Ştiri pe scurt

Crăciun cu Ştefan Bănică jr Ştefan Bănică jr (foto) va susţine concertele tradiţionale de Crăciun în perioada 10 - 13 decembrie, la Sala Palatului din Bucureşti, potrivit Mediafax.
Crăciun cu Ştefan Bănică jr
Ştefan Bănică jr (foto) va susţine concertele tradiţionale de Crăciun în perioada 10 - 13 decembrie, la Sala Palatului din Bucureşti, potrivit Mediafax. Biletele vor fi disponibile în curând, la patru categorii de preţ: 50, 75, 100 şi 120 de lei. Anul trecut, cântăreţul a susţinut de Crăciun şapte concerte live, toate sold-out.
Concertul Alphaville, amânat
Spectacolul „Back to the ’80s“, care îi reunea pe afiş pe Alphaville şi Bad Boys Blue, programat la data de 13 octombrie, la Bucureşti, a fost amânat pentru prima parte a anului 2010, din cauza unor probleme de natură tehnică, potrivit organizatorilor. Biletele deja achiziţionate rămân valabile pentru următoarea dată, cel mai probabil pentru luna martie.
Penelope Cruz se mărită
Actorii spanioli Penelope Cruz şi Javier Bardem, care nu şi-au confirmat niciodată public relaţia, s-au logodit recent, potrivit unor surse apropiate citate de femalefirst.co.uk. Aceeaşi sursă a negat că Penelope ar fi însărcinată, în ciuda speculaţiilor apărute în presă. Cruz şi Bardem le-ar fi spus prietenilor că intenţionează să se căsătorească.





















































