INTERVIU Ioan Holender, director artistic al Festivalului „George Enescu“: „Salzburgul va fi gelos“
0
Directorul Ioan Holender afirmă că Europa ne invidiază pentru prezenţa dirijorului Daniel Barenboim, a pianistului Radu Lupu şi pentru Requiem-ul de Giuseppe Verdi, în programul Festivalului „George Enescu“ (1 -27 septembrie).
Ioan Holender, cel mai longeviv director de la Staatsoper din Viena (1992-2010), este românul care a reuşit din 2003 să impună Festivalul „George Enescu“ pe plan internaţional. În vârstă de 78 de ani, cu o alură aristocratică, Ioan Holender spune că nu acceptă compromisurile şi că cea mai mare greşeală pe care o poţi face în artă este să cauţi succesul. „Trebuie să faci artă din convingere. Tot ce am făcut a fost din convingere, şi nu din calcul“, subliniază el. Cea mai mare „înfrângere“ pentru Ioan Holender este că „nu avem o sală demnă, decentă şi corespunzătoare“, concertele în Sala Palatului fiind un compromis.
Care sunt cele mai importante momente din Festivalul „George Enescu“?
Pentru Orchestra şi Corul dell’Accademia Nazionale din Santa Cecilia, dirijată de Antonio Pappano, până şi Festivalul din Salzburg va fi gelos. Acest concert va fi la nivelul oricărui festival de anvergură din Europa. Pappano este astăzi unul dintre cei trei-patru dirijori de frunte din lume. Doi dintre aceştia dirijează acum la Festivalul „George Enescu“.
Care sunt celelalte două nume de dirijori de frunte, în ierarhia dumneavoastră?
Bineînţeles, Ricardo Mutti şi Mariss Jansons aparţin acestei categorii. Pentru mine este o bucurie şi o satisfacţie deosebită sufletească şi intelectuală, faptul că i-am avut şi îi avem în Festival. E un act simbolic pentru ţara noastră.
Cel mai profund şi de calitate muzician din epoca noastră, originar din România, Radu Lupu, va cânta împreună cu una dintre cele mai importante personalităţi muzicale, Daniel Barenboim, pe 1 septembrie, în deschiderea Festivalului „Enescu“. Această deschidere, acest concert, ca şi tot festivalul sunt o rază de lumină foarte importantă pentru ţara noastră. Această dublă întâlnire, pentru că Daniel Barenboim şi Capela de Stat din Berlin au două concerte împreună, plus recitalul lui Lupu, este de bun augur. Noi tot vorbim că, în 1958, au cântat David Oistrah şi Yehudi Menuhin la primul Festival „Enescu“, când a dirijat George Georgescu. Ne-a rămas în memorie acest concert. Eu speram atunci că, dacă un rus, un american şi George Georgescu al nostru cântă împreună Bach (n.r. – Concertul pentru două viori şi ansamblu de corzi în re minor), înseamnă că viitorul în România nu va mai fi atât de sumbru. Iar acum avem un alt concert excepţional în deschidere de festival. Avem un prezent liber, dar avem o viaţă culturală atât de neglijată de toţi politicienii, cum nu am avut niciodată în istoria noastră.
Când v-aţi hotărât să aduceţi Tetralogia în România?
Mi-am dat seama la cele mai recente ediţii că publicul bucureştean este mult mai interesat şi mult mai dornic de lucruri noi. Nu vrea să audă mereu programele muzicii romantice a secolului al XIX-lea. Asta ne-a dat curajul să aducem la această ediţie lucrările Gurre-Lieder, de Schönberg, ceea ce este o revelaţie pentru România, cât şi War Requiemul, de Britten. La Festivalul „Enescu“ nu au mai fost niciodată în program. Aducem muzica asta la Festivalul „Enescu“, pentru că ne-am dat seama că interesează muzica din secolele al XX-lea şi al XXI-lea. Aducem Tetralogia, anul acesta, la 200 de ani de la naşterea lui Richard Wagner.
Tetralogia lui Wagner a fost cântată vreodată integral în România?
Nu, nu a fost cântată niciodată integral. Ştiu că Horia Andreescu a dirijat o parte a Tetralogiei. De asemenea, şi Iosif Conta a prezentat, în 1983, selecţiuni din Tetralogie, în cadrul unor concerte ale Orchestrei Naţionale Radio.
Întotdeauna învăţăm din greşeli - în artă, în viaţă, în performanţă, în tot. Înfrângerile sunt cheia victoriilor şi a succeselor Ioan Holender, director artistic al festivalului
Credeţi că publicul este pregătit pentru Wagner?
Am o părere contrară celor de la televiziune, care cred că toţi telespectatorii sunt oameni lipsiţi de cultură. În muzica clasică, nu trebuie să credem că un program mai uşor are o cotă mai mare la public. Nici la noi nu e aşa. Lumea este curioasă, oamenii vor să audă atât lucruri cunoscute, cât şi lucruri necunoscute.
Ce înseamnă festivalul pentru imaginea României?
Sunt două manifestări în România de o importanţă covârşitoare, care ar trebui să fie exemplare pentru tot ce ar trebui să se întâmple în continuare: Festivalul de Teatru de la Sibiu – directorul Constantin Chiriac a făcut ceva absolut excepţional acolo – şi Festivalul „Enescu“. Noi tot visăm la timpurile trecute, însă teatrul muzical nu este un muzeu. Cea mai mare greşeală pe care o poţi face în artă este să cauţi succesul. Trebuie să faci artă din convingere. Tot ce am făcut la Festivalul „Enescu“ am făcut din convingere, şi nu din calcul. Sunt împotriva compromisului în artă.
Care e cea mai frumoasă amintire pe care o aveţi legată de Festivalul „Enescu“?
Nu ştiu... În general, nu prea mă uit în urmă, ci mă uit înainte. Dacă te uiţi prea mult în urmă, rămâi în urmă. Aşa e şi cu memoria noastră: întotdeauna ce a fost ni se pare mai bun decât ceea ce avem în prezent şi ne întoarcem mai mult spre tinereţe, spre copilărie. Nu vreau să ajung în această stare. Mă bucur de ceea ce avem şi sper că în viitor va fi şi mai bine. Întotdeauna învăţăm din greşeli – în artă, în viaţă, în performanţă. Înfrângerile sunt cheia victoriilor şi a succeselor.
Care a fost cea mai mare înfrângere?
Cea mai mare înfrângere a mea este că nu am reuşit cu niciunul dintre guverne şi cu niciunul dintre preşedinţi, în toţi aceşti ani de când mă ocup de festival, să mişc ceva pentru a avea o sală de concerte demnă, decentă şi corespunzătoare oamenilor care trăiesc în Capitală. Facem compromisuri să reuşim să ţinem concertele în Sala Mare a Palatului. Şi ţi-e ruşine pentru România că nu are o sală cum e cea din Sofia. Construirea Sălii Ateneului, în 1888, a fost unul dintre primii paşi europeni pe care i-a făcut România în acea vreme.
Pe care dintre artişti v-a fost cel mai greu să îl convingeţi să revină?
Financiar, nu facem muncă de convingere. Plătim. Tot ce e pe piaţă se plăteşte. Ceea ce mă bucură este faptul că marii artişti care au mai fost în România au vrut să revină. Asta ne arată că le-a plăcut. Asta ne arată ospitalitatea şi căldura publicului nostru. Dacă se fac transmisii la Mezzo, CNN şi Euronews există interes pentru Festivalul „Enescu“. Suntem cunoscuţi, ocupăm un loc destul de important şi asta mă bucură.
Se încarcă comentariile...
