Reţeaua de alienare

Jesse Eisenberg portretizându-l pe Mark Zuckerberg, în filmul „Reţeaua de socializare“

America îşi iubeşte, fără discernământ, eroii. Succesul filmului „Reţeaua de socializare“ atestă încă o dată frenezia cu care Lumea Nouă îşi glorifică idolii, indiferent de substanţa faptelor lor.

„Reţeaua de socializare", poveste a transformării unui student semi-autist în cel mai tânăr miliardar din istorie, s-a menţinut pe primele poziţii în box-office-ul american toată luna octombrie. Împrejurările „istorice" şi oamenii care au contribuit la crearea platformei Facebook au fost evocate convingător de cineastul David Fincher, într-o peliculă inclusă de revista „Rolling Stone" într-un clasament al filmelor reprezentative pentru o anumită generaţie.

Mark Zuckerberg, creatorul „reţelei" prin care interacţionează la ora actuală 500 de milioane de utilizatori, a intrat în panteonul figurilor iconice, care au fascinat America în istoria recentă. Vecinătatea este „selectă" şi profund disfuncţională: Jim Stark, adolescentul alienat interpretat de James Dean în „Rebel fără cauză" (1955); hoţii ucigaşi Bonnie şi Clyde, din pelicula omonimă (1967), care au îngrozit şi fascinat America în anii ‘30; Benjamin Braddock, personajul lui Dustin Hoffman din „Absolventul" (1967), un tânăr fără direcţie, care debutează în viaţă cu o relaţie adulterină; motocilişti hippioţi din „Easy Rider" (1969), interpretaţi de Peter Fonda şi Dennis Hopper, care străbat America în acompaniament de „droguri, sex şi rock'n'roll".

Lista mai include „Odiseea spaţială - 2001" (1968), „Portocala mecanică" (1971), „Războiul Stelelor" (1977) sau „Spinal Tap" (1984) şi se încheie cu un alt film al lui David Fincher, „Fight Club" (1999), în care personajele jucate de Edward Norton şi Brad Pitt găsesc o formă violentă de terapie pentru insatisfacţia existenţială.

Aşadar, filmele emblematice ale generaţiilor evocă personaje şi gesturi extreme, glorificate de un public avid să evadeze din banalitatea propriei existenţe. Unde se încadrează aici Mark Zuckerberg, care este în viaţa reală un individ perfect banal, îmbrăcat neglijent, în tricou, bermude şi şlapi? Zuckerberg a devenit exponentul unei generaţii căreia i-a pus la dispoziţie un redutabil instrument, creat după chipul şi asemănarea lui. Folosită astăzi de una din 14 persoane, „reţeaua" circumscrie, totuşi, un mare paradox: ea facilitează, în egală măsură, interacţiunea şi alienarea socială. Criticul american de film Roger Ebert îl compară pe Zuckerberg (portretizat în film de Jesee Eisenberg) cu ce­lebrul jucător de şah Bobby Fischer şi identifică în cele două personaje „simptome de Asperger" (sindrom care indică prezenţa unui autism moderat).

Brad Pitt, în „Fight Club“ (sus) şi James Dean, „rebelul fără cauză“ al Americii (jos)

„Ambii sunt geniali, dar complet afoni în relaţiile sociale", scrie Ebert, adăugând: „Pentru a concepe Facebook, Zuckerberg nu trebuia să ştie nimic despre relaţiile interumane (şi se pare că acestea îi erau, oricum, străine). Avea nevoie doar de abilitatea de a intui cum să atragă omenirea în joc".

Lipsit de capacitatea de a relaţiona social sau de a empatiza cu semenii lui, Zuckerberg şi-a translatat autismul în spaţiul virtual şi a imprimat un model de comunicare pe care lumea modernă l-a adoptat cu entuziasm. „Afonul" Zuckerberg a generat astfel un feno­men de masă, care adeseori virează în exhibiţionism, dar care, indiferent că ne place sau nu, a schimbat radical modul în care noile generaţii folosesc internetul.