mulţi politicieni și că îi admiră mai ales pe cei care merg la teatru, „vreo 2-3, nu mulţi”.

Fostul preşedinte al României, Ion Iliescu, i-a conferit, pe 29 noiembrie 2002, Ordinul Naţional Serviciul Credincios în grad de Cavaler, „pentru crearea şi transmiterea cu talent şi dăruire a unor opere literare semnificative pentru civilizaţia românească şi universală”.