„Dansează printre stele“, la debut: Alina Puşcaş, cel mai bun dans. Sandra Izbaşa nu a impresiona

0
Publicat:
Ultima actualizare:

„Dansează printre stele“, noul show de la Antena 1, a debutat în paşi de cha-cha, tango şi vals vienez. Şi dacă gimnasta Sandra Izbaşa şi Petrişor Ruge nu au reuşit să impresioneze juriul, Speak şi Cocuţa au fost apreciaţi ca fiind „orgasmici“.

Show-ul a debutat cu prezentarea echipei de dansatori profesionişti, care şi-au făcut intrarea în scenă aşa cum ştiu mai bine – dansând, şi a celor trei membri ai juriului – Mihai Petre, Jojo şi Igor Munteanu –, a prezentatorului, Horia Brenciu, precum şi a celor doi coprezentatori, Victor Slav şi Lili Sandu. 

Gazdele au dat startul „celui mai faimos concurs de dans din lume, cu cei mai tari coregrafi şi cu multe stele“, dar nu înainte de a explica regulile competiţiei: clasamentul final va fi dat de notele juriului acordate după fiecare dans, dar şi de voturile telespectatorilor, ambele contând în proporţie de 50%. 

Perechile cu cel mai mic punctaj vor intra la proba de baraj, dar în primul episod „nimeni nu pleacă acasă“, după cum a asigurat Lili Sandu. „Normal, abia au intrat, să-i lăsăm să se distreze“, a fost replica lui Brenciu. 

image

Clasament parţial:

Alina Puşcaş şi Bogdan Boantă - 25 puncte

Diana Munteanu şi Ştefan Ciubotaru - 23 puncte

Vladimir Drăghia şi Elena Voscoboinic - 22 puncte

Raluka şi Lilian Cărăuş - 21 puncte

Mihai Ristea şi Luiza Comşa - 21 puncte

Cocuţa şi Speak - 20 puncte

Alina Eremia şi Iuri Ribac - 20 puncte

Muneer şi Stela Domniţanu - 19 puncte

Nicolai Tand şi Elena Andreianu - 19 puncte

Cosmin Seleşi şi Maria Popescu - 19 puncte

Sandra Izbaşa şi Petrişor Ruge - 16 puncte

Cosmina Păsărin şi Bruce - 15 puncte

Alina Eremia şi Iuri Ribac, Alina Puşcaş şi Bogdan Boantă, Cosmina Păsărin şi Bruce, Diana Munteanu Niculescu şi Ştefan Ciubotaru, Raluka şi Lilian Cărăuş, Sandra Izbaşa şi Petrişor Ruge, Cosmin Seleşi şi Maria Popescu, Mihai Ristea şi Luiza Comşa, Muneer şi Stela Domniţanu, Nicolai Tand şi Elena Andreianu, Speak şi Cocuţa şi Vladimir Drăghia şi Elena Voscoboinic sunt cele 12 perechi care „Dansează printre stele“ la Antena 1. 

Cosmin Seleşi şi Maria Popescu, „perechea care combină calităţile unei sportive cu stilul actorului extrem de fierbinte“, au fost cei care au spart gheaţa, deschizând seara cu cha cha. 

Maria Popescu (23 de ani), care este instructor la Academia de Dans a lui Mihai Petre şi a participat la numeroase competiţii unde a ocupat locuri fruntaşe, s-a declarat fericită să aibă un parter atât de bun: „Am fost impresionată când am aflat că este vorba despre el, gândindu-mă la cât de valoros este, la ce face“, a spus tânăra despre Seleşi, care o consideră „timidă şi mititică“.

Actorul a recunoscut că este mai greu să danseze decât să joace, dar a promis că va face tot ce-i stă în putinţă pentru colega lui, alături de care a plâns în sala de repetiţii. 

„Ieri prezentator la «Te cunosc de undeva», astăzi dansator profesionist“, l-a descris Brenciu pe Seleşi, care l-a corectat: „Aţi putea spune simplu campion.“

image

Cosmin Seleşi şi Maria Popescu au dansat cha-cha FOTO Antena 1

Igor Munteanu, „un nou astru măiastru, două decenii remarcabile, un adevărat tur de forţă pe ringul de dans“, după cum l-a introdus Brenciu, Jojo, „actriţă, cântăreaţă, o artistă completă“, şi Mihai Petre, „judecătorul brutal“, formează juriul show-ului „Dansează printre stele“.

Igor Munteanu a considerat extraordinar ceea ce au făcut Cosmin Seleşi şi Maria Popescu pe scenă, însă i-a sfătuit să fie mai atenţi la poziţia braţelor şi i-a notat cu 6.

Jojo l-a felicitat pe Seleşi, care a fost „atât de sexi“: „Mi-a plăcut foarte mult tot ce aţi făcut, Maria ai reuşit să-l pui foarte bine în valoare, Cosmin ai fost foarte macho“, a declarat Jojo, care le-a acordat 7 şi a promis că va fi „un show strălucitior“.

„Am avut impresia că nu-l văd pe Cosmin pe ringul de dans, ci un macho man cu plete, totuşi cha cha trebuie să fie mai sacadat, când faci prize încearcă să nu arăţi ca şi cum ai căra un sac de cartofi în spate“, a spus la rândul lui Mihai Petre, care a oferit nota 6, în ciuda faptului că Seleşi a încercat să-l convingă reproducând motto-ul după care se ghidează membrul juriului: „să treci prin viaţă în paşi de dans, dar să laşi urme demne de luat în seamă.“

Alina Eremia şi Iuri Ribac, „perechea care aduce în scenă doi împătimiţi ai dansului noii generaţii“, au avut parte de o manieră inedită pentru a face cunoştinţă. Ribac a anunţat-o pe cântăreaţă că vor face echipă mergând la un concert de-al ei şi cerându-i un autograf „pentru coregraful ei“.

Iuri Ribac, dansator, coregraf şi instructor de dans, a luat cursuri de dans la Clubul de dans Sportiv „Gloria“ din Chişinău şi a obţinut numeroase titluri în cadrul competiţiilor de profil, inclusiv cel de campion al Republicii Moldova la categoriile C şi B.

„La început este foarte timid, nu stăpâneşte limba română şi îi este ruşine să nu se facă de râs, am făcut un pact: eu îl învăţ limba română, el mă învaţă să dansez“, a povestit Alina Eremia, înainte de a intra pe scenă pentru a dansa tango. 

    

image

Alina Eremia şi Iuri Ribac au dansat tango FOTO Antena 1

„O pasiune mistuitoare“, a fost expresia prin care Brenciu a descris prestaţia celor doi, în timp ce Jojo a fost de părere că „au strălucit pe ringul de dans“ şi a felicitat-o pe Alina pentru „atitudinea de divă“: „Parcă aţi fi dansat de-o viaţă împreună, vă potriviţi, Iuri eşti impecabil, mi-a plăcut, aţi transmis multă pasiune“, a mai adăugat Jojo, a cărei notă a fost 7. Aceeaşi notă au primit şi de la Igor Munteanu, care a apreciat prestaţia foarte frumoasă, dar i-a rugat să fie mai atenţi la poziţia picioarelor.

„Tangoul este un dans de atmosferă, nu-mi place să văd dansatori care fac gimnastică şi nu au grijă de parteneri, sunteţi pe ring ca să exprimaţi ceva, nu să ne impresionaţi neapărat“, a explicat Mihai Petre pentru ce le oferă doar 6, precizând totodată că Iuri a fost „cam brutal“.

Vladimir Drăghia şi Elena Voscoboinic, „un el şi o ea foarte speciali, ea dansează de când se ştie, el este o legendă vie“, s-au bucurat la aflarea veştii că vor dansa împreună. „Am cel mai frumos partener“, a declarat coregrafa, în timp ce actorul crede că este norocos să aibă o asemenea parteneră

Elena Voscoboinic este o dansatoare şi coregrafă din Republica Moldova, iar timp de nouă ani a fost membră a unuia dintre cele mai mari cluburi de dans sportiv din Europa, „Codreanca“, iar alţi cinci a făcut parte din „Show Balet Teodor“.

image

Vladimir Drăghia şi Elena Voscoboinic au dansat vals vienez FOTO Antena 1

Cei doi au fost protagoniştii primului vals vienez al serii, „o poveste în paşi de dans“, după cum a numit Igor Munteanu momentul celor doi. „Multă pasiune şi multă dragoste, dar trebuie mai multă eleganţă“, le-a spus membrul juriului, notându-i cu 7. 

Jojo le-a oferit 8 şi a declarat că i-a plăcut cum s-au privit, sinceritatea şi emoţia pe care au transmis-o. „Privirea este singurul lucru pe care nu l-am învăţat“, a mărturisit Drăghia. Petre „Mi-a plăcut calmul lui Vladimir. Un dansator bun este cel care ştie să-şi pună în valoare partenera, dar tehnic trebuie să închideţi frumos picioarele, pentru că pare că aţi călări nişte ponei“, a explicat şi Mihai Petre, acordându-le 7.

Sandra Izbaşa şi Petrişor Ruge, „două zâmbete, unul aplaudat, unul medaliat“, speră să facă un cuplu perfect şi se pare că se descurcă bine, întrucât Brenciu a dezvăluit: „nu pot decât să mă îndrăgostesc de ei“. Petrişor Ruge a mărturisit că este o onoare ca Sandra să-i fie parteneră şi împreună au dansat cha-cha.

Sandra Izbaşa şi Petrişor Ruge au dansat cha-cha FOTO Antena 1

image

Mihai Petre a precizat că o admiră pe Sandra Izbaşa ca sportivă, dar a recunoscut că nu a fost un dans bun şi l-a notat cu 5: „Aţi ţopăit, a fost un hip-hop cha-cha. Sandra ai pierdut ritmul pe alocuri.“ 

În schimb, Jojo i-a catalogat drept „efervescenţi“ şi i-a asigurat că se potrivesc de minune, oferindu-le 6, în timp ce Igor Munteanu le-a dat tot 5. 

Mihai Ristea şi Luiza Comşa, care „combină simţul lui muzical prodigios cu stilul ei misterios“, au dansat tango. Luiza făcut balet clasic timp de zece ani, a studiat în Los Angeles, iar la 15 ani a semnat prima ei coregrafie în cadrul concursului Eurovision Young Dancers. Luiza a realizat coregrafii şi a dansat pentru numeroşi artişti români, iar în urmă cu un an a început să predea un curs de hip-hop pe tocuri . Cântăreţul Mihai Ristei a recunoscut că avea impresia că ştie să danseze, dar acest lucru s-a spulberat în momentul în care a intrat în sala de repetiţii cu Luiza. 

Mihai Ristea şi Luiza Comşa au dansat tango FOTO Antena 1

image

„Mi s-a oprit respiraţia când aţi alunecat, sunteţi superbi. Luiza eşti un vis frumos pe ringul de dans“, le-a spus Jojo, asigurându-i de toată admiraţia ei, dar şi că vor face o echipă minunată şi vor oferi numai lucruri frumoase. Jojo i-a notat cu 8, în timp ce Igor Munteanu le-a dat 6, motivând că „nu au lucrat ca o echipă“.

„Băiatul trebuie să dea ritmul şi direcţia, îmi place că tu eşti un băiat cald, care are grijă de partenera lui, aţi reuşit să creaţi atmosfera specifică dansului“, i-a explicat Mihai Petre lui Ristea, oferind echipei un 7. 

Nicolai Tand şi Elena Andreianu, o pereche în care lucrurile sunt cât se poate de clare, deşi el este cheful, ea va conduce în ringul de dans, au prezentat un vals vienez. 

Nicolai Tand şi Elena Andreianu au dansat vals vienez FOTO Antena 1

image

„Nu am văzut un bucătar care să danseze aşa de bine“, a mărturisit Brenciu. Aceeaşi părere a avut-o şi Jojo, a cărei notă a fost 7 pentru că „au dansat cu bucurie în suflet şi în paşi“, dar şi pentru că „femeia splendidă“ l-a făcut să plutească pe chef Tand. 

Mihai Petre i-a dat dreptate colegei sale din juriu, cu o mică precizare: „A dansat cu atâta bucurie, încât a luat-o înaintea ritmului“. Recunoscut pentru jurizarea aspră, Mihai Petre le-a oferit nota 6, la fel ca şi Igor Munteanu, care le-a mărturisit concurenţilor că i-a plăcut că au folosit toată scenă şi i-au furat privirea. 

Arabul Muneer şi moldoveanca Stela Domniţanu au dansat cha-cha şi dacă coregrafa crede că vor fi „un cuplu exotic“, cântăreţul spune despre partenera sa că este atât de frumoasă, încât nu se poate concentra la mişcările de dans atunci când este lângă ea. 

Muneer şi Stela Domniţanu au dansat cha-cha FOTO Antena 1

image

Nota lui Igor Munteanu a fost 6, în timp ce Jojo le-a acordat 7, considerându-i foarte sexi. „Mi-au plăcut, dar mi se pare că puneţi foarte mult accent pe zâmbet, expresivitate şi uitaţi de corp. E foarte important să învăţaţi să păşiţi elegant, nu încercaţi mai mult. Muneer trebuie să fii mai riguros, eşti de nestăpânit“, le-a spus Mihai Petre, a cărui notă a fost 6.  

Alina Puşcas şi Bogdan Boantă, „o pereche temperamentală: un perfecţionist şi o divă fatală“, au reuşit printr-un tango atent executat să ridice juriul în picioare şi au obţinut cele mai mari note, dar şi laudele lui Mihai Petre. 

„Îmi place că îmi este partener pentru că el trăieşte pentru dans, este plin de pasiune“, a recunoscut Alina Puşcaş, precizând că Boantă a avertizat-o că va fi „Hitlerul ei pentru următoarele luni“. Coregraful a mărturisit, la rândul lui, că o place pe Alina pentru că este foarte muncitoare şi are încredere deplină în el. 

Alina Puşcas şi Bogdan Boantă au dansat tango FOTO Antena 1

image

„A fost o stare impecabilă, multă pasiune, mi-a plăcut enorm, sunt convins că veţi avea rezultate foarte bune“, a fost comentariul lui Igor Munteanu, care a fost însoţit de nota 8. „M-aţi emoţionat teribil, aţi fost incredibili, aşteptam momentul ăsta. Bogdan al doilea nume al tău este dans, Alina ai fost o surpriză extraordinară, emoţie pură, aţi transmis iubirea sub toate aspectele ei“, le-a spus şi Jojo, oferind nota 9. 

Şi Mihai Petre i-a lăudat pe cei doi concurenţi, fiind de părere că a fost cel mai bun dans pe care l-a văzut în prima ediţie. „Tangoul e un dans al contrastelor. Voi aţi servit mişcări continue, mai exacte decât m-aş fi aşteptat să fie şi a fost şi un dans periculos“, a mai adăugat Mihai Petre, a cărui notă a fost 8.

Raluka şi Lilian Cărăuş, fost dansator şi coregraf în show-uri din Italia, Anglia sau Coreea de Sud, dar şi în emisiuni de mare succes din România, au venit în faţa juriului cu vals vienez. Jojo s-a declarat încântată de prestaţia celor doi, oferindu-le 8: „Am văzut un vals în care pe lângă faptul că ai fost diafană, ai pus multă pasiune, Lilian este un creator incredibil.“

image

Raluka şi Lilian Cărăuş au dansat vals vienez FOTO Antena 1

Mihai Petre a considerat că valsul vienez a fost mai mult contemporan şi le-a dat 6, motivând că au dansat prea mult separat şi că nu au o poziţie foarte bună. „Aţi avut un început interesant care s-a transformat într-o nebunie, o coregarfie cu mult suflet, dar la partea tehnică rămâne de lucrat“, le-a spus şi Igor Munteanu, a cărui notă a fost 7.

Cosmina Păsărin îl apreciază pe coregraful ei, Bruce, pentru că este „foarte optimist, foarte simpatic“, dar şi pentru că are calităţi pe care ea nu le are.  

Stilul cha-cha abordat de cei doi a adus prima notă de 4 din competiţie, fireşte, din partea lui Mihai Petre: „Mi se pare o perche care nu e omogenă deloc. Bruce a dansat neaşteptat de bine, însă pentru Cosmina nu am cuvinte de laudă pentru că nu ai grijă de picioare, care sunt frumoase, dar le urâţeşti în dans“.

      

image

Cosmina Păsărin şi Bruce au dansat cha-cha FOTO Antena 1

Jojo a remarcat expresivitatea Cosminei, energia, zâmbetul larg, dar a notat perechea cu 6, în timp ce Igor Munteanu le-a dat 5 pentru că „au scăpta ritmul“.

Speak nu a dansat niciodată, dar este încrezător că va face performanţă alături de Cocuţa. Cei doi au dansat tango, iar momentul lor a făcut-o pe Jojo să-i numească „orgasmici, senzuali şi pasionali“. 

„Am simţit forţa, parcă aţi muşcat din ringul de dans, foarte frumos, asta trebuie să exprime un tango, trebuie să fie senzual, pasional, să-l simt în stomac“, le-a spus membra juriului, notându-i cu 8.

„Speak a fost ca un leu, nu ai lăsat-o nicio secundă să preia controlul, trebuie să faceţi fiecare mişcare la maximum“, i-a sfătuit Igor Munteanu, care le-a acordat nota 7, precizând că ar fi fost frumos să încheie cu un sărut. 

image

Speak şi Cocuţa au dansat tango FOTO Antena 1

„Nimeni nu vrea să arătaţi cât efort aţi depus, dansatorii buni sunt cei care la final pare că au făcut totul cu multă uşurinţă. Trebuie să fii mai gentil cu ea, e dans, nu e luptă“, a fost părerea lui Mihai Petre, care a punctat perechea cu 5 şi pentru „pasiunea necontrolată“.

Diana Munteanu Niculescu şi Ştefan Ciubotaru au încheiat primul episod „Dansează printre vise“ cu un vals vienez. Diana Munteanu şi-a fracturat o coastă la antrenamente, dar n-a dorit să abandoneze, iar Ştefan Ciubotaru a realizat, cu două zile înainte de show, o altă coregrafie. 

image

Diana Munteanu şi Ştefan Ciubotaru au dansat vals vienez FOTO Antena 1

Igor Munteanu a felicitat-o pe Diana Munteanu, menţionând că „a făcut imposibilul“ şi i-a oferit nota 7, iar Mihai Petre i-a punctat cu 8 pentru că au arătat „ca o pereche serioasă, care respectă şi regulile, dar ştie să facă şi spectacol, mi-a plăcut foarte mult“. La rândul ei Jojo s-a declarat bucuroasă să încheie seara „într-o stare de vis, cu un număr incredibil“, motiv pentru care nota oferită a fost 8. 

        

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite