Monica Bârlădeanu: „Cred în familie şi în căsătorie cu toată fiinţa mea“
0Repaosul din această perioadă a ajutat-o să acorde mai multă atenţie laturii spirituale şi să abordeze, într-o nouă manieră, ceea ce va avea viaţa să-i ofere de acum încolo.Ultima dată am vorbit cu Monica în 2018. Trei sezoane din serialul Vlad, în care joacă rolul Carlei, şi o pandemie mondială mai târziu, am stat de vorbă cu actriţa despre ce îi aduce echilibru.
Timpul a căpătat alte valenţe după această perioadă. Ce înseamnă pentru tine revenirea la viaţa normală ? Va mai exista acel normal?
Nu ştiu încă în detaliu cum va arăta viaţa mea sau a noastră, pentru că suntem totuşi îngrădiţi de câteva restricţii. Cu manichiura şi vopsitul m-am descurcat singură acasă până acum, aşa că nu sar neapărat în sus de bucurie că s-au deschis saloanele şi am aşteptat cu nerăbdare deschiderea restaurantelor ca să iau prânzul cu prietenii.