INTERVIU Ilan Volkov, dirijor: „Studiez muzica simfonică românească“

Dirijorul israelian Ilan Volkov, care se va afla pe 15 septembrie la pupitrul ansamblului „Hyperion International“, punctează că în muzică e important să „simţi că publicul este curios de ceea ce realizezi“

Interviu realizat de Irina Hasnaş

Concertul pe care îl va dirija Ilan Volkov, în Sala „Mihail Jora“ a Societăţii Române de Radiodifuziune, pe 15 septembrie, reuneşte lucrări semnate de compozitori precum Horaţiu Rădulescu, Costin Cazaban şi Iancu Dumitrescu. Manifestarea face parte din ciclul „Muzica secolului al XXI-lea – Workshop// Enescu şi contemporanii săi“ şi va fi susţinut de Ansamblul „Hyperion International“ format din muzicieni români, israelieni şi germani. Despre talentul dirijoral al lui Ilan Volkov, ziarul The Guardian scria: „Ilan Volkov s-a dovedit din nou a fi un dirijor de mare sensibilitate, conducând orchestra inteligent şi sobru de-a lungul a trei lucrări total diferite“.

În cadrul Festivalului „George Enescu“, vă veţi afla la pupitrul unui ansamblu neconvenţional, „Hyperion International“. De câţi ani colaboraţi cu acest ansamblu?

Colaborez cu Ana Maria Avram şi cu Iancu Dumitrescu de ceva timp, iar acum doi ani i-am invitat pentru prima oară în Israel. Împreună am ales zece muzicieni foarte buni şi am realizat un proiect artistic care s-a bucurat de succes. În cadrul acelui prim concert, am fost interpret şi nu dirijor, iar ulterior, Iancu Dumitrescu şi Ana Maria Avram au organizat un turneu pentru acelaşi grup împreună cu muzicieni români şi alţii stabiliţi în diferite ţări. Şi acum este cea de a III-a etapă a acestui proiect.

De data aceasta, la Bucureşti, voi dirija concertul, iar piesele incluse în program vor fi semnate de câţiva membrii ai Ansamblului – şi desigur de Iancu Dumitrescu şi de Ana Maria Avram. În fond, acest concert reprezintă continuarea unui proiect care a debutat cu ceva timp în urmă. Am colaborat şi în cadrul Festivalului organizat de mine la Glasgow şi numit „Tectonics”. Acesta este un mod de colaborare continuă într-o manieră foarte bună.

Sper să pot aduna mai multe partituri şi să-mi continui cercetările asupra muzicii simfonice şi de cameră româneşti.

Publicul meloman v-a cunoscut abordând atât muzică clasică, cât şi contemporană. Ce proiecte conduceţi în această perioadă?

Majoritatea concertelor mele au un repertoriu clasic, romantic şi cu lucrări de la începutul secolului al XX-lea. Sunt directorul muzical al Orchestrei Simfonice din Islanda de doi ani, dirijor invitat al Orchestrei Simfonice BBC din Scoţia, cu care am lucrat peste zece ani, şi liber profesionist, invitat în Europa şi America. Acestea reprezintă o mare parte a activităţii mele. Latura muzicii noi s-a dezvoltat însă demult, am realizat foarte multe prime audiţii încă de la debutul meu. În ultima perioadă, mă ocup mai intens de muzica nouă datorită Festivalului „Tectonics” din Israel, Islanda şi Scoţia, iar anul viitor îmi propun şi alte centre. Este un Festival Internaţional itinerant, în cadrul căruia coordonez activitatea artistică şi dirijez. Este un proiect interesant pe care continui să-l dezvolt. 

Sunteţi un cunoscut dirijor şi instrumentist. Care este instrumentul dumneavoastră preferat?

Când eram copil, am studiat pianul, vioara şi compoziţia. Acum cânt câteodată la vioară sau chitară electrică. Am format un grup cu un alt violonist şi un baterist, pe care l-am denumit „Minds“. Este un grup care practică muzica improvizatorică, nu repetăm niciodată şi uneori colaborăm şi cu alţi interpreţi. Acest grup a fost înfiinţat acum doi-trei ani. Cred că important este să simţi că publicul este curios de ceea ce realizezi, deschis şi dornic să primească ceva la care nu se aşteaptă. Atunci când urci pe scenă, simţi atmosfera care este uneori foarte intensă, publicul este foarte atent, deschis să primească informaţii şi nu vine cu prea multe idei preconcepute. 

Trebuie să ajuţi publicul să fie mai aproape de muzică şi interesat de ceea ce aude, trebuie să deschizi larg sala de concert şi celor ce nu sunt muzicieni şi mai ales celor care nici nu prea frecventează des concertele.

Trebuie să vă spun că în ultimii patru-cinci ani, am fost implicat în proiecte deosebite în Islanda, Scoţia şi în foarte multe alte ţări, precum şi în Israel. Fiecare trebuie să trateze publicul ca pe un partener, ca pe un grup foarte inteligent de oameni. Nu trebuie să-l denigrezi, să-l acuzi că nu te va înţelege. Important este să creezi o atmosferă de bucurie şi accesibilitate – nu foarte serioasă şi nici prea academică. Trebuie să ajuţi publicul să fie mai aproape de muzică şi interesat de ceea ce aude, trebuie să deschizi larg sala de concert şi celor ce nu sunt muzicieni şi mai ales celor care nici nu prea frecventează des concertele. Atunci când interpretezi o piesă de Schubert într-o manieră mai puţin obişnuită, doreşti ca publicul să înţeleagă ceea ce faci. 

Oamenii nu trebuie să vină ca la un supermarket pentru a primi ceva ce cunosc dinainte – ca atunci când cumpără lapte. O asemenea atitudine nu are nimic de-a face cu arta şi faptul că ea totuşi există se datorează interpretului, tehnologizării şi multor altor motive. Cred că este posibil să combaţi această obişnuinţă mentală. Programul constituie o parte importantă în ceea ce fac eu în domeniul muzicii clasice. Este esenţială punerea în context a fiecărei lucrări, alcătuirea unui program interesant. Trebuie să ne gândim la acest lucru în mod profund şi constant.

În afara muzicii, ce altceva vă face să vă simţiţi liber, fericit?

Contemplând natura întotdeauna îţi eliberezi spiritul, ea te face să simţi că alte lucruri sunt mai puţin importante. Copiii mei reprezintă o componentă importantă, care mă eliberează de egocentrism, deoarece trebuie să mă gândesc la ei. Bucuria lor, faptul de a-i urmări cum învaţă mă fac să redevin copil alături de ei. Aceste două lucruri sunt cruciale acum pentru mine. A face numai muzică nu este cea mai bună idee. Încerc să-mi fac viaţa cât mai diversă, ceea ce nu este întotdeauna un lucru uşor. A călători mii de mile departe de familie nu este cel mai bine. Mă bucur să întâlnesc oameni noi, compozitori, muzicieni, dar nici aici nu trebuie exagerat. Trebuie să-ţi găseşti adevărata lume.

Ce înseamnă pentru dumneavoastră participarea la Festivalul Internaţional „George Enescu“?

Înseamnă mult pentru mine. Am mai participat la festival ca meloman – partenera mea Maya Dunietz a cântat în ansamblul „Hyperion International“. 

Este un festival uluitor, cu nume internaţionale de prestigiu. Este plăcut să fii într-un rol modest, 

într-un mic concert, dar cel de acum va avea 

cinci-şase prime audiţii. Mulţi dintre compozitori se vor afla pe scenă, sunt prietenii mei cu care lucrez de peste şapte-opt ani. 

Este un lucru deosebit să fii invitat la un asemenea festival, să colaborezi cu aceşti prieteni. Iancu Dumitrescu şi Ana Maria Avram au fost întotdeauna foarte generoşi şi ospitalieri. Sunt interesat de scena muzicală românească, de compozitorii inovatori precum au fost Ştefan Niculescu, Anatol Vieru şi alţii. Sper să pot aduna mai multe partituri şi să-mi continui cercetările asupra muzicii simfonice şi de cameră româneşti.

Ce mesaj aţi adresa publicului din Romania?

Sunt foarte bucuros să revin la Festivalul Internaţional „George Enescu“. Este o idee fascinantă să reuneşti muzicieni din Israel care să cânte pentru publicul din România, muzicieni foarte pasionaţi de ceea ce fac. Va fi o experienţă foarte intensă şi interesantă. Aştept cu nerăbdare concertul.