79 de ani de la proiecţia primului film sonor românesc, realizat de doi oameni care „au trăit şi au murit prieteni“
0
Pe 7 februarie 1935, acum exact 79 de ani, se proiecta, la Cinema Arpa din cadrul Cercului Militar Bucureşti, primul film sonor românesc.
„Bing- Bang“, căci despre el este vorba, a fost realizat de doi mari comici ai scenei româneşti interbelice, Vasile Vasilache şi Nicolae Stroe. Şi chiar dacă timp de mai multe luni niciun cinematograf nu a vrut să-l difuzeze, pelicula a înregistrat un imens succes în rândul românilor, scrie cinemagia.ro.
Realizat în 1934, filmul, care a fost şi prima producţie cinematografică integral românească, spune povestea a „doi şomeri visători“, care, rătăcind prin parcul Cişmigiu, primesc în dar un bilet la loterie. Cei doi pleacă în căutarea unui loc de muncă în Snagov, unde asistă la un spectacol muzical.
Întorşi în Capitală, intră la Loterie şi află cu uimire că biletul lor este câştigător. Lozul, însă, este de negăsit, iar cei doi sunt nevoiţi să pornească în căutarea lui, iar în cele din urmă îl găsesc.
Artistul evreu Nicolae Stroe (1905-1990) şi artistul român Vasile Vasilache (1907-1944) au realizat împreună emisiunea „Ora veselă , difuzată de Radio Bucureşti pentru prima dată pe 9 ianuarie 1929. Emisiunea începea întotdeauna cu refrenul: „Alo, alo, aici e Stroe şi Vasilache/ Şi roagă să-i daţi voie/ O clipă să vă-nveselească/ Să glumească/ Iar cu Voi“.
Vasilache a murit în bombardamentul Bucureştiului din 4 aprilie 1944, dar Stroe a continuat singur transmiterea în direct a emisiunii.
Stroe şi Vasilache au format unul dintre cele mai îndrăgite cupluri umoristice, mai ales datorită prieteniei sincere ce i-a legat, şi au rămas în istoria teatrului de Revistă şi a Revistei româneşti. „Ei rămân în istoria Revistei româneşti nu numai cu valoarea artei lor, ci mai presus de toate, cu gestul – care adesea mi se pare incomensurabil, de a fi trăit şi de a fi murit prieteni“, scria Aurel Storin în cartea sa, „Farmecul discret al revistei“.
Cei doi au fost de nedespărţit, au jucat împreună la Teatrul „Alhambra“ şi în spectacolele de revistă ale „Companiei Cărăbus – Constantin Tănase“, au fost invitaţi la Radio France, la Instanbul, Beirut, Tel Aviv, Egipr, au scris nenumărate texte pentru reviste şi comedii muzicale, precum „Acceleratul 402“, „Firfirica“, „Cavaler Gândac“, „Săracu’ Gică“. Şi în ciuda faptului că în 1940 li s-a interzis să mai apară împreună pe scenă, cei doi şi-au trăit prietenia în tăcere, continuând să scrie şi să compună împreună.
Nicolae Stroe a povestit, în cartea sa „77 de ani în 200 de pagini“, cum au fost anii petrecuţi alături de cel care i-a fost cel mai bun prieten.
„Ne făceam visuri măreţe si, ca să nu le uităm, le-am scris mare pe un perete din cabina noastră. La punctul unu am trecut un film ca la Hollywood sau pe aproape. Am început să scriem scenariul, cum în Capitală rulau numai filme cu prinţi si prinţese sau conţi si contese si alte marafeturi. Noi am ales o poveste simplă, umană si foarte aproape de realitate, despre doi şomeri care se numeau Bing şi Bang. Când scenariul a fost gata şi cei care l-au citit au fost încântaţi, primul lucru pe care l-am făcut a fost să găsim un sponsor, aveam nevoie de cel puţin 350.000 lei, o mică avere în epocă. Tot prin fratele meu Isaiia (Răcăciuni - n.r.) am obţinut banii de la directorul Loteriei de Stat, domnul Ramniceanu, care însă ne-a impus următorul final: şomerii cumpără un loz în final, care se dovedeşte a fi Lozul cel mare, devenind milionari. Loteria şi-a făcut reclamă, iar noi ne-am realizat filmul. În afară de noi mai jucau: Vasiliu Birlic, Nora Piacentini, N.Gărdescu, Sili Vasiliu, Richard Rang, nu lipseau nici mama mea, coana Eugenia şi nici tatăl lui Vasilache. Studiourile noastre au fost: Cişmigiul, Grădina Icoanei, Lacul Snagov şi Ateneul Popular de pe strada Romană“.