FOTO VIDEO „Alegría, Alegría!“: artă şi sport în primul spectacol Cirque du Soleil de la Bucureşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cu un mers sacadat şi cu un baston în mână, un bufon cocoşat s-a plimbat printre spectatori aflaţi la Romexpo în Capitală, salutându-i şi strigând cu însufleţire „Alegría, Alegría!“. Cu un gest ce amintea de saluturi miliare, bufonul a dat startul spectacolului de joi seară al celebrei trupe de acrobaţi Cirque du Soleil.

Cirque du Soleil a adus, joi, „bucuria“ pe chipul a câteva sute de bucureşteni care au fost martorii primei reprezentaţii din cele cinci ale celebrului spectacol „Alegría“. După ce în urmă cu un an, circul a fost prezent în România cu spectacolul „Saltimbanco“, acum, la cererea publicului, Cirque du Soleil a revenit cu „Alegría“ (cuvânt spaniol care înseamnă bucurie n.r.). 

Cu 20 de minute înainte de începerea show-ului, câteva sute de spectatori aşteptau, nerăbdători, în cozi lungi de câţiva metri, în faţa porţilor de intrare, într-o atmosferă ce aducea aminte de circurile ambulante din trecut. Organizatorii au pornit spectacolul la exact la ora 20.00, aşa cum era stabilit.

După câteva minute în care clovnii show-ului s-au perindat printre rândurile de spectatori, acrobaţiile circarilor au început să se înlănţuie într-o evocare a extravaganţei şi decadenţei de la Versailles. Costumele viu colorate ale clovnilor îţi atrăgeau imediat atenţia, iar vocea, gesturile şi limbajul indescifrabil te transpuneau într-o lume feerică. Noul şi vechiul, generaţia tânără cu cea bătrână, fiinţe mitice, trubaduri şi atleţi au contribuit la un spectacol care, pentru două ore şi jumătate, a îmbinat în 11 acte arta şi sportul în formă pură.

Rând pe rând, momentele artistice s-au succedat în ritmul muzicii live, acrobaţiile elegante îmbinându-se perfect cu momentele umoristice în care amfitrionii show-ului, un bufon cocoşat şi trei clovni pestriţi, au cooptat chiar şi pe unii dintre spectatorii aflaţi în incinta pavilionului central de la Romexpo. Finalul primului act a fost marcat de o ploaie de confeti, ilustrare a venirii iernii şi a trecerii timpului, în care unul dintre clovni a depus eforturi pentru a scăpa teafăr.

Acorduri franţuzeşti şi acrobaţii fără plasă

Spectacolul a fost împărţit în două părţi, cu o pauză scurtă între acte. Fiecare gest al atleţilor era acompaniat de un sunet specific făcut de orchestra de trubaduri îmbrăcaţi în costume în stil baroc sau de acorduri franţuzeşti, spaniole, africane şi mediteraneene. 

Rând pe rând, numere precum gimnastică ritmică, „dansul cuţitelor de foc“ (în care artiştii jonglează cu cuţite în flăcări pe lângă corp) „zburătorul“ (în care un atlet se foloseşte de o coardă elastică pentru a pluti în aer), „power track“ (saltul ritmic la trambulină), trapez sincron, contorsionism sau bare aeriene au ţinut publicul în priză, apluzele contenind cu greu.

Unul dintre momentele cele mai aplaudate ale serii a fost numărul „barele ruseşti“ în care artiştii zburau prin aer, cu tumbe spectaculoase şi răsuciri la jumătatea parcursului, ca mai apoi să aterizeze pe barele subţiri susţinute de umerii colegilor de la sol, totul fără o plasă de siguranţă.

Numărul culminant al serii au fost aşa-numitele „bare aeriene“. Atleţii circului s-au căţărat pe o schelă, la 16 metri deasupra scenei, şi se aruncau în gol pentru a se lăsa prinşi de colegii care se balansau într-un leagăn.

Un decor obscur, necunoscut

Pe lângă măiestria atleţilor, scena pe care spectacolul „Alegría“ s-a desfăşurat nu trebuie ignorată. Aceasta este dominată de o cupolă uriaşă şi decorată cu coloane şi balustrade. Cupola putea să dea naştere unui sentiment de măreţie şi putere, fiind o structură impresionantă, asemănătoare arhitecturii bisericilor şi clădirilor guvernamentale, iluminarea fiind făcută cu ajutorul unor lampe.

În fiecare parte a scenei se găsesc rampe care vor să sugereze necunoscutul, iar iluminatul foarte slab, asemănător cu cel dintr-o sală de bal din secolul al XVII-lea crea o atmosferă nostalgică. Obscuritatea dintre acte şi paleta de culori tomnatice reflectate pe podea faceau ca spectacolul să fie şi mai incitant.

Despre Cirque du Soleil

Pornind de la un grup de 20 de artişti de stradă, la începuturile sale din 1984, Cirque du Soleil este astăzi o importantă organizaţie cu sediul în Québec, ce oferă divertisment de înaltă ţinută artistică.

Compania are 5.000 de angajaţi, incluzând mai mult de 1.300 de artişti din aproape 50 de ţări diferite. Peste 100 de milioane de spectatori din aproape 300 de oraşe din aproape 40 de ţări de pe şase continente s-au lăsat uimiţi şi încântaţi până acum de Cirque du Soleil. 

Muzică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite