Chris Rea, „niciodată prea bătrân pentru dans“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Chris Rea, în concertul de la Bucureşti
Chris Rea, în concertul de la Bucureşti

Chitaristul de origine irlandezo-italiană Chris Rea (58 de ani) a cântat sâmbătă seară pentru prima dată pe scena Sălii Palatului din Capitală.

Acompaniat de trupa sa, Rea a susţinut un adevărat recital de blues care a reuşit să-i ridice în picioare pe cei peste 4.000 de spectatori prezenţi.

Hituri la Bucureşti

Piesa „I Can't Wait For Love" a deschis spectacolul care a durat o oră şi jumătate. Bluesman-ul a intrat pe scenă fără să le spună nimic spectatorilor şi a lăsat muzica să facă „introducerile".

Învăluit într-o aură de modestie, îmbrăcat într-un tricou şi o pereche de jeans, Rea a încântat cu vocea dură şi profundă care l-a făcut celebru, nealterată de gravele probleme de sănătate pe care le-a avut.

Piesele „Josephine" şi „Julia", dedicate celor două fiice ale sale, cântecul „Looking For The Summer" şi hitul european al anilor '90 „The Road to Hell" au fost câteva dintre melodiile celebre pe care Rea le-a cântat în timpul show-ului de la Bucureşti.

Publicul a fost martorul unui artist care şi-a „dedat" chitara bluesului şi care părea că se simte întregit doar pe acordurile unor melodii precum
„Where The Blues Comes From" şi „Still So Far to Go".

Spre încântarea fanilor care încercau să-şi „capteze" cântăreţul preferat pe telefonul mobil, Rea a surprins prin dansul de bătrânel cool, cu mişcări sacadate şi ritmate, în timp ce cânta versurile „Never too old to dance (Niciodată prea bătrân pentru dans)".

Timp de o oră şi jumătate, Rea nu le-a vorbit românilor decât prin muzica sa, iar spectactorii i-au mulţumit la final prin aplauzele prelungi, care l-au adus înapoi pentru bis. 

Vedete

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite