Telenovelă „cool“

Scenariul filmului "Weekend cu mama" e incoerent şi plin de secvenţe inutile. Fără îndoială, filmul lui Gulea e prost. Însă şi mai tare m-a iritat că e ipocrit.

Încă o mostră de “drogurile sunt rele, dar dau bine pe ecran, aşa că hai să ne prefacem că le condamnăm doar ca să ne bălăcim puţin în iconografia lor atât de cool; poate facem nişte bani cu asta”.

Drogaţii de aici au cercel în nas, sunt tineri, frumoşi, super-trendy, inspiră aerul fumăcios din cluburi hip, ascultă muzică alternativă şi au pereţii apartamentelor tapetate cu desene arty.

Aţi înţeles, cei care au tupeul să şi-o tragă în venă nu sunt ca mine şi ca tine, nişte plicticoşi, ci sunt, frate, speciali: trăiesc la max, preferă orgasmul de seringă unor agonii lungi ca munca&alte nasoleli.

“It’s better to burn out then to fade away”, cum zicea şi apostolul Cobain.  A, da, plătesc de cele mai multe ori cu viaţa, dar măcar au cunoscut şi extazul, şi genunea şi au ocolit mediocritatea.

Fascinaţia faţă de animalele tinere

Gulea îi filmează cu o poftă estetizantă, complet subjugat de aceste animale tinere şi inconştiente (ritualul înţepării e copiat la indigo din “Recviem for a Dream”). Evident, e teribil de simplist – şi oamenii urâţi, şi cocalarii şi maneliştii se droghează, iar heroin şic-ul e o aberaţie: junkerul arată mai degrabă ca Amy Winehouse în zilele ei cele mai rele.

Protagonista (vedeta Pro TV Adela Popescu, la debut) e o fată de 19 ani, cu părul flamă şi, evident, cu cercel în nas, dar care poartă la rucsac nişte ursuleţi de pluş.

Traducere: a mai păstrat ceva din inocenţă, mai poate fi salvată. Dar de la ce? Atât de “tare” e puştoaica, încât atunci când mama ei (o Maria Medeleanu pe Valium) încearcă s-o facă să se lase pare mai degrabă o spălare de creiere. 

Materia din cadru e aranjată după regula “să dea bine”; cea mai amuzantă scenă e cea în care ne este introdusă casa de la ţară a bunicului, desprinsă parcă din Muzeul Satului.

Urmează un moment siderant de “eternitatea s-a născut la sat”, în care îl zărim pe badea Dinică sprijinit într-un baston, adânc gânditor, cu un ciobănesc flocos aşternut fotogenic la picioare şi o maşină de fum pompând straşnic aburi din afara cadrului. “Moromeţii” reloaded.

“Weekend cu mama” mi-a amintit de filmele româneşti de la începutul anilor '90, care îşi propuneau să bifeze, hulpave, toate problemele societăţii româneşti (prin probleme înţelegând ce se scria prin EVZ sau prin presa străină).

Nimic nu sună adevărat, în ciuda abundenţei din dialog a unor cuvinte ca  “gen”, “trip”, “frate”, “pielea mea” şi a unuia ce desemnează un organ mai dur (nu şi după abuzul de heroină).

Muzica exasperantă bubuie fără oprire, un personaj extrem de important (tatăl) e introdus în intrigă doar ca să ne explice sindromul “home alone”, scenariul incoerent, telenovelistic, e plin de secvenţe inutile, tautologice.

Foarte dezamăgitor pentru unul dintre puţinii regizori autohtoni care ştia, odinioară, să povestească bine, în elipse.