INTERVIU Vasile Muraru, actor: „Am primit buletin de Bucureşti după 11 ani“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

„Docil şi ascultător, precum cel mai silitor student“, Vasile Muraru, comediant şi membru al juriului emisiunii „Next Star“, nu şi-a dorit niciodată să ajungă vedetă, ci un simplu actor. Chiar şi după atâţia ani, indicaţiile regizorale sunt sfânte pentru el. Despre copilărie, vremurile grele de după Revoluţie, dar şi despre experienţa de la „Next Star“, Vasile Muraru a vorbit, în exclusivitate, într-un interviu acordat ziarului „Adevărul“.

Vasile Muraru (58 de ani), celebrul actor de comedie şi membru al juriului show-ului „Next Star“, de la Antena 1, îşi aminteşte cu drag de perioada copilăriei „plină de farmec şi de ghiduşii“, petrecută în satul Doina, judeţul Neamţ. Deşi au trecut aprope doi ani de la moartea lui Nae Lăzărescu, decedat în 2013, actorul vorbeşte, cu o urmă de nostalgie în glas, despre vremurile petrecute împreună cu „complicele său“, alături de care a format unul dintre cele mai iubite cupluri de comedianţi din România. Despre cum a aşteptat 11 ani pentru a-şi lua buletinul de Bucureşti şi până a ajuns la masa juriului de la „Next Star“, unde a redescopeit filonul comicului, Vasile Muraru a povestit într-un interviu pentru ziarul „Adevarul“. În plus, comediantul ne-a mărtursit că pregăteşte deschiderea unui muzeu cu hainele lui Puiu Călinescu, Horia Şerbănescu, Radu Zaharescu, Nicu Constanin, Nae Lăzărescu şi mulţi alţii.

Pe Vasile Muraru îl veţi putea vedea, în curând, pe scena Teatrului de Revistă Constantin Tănase, în piesele „Sosesc Deseară!“ şi „Viva Revista“.


„Adevărul“: V-aţi născut în satul Doina, lângă Piatra-Neamţ, într-o familie de gospodari, unde aţi fost obişnuit de mic cu muncile câmpului. Aţi avut o copilărie plină de boacăne şi ghiduşii, deci.
Vasile Muraru: Exact, sunt născut în Piatra-Neamţ, pentru că am fost născut mort (ulterior a fost readus la viaţa de către o doctoriţă – n.red). Mama nu a putut naşte la comună, aşa că a făcut cezariană în judeţ. Pe urmă, n-am mai ieşit din satul Doina, decât pe lângă marginea oraşului, la bâlci, şi când am mers la liceu. Într-adevăr, am avut o copilărie extraordinară, plină de aventuri şi de farmec. O copilărie în adevăratul sens al cuvântului, alături de nişte oameni gospodari, atât bunicii, cât şi vecinii din sat, cu fel de fel de întâmplări hazlii sau mai puţin hazlii şi acum, făcând comparaţia, se aseamănă cu modelul lui Nică din «Amintiri din copilărie».

Trăiţi de mai bine de zece ani în Capitală. Vă este dor de satul în care aţi copilărit? Îl mai vizitaţi şi-n prezent?
Trăiesc în Capitală de prin ’77, de când eram student. Satul, da, îl vizitez şi acum. Tot timpul când ajung acasă mă apuc de treabă, adică de muncile câmpului. E o gospodărie mare şi atunci trebuie să pun şi eu umărul la treabă, cât pot, am o vârstă acum. În toamna aia, când a murit tatăl meu, a trebuit să fac faţă unui efort ieşit din comun şi i-am lăsat cu gura căscată pe toţi sătenii, care fac muncile astea zi de zi, pentru că eu le ştiam foarte bine.

Îi luaţi acum şi pe copii (Sînziana şi Costin – n.red.) să vă ajute?
Merg şi copii acum, da, sigur, mai ales băiatul, Costin. Ştie să facă de toate, să dea cu sapa, a învăţat de toate.

Se spune despre dumneavoastră că sunteţi un familist convins. 
E adevărat, sunt un familist convins, căsătorit din ’79. Ce-i drept ne-am chinuit amândoi, şi eu, şi soţia, nefiind bucureşteni. Am dus-o greu, prin subsoluri, prin hrube, pe unde am găsit şi noi, până am ajuns să am buletin de Bucureşti, după Revoluţie. A durat 11 ani să-mi iau buletinul de Bucureşti, cu toate că eram printre primii pe listă. 

De ce a durat atât?
De ce, nu ştiu, la vremea aceea nu ni se dădea nicio explicaţie.

„Comicul pe micul ecran“ este o sintagmă ce a devenit, în timp, sinonimă cu numele dumneavoastră. Consideraţi umorul a fi o calitate cu care ori te naşti ori nu, sau credeţi că oricine poate ajunge comediant, prin muncă şi antrenament?
Umorul şi hazul sunt nişte lucruri înnăscute, pentru că, dacă mă gândesc la o parte din sătenii de la mine din sat, când deschideau gura, erai pe jos de râs, indiferent de ce banalităţi spuneau. Asta dacă nu povesteau cu adevărat o glumă sau o snoavă sau întâmplări cu filon comic. Deci asta e o calitate. Eu nu mi-am dorit să fiu comic, eu mi-am dorit să fiu actor şi în momentul în care am hotârât să devin actor, chiar din facultate, se puneau bazele că o să ajung un tragedian şi un actor de dramă foarte bun. Dar, întâmplările şi viaţa m-au dus pe tărâmul comediei, pentru că, fiind actor, trebuie să joci de toate, iar publicul m-a perceput şi după moacă şi după o meserie pe care am luat-o de la zero, adică teatrul la reviste. A fi actor la reviste este o altă meserie. După părerea mea, cele mai grele meserii din arta divertismentului sunt clovnul de circ, actorul de revistă şi abia pe urmă comicul simplu.

image

Duo-ul Vasile Muraru – Nae Lăzărescu a fost unul dintre cele mai apreciate cupluri de comedianţi români. Umorul de pe micile ecrane continua şi în culise?
Sigur că da, eram doi oameni…din păcate acum sunt numai eu (Nae Lăzărescu a murit în 2013 –n.red.). Sunt un om căruia îi plac glumele, căruia îi place să râdă şi atunci, sigur, după ce ieşeam de pe scenă, glumele continuau, chiar în momentul în care le descopeream. După atâtea turnee, veneam odată la zece zile acasă, pentru a juca la teatru. În rest, numai turnee peste turnee. 

Eu nu mi-am dorit să fiu comic, eu mi-am dorit să fiu actor, dar întâmplările şi viaţa m-au dus pe tărâmul comediei, pentru că, fiind actor, trebuie să joci de toate, iar publicul m-a perceput, şi după moacă, şi după o meserie pe care am luat-o de la zero, adică teatrul la reviste.

Ne puteţi relata nişte „secvenţe“, care nu s-au văzut niciodată la televizor? Vă făceaţi farse?
Sunt atât de multe încât nici nu ştiu ce să zic acum. Mă gândesc la farsa cu apa, când mi s-a turnat apă în cap, iar el (Nae Lăzărescu – n.red.) stătea în cabină ascuns şi se prefăcea că e bolnav şi ăia s-au apucat sa-mi toarne găleţiile de apă în cap (Râde).

Cum, aşa, pur şi simplu?
Nu, pe Nae l-au chemat să facă o prezentare, ier eu nu înţelegeam de ce nu o facem împreună. Mi s-a spus că lasă, întâi vorbeşti tu, că tu vorbeşti într-un anume fel, şi după o să intre şi el....şi pac, m-am trezit cu o găleată de apă-n cap. Zic, e greşeală, ce-ai făcut, mă? Dar de unde, a dat drumul la găleată şi apoi mi-au dat alte haine, m-am dus şi m-am schimbat. După ce am revenit, cu noile haine, mai face el ce mai face şi, iar, altă găleată în cap. Zic, stai un pic, măi, că ceva nu e în regulă.

Asta când s-a întâmplat? Şi unde?
Asta s-a întâmplat într-o emisiune, la un Revelion. De la a treia găleată m-am prins şi am zis hai să văd până unde merg oamenii. Pe urmă, îmi povesteau şoferii de tir, când a fost un viscol mare şi au rămas blocaţi, şi-mi ziceau: «Ştiţi la ce ne uitam? Ne uitam la ăia cum vă turnau apă în cap, pe laptop, pe internet». Nu te aştepţi ca oamenii să se uite la nişte chestii aparent banale.

Mai păstraţi şi acum haina de debut a lui Nae Lăzărescu, pe care obişnuiaţi să o purtaţi amândoi?
Da, da, da, este la teatru. E o haină în carouri, cu portocaliu şi negru, şi este la teatru, pentru că sunt haine care aparţin mai multor vedete care au evoluat pe scena de la Teatrul Constantin Tănase. Cu timpul, o să facem un  fel de muzeu cu hainele lui Puiu Călinescu, Horia Şerbănescu, Radu Zaharescu, Nicu Constanin, Nae Lăzărescu şi aşa mai departe. Am început să le adunăm deja şi o să facem şi asta în curând. Mai avem şi nişte tablouri realizate din bucăţi de sticlă de Murano.

Aţi ales deja un loc unde veţi expune toate acestea?
Da, avem o sală mare la Teatrul de Revistă Constantin Tănase şi acolo o să facem acest lucru, pentru că teatrul s-a renovat, s-a modernizat, s-a extins şi avem posibilitatea să facem ceea ce ne-am propus acolo.

Care este povestea acestei haine în carouri, cu portocaliu şi negru, de fapt?

Povestea acestei haine este că a avut-o el (Nae Lăzărescu- n.red), încă de la debut, şi când am ajuns eu în teatru, el mi-a povestit că în haina asta a debutat, iar eu am păstrat-o, pentru că hainele, după câţiva ani se dau la casat. Se distrug, pentru că se adună şi se adună şi atunci ce faci, că numai încapi în teatru de haine (Râde). Noi salvam anumit haine, ziceam, hai ia-o tu pe asta, eu o iau pe asta şi tot aşa. Chiar şi la Antenă, la un Revelion, am jucat un miner, cu tot cu cască, lămpiţe şi cu haina aia portocalie în carouri pe mine.

În calitate de actor, probabil, sunteţi obişnuit cu indicaţiile scenice, repetiţiile îndelungi şi replicile învăţate pe de rost. Cum vă simţiti acum, în calitate de membru al juriului de la „Next Star“. Care sunt diferenţele, din punctul dvs. de vedere, acum că aţi trecut la masa juriului?
Pe scenă sau la masa juriului este la fel. Şi acum, după atâţia ani de carieră – când am jucat în primul spectacol profesionist eram la liceu, deci mi-am făcut debutul la Piatra-Neamţ, cu piesa «Romeo şi Julieta», în ’74, iar apoi, în ’76 l-am jucat pe Spiridon în piesa «Într- o nopate frutnoasă», la Bacău, până am venit la facultate, indicaţiile regizorale, în momentul în care mi se dau, le ascult ca cel mai silitor student, iar colegii mai tineri rămân cu gura căscată de felul în care sunt – atât de docil şi ascultător. În momentul în care am intrat în  juriul de la „Next Star“, din care este o onoare şi o cinste să fac parte, am văzut filonul comicului. Toţi copii care vin aici sunt talentaţi, dar unii dintre ei sunt ieşiţi din comun, au un har deosebit şi vor deveni nişte vedete în adevăratul sens al cuvântului.

image

Cum este să lucraţi cu copiii? Vă este greu să spune-ţi „nu“ unui copil nu mai mare de zece ani?
E greu să joci cu copiii, e greu să lucrezi cu copiii, pentru că trebuie să te cobori la vârsta lor, trebuie să ştii că ei se iau foarte în serios. Ştiu, pentru că am fost la clasa Dem Rădulescu şi, dacă vreţi să vedeţi cum se comportă o mamă cu copilul, uitaţi-vă la o fetiţă cum se joacă cu păpuşa ei – o lecţie mai bună de teatru decât asta nu aveţi de unde să luaţi. Referitor la «Next Star», după primele ediţii, eram în grădină, iar copiii se jucau de-a «Next Star». Am stat acolo ascuns după tufe şi buruieni, să nu mă dau în vileag, ca ei să nu se oprească din joc. Îmi pare rău că n-am avut o cameră video la mine să-i filmez, nici telefon. A fost ceva extraordinar, copii de opt şi până în zece ani, mai mult de atât nu cred că aveau.

Juriul de la „Next Star” este compus din patru muzicieni şi un actor – dumneavoastră. Cum vă înţelegeţi cu colegii din juriu?
Aşa s-au gândit producătorii, să fie oameni din diferite domenii şi s-au gândit foarte bine. Implicarea acestei emisiuni în rândul copiilor a fost ceva extraordinar. Am mai spus-o şi o s-o tot repet: am avut surpriza, mergând la Drăgăşani, la Cercul de Teatrul, să văd că se încriseseră la emisune 600 de copii, iar la Vâlcea, 400.

Nu vă aşteptaţi la un număr atât de mare.
Nu. A fost o decizie pe care acei copii au luat-o singuri. Nu sunt duşi cu şcoala sau cu forţa, vin ei de bună voie. Eu am rămas foarte surprins, pentru că ştiam că sunt nişte centre foarte bune prin ţară, de dans, de muzică uşoară, dar nu am putut să-mi închipui că sunt atât de talentaţi copiii, atât de dornici. Totul este pe viu. La fel şi la muzica populară, nu mă aşteptam să fie atâţia. În plus, copiii aleg nişte piese din repertoriul mondial de, câteodată, cântă mai bine decât artistul original (Râde).

Totuşi, se mai ivesc şi dispute între dumneavostră şi colegii din juriu, în culise, ei fiind patru muzicieni, iar dumneavoastră singurul actor?
Da, sigur că discuţii sunt, dar sunt nişte artişti atât de mari, cu un suflet atât de mare încât s-a creat o fuziune între noi, că aproape toţi cinci am devenit o singură persoană. Este foarte frumos şi cred că se observă asta. Mai rar aşa jurii, care să fuzioneze, deşi, normal, fiecare este cu părerea lui şi votează cum crede, dar în final, sunt nişte artişti foarte mari şi nişte colegi extraordinari. Prietenia noastră a trecut de emisiune. Ei au venit când i-am invitat undeva, eu am mers la Pepe, la videoclip, dar ne invităm şi la evenimentele pe care le avem în familie, la nunţi, la botezuri. S-a depăşit graniţa de colegi respectouşi, deja suntem prieteni.

Membri juriului de la „Next Star“: Pepe (stânga), Maria Cârneci, Lora, Vasile Muraru şi Connet-R FOTO Intact Media

image

Aveţi doi copii, Sînziana şi Costin. În duminica Floriilor, aţi venit la emisiune însoţit de fiica dumneavoastră cea mare, Sînziana. De ce nu l-aţi adus şi pe Costin, mezinul familiei? 
Am doi copii minunaţi şi îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru asta. Pe Costin nu l-am adus la emisiune în duminica Floriilor pentru că el este în Germania, studiază acolo.

Nu am vrut să am decepţia pe care au avut-o alţi actori, ce şi-au obligat copiii să intre în această meserie. Cu toate că meseria mea aduce multă fericire interioară este una foarte grea şi nu oricine poate să o facă.

La un moment dat, Costin îşi dorea să dea admiterea la Politehnică, aici în ţară. Aşa este?
Da, aşa e, a fost la Nasa când era în liceu - la Tudor Vianu- , unde, împreună cu alţi doi colegi, a luat premiul trei, pentru un vehicul lunar construit din elemente de bicicletă. Dar în Germania tot o facultate de ştiinţe face, ceva mai complex. Şi cea mare, Sînziana a urmat tot liceul Tudor Vianu, unde a obţinut câteva medalii importante, fără să fie, însă, o tocilară....mergea la spectacole şi îi plăcea foarte mult să citească.

Regretaţi că nici Sînziana, care a luat-o pe urmele mamei sale, şi studiază medicina, şi nici Costin nu au ales calea actoriei?
Nu, nu regret, pentru că nu am vrut, de fapt, nu m-am băgat în treaba lor. Copiii vin la spectacole, sunt spectatori foarte buni, băiatul chiar are talent, ar putea să facă această meserie – are haz, are umor, prezenţă, are de toate - şi fata, dar mai mult băiatul. Nu m-am băgat în ceea ce şi-au dorit ei să facă, deoarece ceea ce fac eu este o meserie foarte grea, nu e numai culoarea care se vede la televizor. Nu am vrut să am decepţia pe care au avut-o alţi actori, ce şi-au obligat copii să intre în această meserie. Cu toate că meseria mea aduce multă fericire interioară, este una foarte grea şi nu oricine poate să o facă. Şi, oricum, nu ţine numai de talent şi de voia părinţilor, ţine şi de voia copiilor. Acum cu toţii vrem să ajungem vedete.

Dumneavoastră v-aţi dorit să ajungeţi vedetă?
Nu, eu nu mi-am dorit niciodată să ajung vedetă. Eu n-am pornit cu gândul ăsta, voiam să fiu acolo pe scenă, într-un colţ, dar pe calea asta m-a dus Dumnezeu, asta e.

Aţi regretat, totuşi, vreodată că aţi ales drumul ăsta?
Nu, asta nu am regretat niciodată. Încă de la patru sau cinci ani ştiam că vreau să fiu actor. Asta mi-am dorit chiar de la primul film pe care l-am văzut, proiectat acolo la mine în sat pe perete, pe pânze.

Maria Cârneci, Lora, Connect-R şi Vasile Muraru FOTO Intact Media

image


 


 

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite