CRBL întregeşte echipa juriului noului show de dans de la Kanal D: „Vreau să văd luptă, dar şi fairplay“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
CRBL FOTO Kanal D
CRBL FOTO Kanal D

Artistul hip-hop CRBL (Eduard Mihail Andreianu), în vârstă de 41 de ani, va face parte din echipa juriului noii emisiuni „Îmi place dansul“, ce va fi difuzată de Kanal D din toamnă.

CRBL se alătură, în cadrul show-ului ce va fi difuzat din toamnă la Kanal D, celor trei membri ai juriului deja anunţaţi: regizoarea de teatru Beatrice Rancea, coregrafa Cocuţa (Andra Eugenia Gheorghe) şi dansatorul Emil Rengle. 

CRBL are o carieră desfăşurată pe o perioadă de mai bine de 20 ani. S-a impus în atenţia publicului român ca dansator, interpret, coregraf şi entertainer şi este apreciat pentru sinceritatea mesajului transmis în ritmuri de pop, dance, hip-hop. 

„Pentru mine, dansul e o artă care reprezintă tot. Înainte să vezi  sau să auzi trebuie să simţi, asta înseamnă artă. În acest show îmi doresc să simt. Vreau să văd luptă, dar vreau să văd şi fairplay. Ce e frumos îi place şi lui Dumnezeu, dar şi greşeala se plăteşte!“, a declarat CRBL.    

Succesul înregistrat ca artist hip-hop i-a deschis calea şi către coregrafie, producţie muzicală şi de videoclipuri, actorie şi televiziune, iar in 2004, CRBL îşi deschidea propria sală de dans cu specific breackdance şi streetdance câştigând apoi, cu trupa de dans formată astfel, numeroase concursuri ale genului. 

„Îmi place dansul“ e o competiţie ce combină bucuria dansului cu frumuseţea reuşitei de a fi cel mai bun. Concurenţii îşi vor demonstra calităţile artistice într-o gamă variată de stiluri de dans, iar evoluţiile lor vor fi însoţite de cele mai tari hituri. Câştigătorul competiţiei va intra în posesia premiului de 100.000 de lei (aproximativ 20.000 de euro), iar în noua emisiune, un juriu va analiza prestaţia concurenţiilor pe ringul de dans. 

Show-ul se află în etapa de casting. Astfel, toti cei care îşi doresc să intre în competiţia televizată pentru a-şi demonstra talentul se pot înscrie pe pagina oficială de casting a emisiunii, casting.kanald.ro.

casting foto kanal d
TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite