Paris Jackson a părăsit indignată o prezentare de modă Dior. Care a fost motivul FOTO
0Paris Jackson (20 de ani) ar fi părăsit „furioasă“ show-ul de prezentare a colecţiei Cruise a casei de modă Dior, care a avut loc în weekend, în capitala Franţei. Fiica regretatului Michael Jackson a postat un mesaj pe Twitter prin care şi-a explicat gestul.
Evenimentul avea ca temă un rodeo mexican, pentru care toate modelele au trebuit să pregătească numere pe spatele unor cai. Paris, care este vegetariană, a dezaprobat ideea ca animalele să fie folosite în acest scop.
Astfel, potrivit presei internaţionale, modelul ar fi părăsit imediat show-ul de modă, atrăgând atenţia fotografilor, dar şi a celor prezenţi la show.
„Nu toată lumea a apreciat caii. Paris a fost văzută părăsind show-ul după doar câteva minute, probabil fiind îngrijorată pentru starea animalelor“, a scris Harper's Bazaar.
„Până la sfârşit, singura impresie care a rămas după eveniment a fost dată de ieşirea furtunoasă a lui Paris, care a sărit desculţă în bălţi în faţa fotografilor, înainte de show, dar apoi a ieşit din sală furioasă în timp ce îşi făcea apriţia primul model“, a scris The New York Times.
În urma articolelor apărute în presă, care vorbeau de „ieşirea dramatică“ a fiicei lui Michael Jackson, Paris a scris un mesaj pe Twitter în care şi-a explicat gestul, scrie People.
„Să lămurim lucrurile, nu am părăsit «într-un mod furtunos» show-ul. M-am ridicat discret, încercând din răsputeri să nu provoc o scenă, pentru că nu sunt de acord ca animalele să fie biciuite şi folosite în modă. Nu încerc să devin inamicul industriei de fashion, dar o să mă comport întotdeauna aşa cum simt“, a scris Paris.
De asemenea, o sursă a confirmat pentru People că Paris Jackson a avut, într-adevăr, o ieşire mai degrabă „silenţioasă“, încercând să nu atragă prea mult atenţia asupra ei, deşi modelul a fost deranjat de folosirea cailor în prezentarea de modă.
„Nu a fost de acord cu modul în care au fost manevraţi caii (sunetul produs de bici era puternic), aşa că a plecat în tăcere“, a spus sursa.
„Femeile care se ocupau de cai trebuiau să folosească un ham special pentru ca animalele să meargă drept, fără să fie afectaţi de ploaia torenţială. Paris nu a avut intenţia să jignească în vreun fel brandul. I-a plăcut colecţia şi s-a simţit minunat în Paris“, a adăugat sursa menţionată.
FOTO Getty Images
FOTO Getty Images