Reţetă culturală
0
Atât cartea, cât şi filmul sunt impecabile, reuşind să impresioneze în egală măsură. Scenaristul David Hare a adaptat romanul lui Michael Cunningham cu o mare atenţie la detalii şi la descrierea sentimentelor şi gândurilor celor trei eroine. Ajutat de o distribuţie de excepţie şi de un regizor care transformă cu uşurinţă cuvintele în imagini, filmul „Orele“ îşi merită cele nouă nominalizări la Premiile Academiei.
FILM
Festivalul Internaţional de Film Independent Anonimul
Selecţioner: Ludmila Cvikova; Competiţii: Lungmetraj, Scurtmetraj, Scurtmetraj de animaţie; Program: 49 de filme
Cea de-a şasea ediţie a Festivalului Internaţional de Film Independent Anonimul va fi organizat în Delta Dunării, la Sfântul Gheorghe. Orientat către „publicul iubitor de film şi natură“, festivalul se va desfăşura pe parcursul a şapte zile, timp în care vor fi proiectate 49 de filme.
Festivalul este împărţit în trei secţiuni: Lungmetraj, Scurtmetraj şi Scurtmetraj de animaţie. Proiecţiile vor avea loc în două locaţii învecinate: Complexul Cinema din Green Village şi ecranul în aer liber din Dolphin Camping.
Pentru ediţia din acest an a festivalului, selecţionerul Ludmila Cvikova a ales 14 pelicule româneşti: „Cealaltă Irina“ intră în cursă în cadrul secţiunii de lungmetraj. Alte nouă filme au intrat în competiţie în cadrul secţiunii Scurtmetraj, în timp ce celelalte patru producţii româneşti concurează în secţiunea Scurtmetraj de animaţie.
CARTE
Derivă
Autor: Joanna Kavenna; Editura: Leda
La 35 de ani, Rosa Lane este un jurnalist de succes, care trăieşte în Londra. Iubitul ei, Liam, este foarte frumos şi lucrează în politică, în timp ce prietenii ei sunt oameni ambiţioşi, cu o situaţie materială bună. Viaţa Rosei începe să o ia razna la scurt timp după moartea mamei ei.
Într-o zi, pe când se afla la serviciu, Rosa îşi dă demisia, fără a putea explica nimănui de ce a recurs la acest gest. Nu mult după aceea, Liam, cu care avea o relaţie de 10 ani, o părăseşte pe Rosa pentru cea mai bună prietenă a ei, iar câteva luni mai târziu, cei doi îşi anunţă căsătoria.
Rămasă fără serviciu, fără iubit şi fără casă, Rosa este de nerecunoscut. Dintr-o femeie inteligentă şi educată, Rosa ajunge dependentă de răbdarea şi mila prietenilor ei. Curând, ea simte dezamăgită de atitudinea lor critică şi mai mult, ajunge să nu le mai înţeleagă dorinţele.
CD
Propunere Guerrilla 2
Artist: Various Artist; Casa de discuri: Universal Music
Cel de-al doilea volum al compilaţiei „Propunere Guerrilla“ reuneşte 16 dintre cele mai de succes melodii alternative din ultima vreme. Discul debutează melancolic, cu „Human“, de la The Killers şi „Warwik Avenue“ a englezoaicei Duffy.
Atmosfera se înviorează apoi cu melodia „In This City“, interpretată de Iglu&Hartly, urmată de jucăuşul hit „Sweet About Me“ al Gabrielei Cilmi. Keane ţine isonul cu „Spiraling“, pentru ca Sharleen Spiteri să tempereze ritmul cu „All The Times I Cried“, urmată de Feist cu „I Feel It All“.
Energia şi buna-dispoziţie revin odată cu „Lollipop“, de la Mika. Compilaţia continuă cu melodii ritmate menite să-ţi asigure doza de energie necesară dimineaţa în drum spre serviciu. Singura care te-ar putea pune puţin pe gânduri este Amy Winehouse, cu „Tears Dry On Their Own“, dar „Today The Sun’s On Us“ încheie „Propunere Guerrilla 2“ pe un ton optimist.
DVD
RocknRolla
Regie: RocknRolla; Regie & Distribuţie: Guy Ritchie & Gerard Butler, Thandie Newton
Archy, naratorul filmului, este subalternul lui Lenny Cole, un interlop care controlează o mare parte din afacerile imobiliare din Londra. Problemele lui Lenny încep în momentul în care Yuri Omovich, un mafiot rus, îi cere ajutorul pentru a încheia o afacere frauduloasă în domeniul imobiliar.
Cum în joc sunt câteva milioane de lire sterline, Lenny nu ezită şi acceptă oferta mafiotului. Yuri acceptă să-i plătească o sumă fabuloasă lui Lenny, şi ca garanţie, îi cere cu împrumut tabloul lui „norocos“. Lucrurile iau însă o întorsătură neaşteptată în momentul în care doi hoţi, One Two şi Mumbles, fură banii lui pe care Yuri îi pregătise pentru Lenny. Şi pentru ca situaţia să devină şi mai tensionată, tabloul „norocos“. Principalul suspect este Johnny Quid, fiul vitreg al lui Lenny.
SPECTACOL
Bran Castle Fest
Ce vezi: spectacole de teatru, dans contemporan, muzică experimentală; Locaţie: Bran, judeţul Braşov
Du-te la munte, la Bran, pentru o doză revigorantă de aer proaspăt şi cultură urbană! Timp de trei zile, amatorii de muzică, distracţie şi filme, îşi dau întâlnire la Bran Castle Fest, unde organizatorii au pregătit 60 de ore de muzică, filme cu Dracula, spectacole de teatru şi momente de dans contemporan.
În cursul zilei, pe cele două scene amenajete la Bran, vor avea loc o mulţime de reprezentaţii de teatru, dans contemporan şi muzică experimentală. Mai mult, între spectacole, organizatorii evenimentului îţi pune la dispoziţie o ofertă bogată de activităţi recreaţionale. Dar ziua nu se încheie la apusul soarelui! Serile sunt rezervate concertelor celor mai în vogă formaţii, care se vor desfăşura pe Scena Reginei.
CONCERT
Faith No More
Locaţie: Bucureşti, Sala Polivalentă
Mike Patton (solist vocal), Billy Gould (chitara bas), Mike Bordin (tobe), Roddy Bottum (clape) şi John Hudson (chitară) s-au reunit după 11 ani de absenţă de pe scena muzicii rock. Din nou activă, formaţia americană Faith No More a şi pornit într-un turneu european, ce cuprinde, ţări precum Marea Britanie, Germania şi Franţa.
Recunoscută pentru modul în care îmbină elementer de heavy metal, rock progresiv, hip hop, punk hardcore, thrash metal şi jazz, formaţia are la activ şase albume, vândute în peste 10 milioane de exemplare. La concertul de la Polivalentă, fanii formaţiei vor putea asculta unele dintre cele mai cunoscute melodii Faith No More, printre care: „Easy“, „We care a lot“, „Epic“ sau „Strpisearch“.
CARTE vs. FILM
Carte.Câştigătoare a Premiului Pulitzer pentru Ficţiune, cartea „Orele“, de Michael Cunningham prezintă poveştile a trei femei, ale căror vieţi au fost influenţate de o carte a scriitoarei Virginia Woolf.
Prima este Virginia Woolf însăşi, care în anul 1923 scrie „Doamna Dalloway“, în timp ce lupta cu o boală psihică. A doua, Laura Brown, citeşte volumul în 1949, chiar de ziua soţului ei. A treia protagonistă este Clarissa Vaughan, o lesbiană care în 1998 îşi sprijină prietenul bolnav de SIDA.
Film.
Regizat de Stephen Daldry, filmul „Orele“ a primit nouă nominalizări la Premiile Oscar, printre care şi „Cel mai bun scenariu adaptat“, câştigând trofeul la categoria „Cea mai bună actriţă în rol principal“.
Folosindu-se de tema principală a cărţii, cele trei eroine au de ales între a trăi pentru a fi fericite sau a-i face fericiţi pe cei din jur. Nicole Kidman o interpretează pe Virginia Woolf, Julianne Moore este Laura Brown, iar Meryl Streep este Clarissa Vaughan.
Noi seriale
Anturaj
Regie: Julian Farino;Distribuţie: Kevin Connolly, Adrian Grenier, Kevin Dillon, Jerry Ferrara, Jeremy Piven (foto)
Vince Chase este un tânăr de origini modeste din New York, care ajunge peste noapte vedetă de cinema. În momentul în care vine vremea să descopere cum merg lucrurile la Hollywood, Vince nu uită de prietenii lui de acasă. El îi cheamă în însorita Californie pentru a simţi împreună gustul succesului.























































