„Din culisele cinematografiei“. Filmul „Ion“ în exotica Indie: Apreciat de Indira Ghandi, desfiinţat de o cronică ce-l vedea ca fiind „unul dintre acele filme cu sex violent, de care ne-am săturat... “

0
0

Regizorul Mircea Mureşan împlineşte astăzi 88 de ani. La ceas aniversar, „Weekend Adevărul“ vă prezintă culisele uneia dintre cele mai îndrăgite ecranizări din istoria cinematografiei autohtone, „Ion“, film realizat după romanul omonim al lui Liviu Rebreanu.

Povestea acestui film a început...cu un refuz. În toamna anului 1977, Mircea Mureşan a bătut, fără succes, la uşa caselor de filme. „Romanul «Ion» al lui Rebreanu mă obseda de ceva vreme. Încă din anii când realizam «Răscoala», dacă nu mai de demult, din vremurile şcolare când idealurile şi iluziile mă îndemnau să cred că eu voi fi acela care îl va ecraniza în întregime pe Rebreanu. Se mai schimbaseră şefii de redacţie. Vasile Nicolescu – Bazil îmi spune, după ce-i prezint proiectul: «Mircea, dragă, vii şi tu acum cu setea ţăranului pentru pământ?! Acum, colectivizarea, cu planul măreţ al societăţii multilateral dezvoltate?!» Am încercat o ultimă carte, la o minte mai luminată din Comitetul Central, Cornel Burtică. Am povestit de una, de alta, până m-a întrebat: «Acum ce lucrezi?» Păi, i-am zis, eu de ceva ani aş vrea să fac «Ion»...«Şi de ce nu-l faci?!», a sunat replica lui, spre iluminarea mea. I-am răspuns că l-aş face, dar cei de la Consiliul Culturii şi Educaţiei Socialiste nu vor să-l includă în plan. «Spune-le că l-am inclus eu». Şi aşa a fost să fie! Bazil m-a întâmpinat la redacţie: «Proiectul este inclus în plan. Să ştii, Mircea, nu din obedienţă l-am înscris, eu cred într-o asemenea lucrare...». L-am anunţat şi pe Titus Popovici, care ezitase înainte să se apuce de scris scenariul“, a povestit regizorul Mircea Mureşan pentru „Weekend Adevărul“.

„Să fie scos preotul Belciug din film!“

„Ion“ a intrat în producţie la 5 aprilie 1978, iar filmările, care au avut loc în special în satul Fântânele din judeţul Sibiu, s-au terminat la 9 februarie 1979. În rolurile principale: Şerban Ionescu (Ion), Valentin Teodosiu (Gheorghe), Ioana Crăciunescu (Ana), Sorina Stănculescu (Florica), Petre Gheorghiu (Vasile Baciu), Octavian Cotescu (Zaharia Herdelea), Tamara Buciuceanu (Maria Herdelea), Ion Besoiu (preotul Belciug). Cheltuielile de producţie au totalizat 8.279.000 de lei. Pelicula este compusă, de fapt, din două serii autonome, „Blestemul pământului“ şi „Blestemul iubirii“, cea de-a doua parte începând cu un montaj de secvenţe din prima parte. Însă adevăratele probleme abia de acum încolo începeau. Deşi prima vizionare a avut loc la 24 iunie 1979, filmul a primit avizul favorabil pentru difuzare abia la 19 februarie 1980.

În epocă, ajunsese de notorietate conflictul dintre scenaristul filmului, Titus Popovici, membru al Comitetului Central al Partidului Comunist Român, şi Ilie Rădulescu, secretar al Comitetului Central al Partidului Comunist Român, care, prin Consiliul Culturii şi Educaţiei Socialiste, tergiversa apariţia filmului pe ecrane, deoarece autorul scenariului şi regizorul nu doreau să accepte modificările cerute de Comisia Ideologică. Explică regizorul Mircea Mureşan: „A doua zi după vizionarea la care au participat inclusiv Dumitru Popescu - «Dumnezeu» şi Lina Ciobanu, dar nu şi Titus – care n-a vrut să vină – sunt chemat la tovarăşa Suzana Gâdea, preşedinte al Consiliului Culturii şi Educaţiei Socialiste. Care plânsese la film, foarte emoţionată. Acolo, tovarăşul Ilie Rădulescu îmi înmânează o hârtie cu vreo 90 de puncte: «Aceste probleme trebuie rezolvate». Mă uit pe foaie. Primul punct zicea aşa: se scot troiţele din capul satului. Zic eu: De ce să le scoatem? Sunt troiţe şi azi în sate. «Da, e adevărat, dar de ce să le arătăm în filme?», îmi răspunde Rădulescu. Următorul punct: se elimină biserica. Al treilea: se scoate complet personajul preotului Belciug. Şi tot aşa. Bine, dar bisericile slujesc şi astăzi, am mai spus, după câteva minute de tăcere. «Nu le propagăm prin filme». De curând a fost înmormântat Andruţa Ceauşescu, fie iertat, cu alai de popi din toate cultele religioase – am mai încercat marea cu sarea. «Ei, acolo! Un om bătrân!». Ei, din toate astea eu nu scot absolut nimic, am zis eu. «Vă mai gândiţi», mi-a răspuns. Şi a plecat. Cei de la Casa de Filme nr. 5, rătăciţi complet, m-au rugat să caut o soluţie, măcar parţială. Titus era şi el foarte supărat, dar îmi zicea: «Ce să fac, n-am cu cine să vorbesc, nu-i cunosc pe ăştia!». Până într-o bună zi, după opt luni, când mi-a zis: «Ştii ce? Eu încerc marea cu degetul. Mă duc la Ceauşescu. Dar, dacă el zice nu, atunci e clar». Nu ştiu cum i-a spus, dar Ceauşescu a cerut să vadă filmul chiar în seara respectivă. A doua zi, stăteam ca pe ghimpi. Îmi dă telefon şi-mi zice: «Pune de băut». Pe vremea aia, aveam obiceiul să bem Bloody Mary. A venit şi a început să-mi povestească: «La ora 10 fix am intrat pe culoarul care ducea la Cabinetele 1 şi 2 . M-am întâlnit nas în nas cu ea. Mi-a zis: «Vai, vai. Azi-noapte m-ai făcut să nu dorm. Ce vagabond era Ion ăsta!». Şi a plecat. Am intrat la Ceauşescu, care s-a sculat de la birou şi a venit să mă întâmpine: «Aţi făcut un film minunat. N-am ştiut că e aşa lung. N-am dormit aproape deloc. Am un singur regret: Învăţătorul dacă se ocupa mai mult de educaţia lui Ion, poate scăpa cu viaţă!»“. Lui i se părerea o poveste reală! Aşa că Titus a ţinut totuşi să mai adăugăm un cadru. Octavian Cotescu, care-l juca pe învăţător, Zaharia Herdelea, rezemat de un zid, îşi reproşează, undeva la finalul filmului: «Păcat! Ar fi trebuit să avem mai multă grijă de băiatul ăsta»“.

image

Indira Ghandi a apreciat filmul lui Mircea Mureşan

Premiera a avut loc la cinematograful „Patria“, pe 14 aprilie 1980, iar filmul a fost vizionat de 3.469.709 de spectatori în cinematografele din România. Tot în 1980, materialul filmat a fost remontat şi s-au adăugat secvenţe noi, realizându-se, astfel, un serial de televiziune, în cinci episoade, ce a fost intitulat „Ion“. Deşi fusese înscris la preselecţia Festivalului Internaţional de Film de la Cannes, filmul n-a mai putut ajunge pe Croazetă, din cauza problemelor cunoscute. Totuşi, el a fost prezentat într-un turneu la Moscova, Tallin şi Sankt Petersburg, dar şi în îndepărtata şi exotica Indie. „Pentru filmul «Ion», în afară de aplauzele de la prezentări, am primit o recompensă nesperată. Selecţia la «Festivalul Filmului Internaţional de la New Delhi». Cea de-a opta ediţie. Ţară sfântă, dincolo de istorie şi cultură milenară, pe vremea aceea se situa printre cele mai mari producătoare de filme. Nici acum nu se încurcă prin Bollywood! «Ion» avea programare în penultima zi, pe 16 ianuarie 1981, de două ori, dimineaţa şi seara. Am vorbit cu proiecţionistul. Zic: Filmul e lung, nu faceţi pauză? «Nu, indienilor le plac filmele cât mai lungi». În preziua proiecţiei, la prânz, am fost invitat şi condus la sediul guvernului, unde m-a primit chiar primul ministru, doamna Indira Gandhi. Nu-mi găseam cuvintele să-mi exprim admiraţia pentru această mare doamnă! Din discuţia pe care am avut-o, părea că a văzut filmul şi chiar îi plăcuse. Mi-a spus că este bucuroasă să cunoască un cineast român şi mi-a urat succes la festival. Ce să vă spun, la proiecţia filmului nostru, timp de trei ore şi patruzeci de minute n-a părăsit nimeni vizionarea! La final, am auzit aplauze prelungite. Lumea pleca comentând vivace, probabil, filmul. Eu aşteptam într-un colţ ca să plece spectatorii. S-a apropiat de mine un coleg, regizorul bulgar al filmului în competiţie. Nu-i mai reţin numele. M-a felicitat sincer, nici n-avea alte motive. «Din tot ce-am văzut, filmul tău e cel mai bun! Cred că vei lua premiul cel mare». L-a luat el. Văzusem filmul. Comedie rurală, actori fără cusur. Erau nişte legături amuzante între bunici şi nepoţi, una peste alta un film plăcut. În sfârşit. A doua zi, dimineaţă, într-un ziar de limbă engleză, văd o cronicuţă de câteva rânduri: «Aseară, România a prezentat unul dintre acele filme cu sex violent, de care ne-am săturat...». Urma conferinţa de presă, populată de foarte mulţi critici. Eram singur, în faţa tuturor. Am arătat ziarul şi am întrebat dacă se află în sală persoana care a scris acele rânduri. O doamnă, între două vârste, ridică ceva în aer: «Uitaţi-vă aici». Mă deplasez şi îmi arată pliantul de prezentare al filmului, trimis din ţară: «România-Film presents: Ion, the lust of love». Deştepţii de la Bucureşti scriseseră lust, adică desfrâu, în titlu, în loc de curse, adică blestem! Am întrebat-o: Aţi văzut filmul? Ce scene vi s-au părut de sex excesiv?. La care ea îmi răspunde senină: «Nu! Şi nici nu o să mă duc vreodată să văd filme cu asemenea titluri». Degeaba i-am explicat eroarea de traducere, că respectiva criticăreasă a aruncat pliantul pe jos şi mi-a zis sec: «Nu e vina mea!» Să fi fost oare membră în juriu? Cert e că după întâmplarea cu «the lust of love» am plecat acasă cu mâna goală!“, şi-a reamintit venerabilul cineast.

Cele 638 de premiere anuale din India

Regizorul îşi aduce aminte cu plăcere şi de o altă întâmplare – foarte nostimă – legată de festivalul din India. „Într-una din zilele festivalului, o asociaţie a cineaştilor indieni a organizat un cocktail pentru oaspeţii străini. Un cuvânt introductiv s-a rezumat, firesc, la o apologie la adresa filmului indian. Cu mândrie nedisimulată au fost lăudaţi producătorii, pentru realizarea a 638 de filme realizate în anul 1979! Cifră fabuloasă, asta înseamnă cam 12 titluri pe săptămână, adică 2 premiere pe zi! Uluire generală. Inclusiv pentru reprezentanţii americanilor. Ca un venetic din România, pun o problemă naivă: Înţeleg, dispuneţi de studiouri, capacitate de producţie, aparatură, regizori, actori, resurse financiare, tot necesarul...Peliculă aduceţi cu vagoanele, am auzit că se importă peliculă pozitiv şi de la noi, de la Azomureş, că e mai ieftină...Nu vă lipseşte nimic...Am o singură nedumerire, de unde găsiţi 638 de subiecte de scenarii? Răspunsul a fost apocaliptic: «Nu avem! Există un singur subiect, modul universal, răsucit în 638 de variante». N-am mai întrebat dacă spectatorii nu se plictisesc, pentru că începutul speech-ului amintea despre o cifră astronomică de asistenţă în cinematografe!“, a povestit Mureşan.

Cine a fost Indira Gandhi

Indira Priyadarshini Gandhi a fost prim-ministru al Indiei din 19 ianuarie 1966 până la 24 martie 1977 şi, din nou, din 14 ianuarie 1980 până la asasinarea ei pe 31 octombrie 1984. Fiica primului prim ministru al Indiei, Jawaharlal Nehru, şi mamă a altuia, Rajiv Gandhi, Indira Gandhi a fost unul dintre cei mai notabili şi controversaţi lideri politici. În ciuda numelui faimos, nu există nici o legătură de rudenie cu Mahatma Gandhi. Publicaţia „Time“ a considerat-o una dintre cele mai influente femei ale secolului al XX-lea. În anul 1967 Indira Gandhi a vizitat România, iar Nicolae Ceauşescu a răspuns acestei vizite plecând în India în anul 1969. Ulterior, în octombrie 1981, Indira Gandhi a vizitat din nou Bucureştiul.

image

Premiat la Cannes acum o jumătate de secol

După „Scurtă istorie“ a lui Ion Popescu-Gopo şi „Pădurea spânzuraţilor“ a lui Liviu Ciulei, filmul lui Mircea Mureşan, „Răscoala“, tot o ecranizare după Liviu Rebreanu, a fost, la 21 mai 1966, câştigătorul categoriei „Première Oeuvre“ a Festivalului Internaţional de Film de la Cannes. „Eu am aflat întâmplător de nominalizare. Pe vremea aia se mai aduceau ziare străine la Athénée Palace, cu întârziere de câteva zile. Mă împrietenisem cu domnişoara de la recepţie, care îmi mai dădea câte unul pe sub mână. Şi într-o zi mi-a picat în mână un «Le Monde», în care exista o rubrică scurtă, «Noutăţi de la Cannes». Şi scria acolo că a fost selecţionat în competiţia oficială şi filmul românesc «Hiver en flammes». Ce film o fi ăsta, «Iarna în flăcări», mi-am zis. M-am dus şi pe la Buftea, era Eugen Mandric director. Şi l-am întrebat şi pe el. La care îmi zice: «E filmul tău, tâmpitule, dar deşteptul ăla de Mihnea Gheorghiu i-a schimbat titlul, cică e mai comercial aşa». A fost o întreagă lucrătură acolo. Deşi era marele favorit al juriului prezidat de Sophia Loren, nu se putea să ia «Palme d'Or» un film românesc, tocmai la o ediţie aniversară a festivalului, a 20-a. Dar nici nu se putea să plecăm cu mâna goală. Şi atunci, Mihnea Gheorghiu s-a înţeles cu directorul festivalului, Favre Le Bret, căruia i-a spus că e primul meu film. Eu i-am corectat minciuna la conferinţa de presă, fapt reflectat şi de ziarele străine. El habar n-avea că vorbeam franţuzeşte la fel de bine ca el. M-a prezentat ca fiind un tânăr de 25 de ani, aflat la primul film, eu având de fapt 38“, a povestit cineastul.

Filme


Ultimele știri
Cele mai citite