Dumitru Fărcaş a murit. Artistul avea 80 de ani
0Dumitru Fărcaş a murit la vârsta de 80 de ani. Celebrul taragotist a împlinit 80 de ani în luna mai, ocazie cu care a fost decorat de preşedintele Klaus Iohannis cu Ordinul Naţional „Serviciul Credincios“ în grad de cavaler.
Dumitru Fărcaş a murit într-un spital din Cluj, unde era internat în urma unui infarct, potrivit Mediafax.
Artistul va fi înmormântat cu onoruri militare în spatele casei părinteşti din comuna Groşi, Maramureş. „Dorinţa lui expresă a fost să fie îngropat în spatele casei părinteşti. În Groşi au mai fost astfel de cazuri doar în perioada interbelică, dar de atunci nu. Acum, în cazul acesta, facem o excepţie. Casa lui va fi şi casă memorială“, a declarat viceprimarul comunei, Gavril Ardusătan.
Autorităţile locale au început deja demersurile pentru ca înhumarea să poată avea loc aşa cum şi-a dorit artistul. Ceremonia funerară va avea loc joi, de la ora 11.00, la Casa Studenţilor din Cluj-Napoca, oraş în care muzicianul s-a stabilit în 1967, după ce a absolvit Academia de Muzică „Gheorghe Dinică“.
Născut pe 12 mai 1938, Dumitru Fărcaş era originar din Maramureş, însă s-a stabilit în Cluj-Napoca după terminarea studiilor la Academia de Muzică „Gheorghe Dima“, în 1967.
La începutul carierei sale, începând cu anul 1959, Dumitru Fărcaş a făcut parte din Ansamblului Folcloric Naţional „Transilvania“, cunoscut atunci sub numele de Ansamblul „Maramureşului“, fiind membru fondator.
În 1962, a preluat Ansamblul „Mărţişorul“ al Casei de Cultură a studenţilor din Cluj-Napoca, împreună cu care a obţinut numeroase premii naţionale şi internaţionale. Din anul 1970 a devenit membru al Uniunii Artiştilor Muzicieni din Elveţia „SUISSA“.
Florin Piersic, despre moartea lui Dumitru Fărcaş: „Sunt înmărmurit. Mi-a murit un frate“
În anii 1977 şi 1999, artistul a primit din partea Institutului Smithsonian Washington DC, SUA, diplome de onoare.
De-a lungul carierei sale i s-a acordat titlul de Cetăţean de Onoare al oraşelor Phenian (Coreea de Nord), Cluj-Napoca, Bucureşti, Reşiţa şi Baia Mare.







