Exclusiv Pace istorică între SUA și Iran? Ce va însemna asta pentru buzunarele românilor

SUA și Iran au bătut palma pentru o foaie de parcurs de 60 de zile care să oprească războiul. Politologul Raluca Moldovan (UBB) explică ce înseamnă acest acord istoric și cum se va traduce pacea direct în viața de zi cu zi a românilor.

Românii speră că vor avea prețuri mai mici pentru carburanți. FOTO Captură video

Adevărul: SUA și Iran negociază intens o pace, iar progresele din ultimul timp ar fi, potrivit președintelui Trump, reale. Ce fel de pace pare că se prefigurează între SUA și Iran, în acest moment?

Raluca Moldovan: În acest moment nu aș vorbi despre o „pace” în sensul clasic al termenului, ci mai degrabă despre un armistițiu diplomatic cu componentă economică și nucleară, sau un memorandum de înțelegere. Este o formulă de înghețare a conflictului, nu neapărat de rezolvare a lui. Washingtonul și Teheranul par să fi ajuns la o înțelegere inițială care reduce riscul unei confruntări militare directe, relaxează parțial presiunea economică asupra Iranului și redeschide spațiu pentru negocieri tehnice pe dosarul nuclear. Potrivit AP, acordul inițial include încetarea războiului, relaxarea sancțiunilor și reluarea exporturilor petroliere iraniene, în paralel cu discuții privind stocurile de uraniu îmbogățit. Dar este o pace foarte fragilă, pentru că nu se bazează încă pe încredere, ci pe interes reciproc.

Pe ce s-ar baza această înțelegere și care sunt argumentele celor două tabere?

SUA vor să reducă riscul unei escaladări regionale și să stabilizeze piețele energetice. Iranul are nevoie de oxigen economic și de o reducere a presiunii militare. Problema este că marile chestiuni, precum verificările internaționale, nivelul de îmbogățire a uraniului, sancțiunile pe termen lung și rolul regional al Iranului, nu sunt încă pe deplin rezolvate. Obiectivele declarate de președintele Trump la începutul conflictului, anume schimbarea de regim și un instaurarea unui regim democratic care să nu mai fie dușmanul propriului popor, nu au fost atinse. De altfel, Donald Trump nu pare a fi foarte interesat de democratizarea Iranului în general. Două chestiuni din conținutul acordului sunt importante: prima este legată de strâmtoarea Ormuz. Înanite de conflict, trecerea vaselor prin pasajul marin era gratis, dar acum este posibil, după expirarea celor 60 de zile, ca acest lucru să se facă contra cost. A doua ține de programul nuclear iranian: în schimbul renunțării complete la acesta, SUA au dat de înțeles că pot ridica complet sancțiunile economice impuse Iranului și că pot face lobby pentru contribuții la acel fond de reconstrucție a țării de 300 de miliarde USD, la care Trump a promis că America nu va contribui din fonduri proprii. Acești bani ar putea fi folosiți pentru întărirea regimului ayatollahilor prin creșterea nivelului economic al Iranului, prelungind supraviețuirea acestuia.

Aș spune că se prefigurează o pace tranzacțională, nu una de reconciliere. Președintele Trump, fidel logicii sale, crede că oamenii și regimurile politice sunt dispuși să facă orice pentru bani. Dar prima regulă a diplomației spune să nu asumi că adversarul tău gândește exact ca tine.

Cât de aproape suntem de momentul în care s-ar putea parafa și care ar fi piedicile care persistă?

Suntem mai aproape decât acum câteva luni, dar încă destul de departe de un acord solid și durabil. Din ce știm până acum, există un cadru provizoriu și o fereastră de aproximativ 60 de zile pentru a transforma această înțelegere într-un acord mai amplu. Reuters nota că memorandumul semnat lasă dosarul nuclear și alte teme dificile pentru negocieri ulterioare, tocmai ceea ce arată că partea cea mai grea abia începe.

Principala piedică rămâne dosarul nuclear, așa cum am menționat anterior. Agenția Internațională pentru Energie Atomică a semnalat că nu a putut verifica pe deplin soarta stocurilor iraniene de uraniu îmbogățit, inclusiv uraniu îmbogățit până la 60%, nivel foarte apropiat tehnic de pragul militar. Reuters a relatat că Iranul nu a clarificat încă în totalitate unde se află aceste stocuri și în ce condiții pot fi verificate.

A doua piedică este politică. La Washington, orice concesie față de Iran este vulnerabilă la atacuri interne, iar membrii republicani ai Congresului, în majoritatea lor, nu sunt prea încântați de acest deal. La Teheran, orice acceptare a unor inspecții intruzive poate fi prezentată de tabăra dură drept umilință strategică. A treia piedică este regională: Israelul, statele din Golf și grupările susținute de Iran vor influența, direct sau indirect, șansele de supraviețuire ale acordului.

Raluca Moldovan este expert în probleme ce țin de Orientul Mijlociu. FOTO: Arhivă personală

Deci răspunsul, pe scurt, este: parafarea unui acord provizoriu este posibilă, dar transformarea lui într-un acord durabil depinde de verificări, garanții și de capacitatea ambelor părți de a-și controla propriile tabere radicale.

Acordul Washington-Teheran: Cât de aproape suntem de semnarea actelor și ce blocaje persistă

Cine pierde și cine câștigă, dacă situația evoluează în direcția în care se va ajunge la o înțelegere?

Câștigătorii imediați ar fi parțial SUA, Iranul și piețele energetice globale. SUA ar putea prezenta acordul ca pe o dovadă că presiunea militară și sancțiunile au produs rezultate. Iranul ar câștiga acces la venituri din petrol și o reducere a presiunii economice. Piețele ar câștiga predictibilitate, ceea ce contează enorm într-o regiune prin care trece o parte semnificativă a fluxurilor energetice globale.

Un câștigător indirect ar fi și Europa. Pentru UE, orice reducere a tensiunilor în Golful Persic înseamnă mai puțină presiune pe prețurile energiei, mai puține riscuri pentru transportul maritim și o mai mică probabilitate ca Washingtonul să fie absorbit complet de Orientul Mijlociu în detrimentul sprijinului pentru Ucraina și al securității europene.

Cei care pierd sunt actorii care mizau pe escaladare. În primul rând, taberele dure din Iran și SUA, pentru care compromisul este politic toxic. În al doilea rând, actorii regionali care preferau izolarea strategică totală a Iranului. Israelul, de exemplu, va privi orice acord prin prisma întrebării esențiale: reduce cu adevărat riscul nuclear iranian sau doar îl amână? Premierul Netanyahu știe că aceste este testul crucial care poate indica dacă partidul său va mai câștiga majoritatea la alegerile pentru Knesset din octombrie. Netanyahu a testat în acest conflict cât de departe era pregătit să meargă Trump și răspunsul este, nu suficient de departe pentru ca primul să fie cât de cât sigur de o nouă victorie electorală. Israelul nu a fost parte la negocieri, iar campania sa armată împotriva Hezbollah a fost oarecum subminată de semnarea memorandumului. De asemenea, statele din Golf, care au văzut și ele limitele garanțiilor de securitate americane, pot decide să dezvolte parteneriate mai ample cu Israelul, mă gândesc aici în primul rând la UAE.

Există însă și un risc paradoxal: dacă acordul relaxează sancțiunile fără verificări solide, Iranul câștigă economic fără să piardă suficient din capacitatea de presiune strategică. De aceea, pentru Occident, miza nu este doar „să existe un acord”, ci să existe un acord viabil.

Scade prețul carburanților la pompă în România?

Ce efecte ar avea o pace între SUA și Iran asupra României și asupra vieții românilor? Ne putem aștepta să vedem asta în prețurile combustibililor de la pompă?

Pentru România, efectul cel mai vizibil ar veni prin prețurile energiei, dar nu automat și nu imediat. Dacă tensiunile din Golful Persic scad, dacă Strâmtoarea Hormuz rămâne deschisă și dacă exporturile iraniene de petrol cresc, atunci presiunea asupra prețului internațional al petrolului se reduce. Deja piețele au reacționat: prețul petrolului a scăzut în contextul așteptărilor privind reluarea fluxurilor prin Hormuz și creșterea exporturilor iraniene. Reuters nota recent că FMI se așteaptă mai degrabă la o ieșire treptată din presiunea pe prețuri, nu la o prăbușire spectaculoasă a petrolului.

Pentru români, asta poate însemna o anumită stabilizare a prețurilor la pompă, dar trebuie spus foarte clar: benzina și motorina nu se ieftinesc în România doar pentru că scade petrolul. Prețul final include taxe, accize, TVA, curs valutar, marje comerciale și costuri logistice. De aceea, efectul geopolitic se vede de obicei mai repede când prețurile cresc decât atunci când scad.

Totuși, o detensionare SUA–Iran ar fi bună pentru inflație, pentru transporturi, pentru costurile companiilor și pentru predictibilitatea economică. România nu este un mare actor energetic global, dar este o economie profund conectată la piața europeană. Când petrolul se scumpește, plătim cu toții indirect: prin transport, alimente, servicii și energie. Când riscul geopolitic scade, presiunea se poate reduce, chiar dacă nu vedem imediat o schimbare spectaculoasă la pompă.

Efectele asupra securității României

Ce implicații ar fi în planul securității pentru UE, inclusiv România, dacă se va ajunge la pace?

Pentru UE, un acord SUA–Iran ar reduce riscul unei crize simultane în Orientul Mijlociu și în vecinătatea estică a Europei. Este important pentru că Europa este deja suprasolicitată strategic: războiul Rusiei împotriva Ucrainei, presiunea pe flancul estic al NATO, securitatea energetică, migrația și amenințările hibride sunt toate pe agendă. O explozie majoră în Golful Persic ar fi complicat dramatic situația.

Pentru România, efectul principal ar fi indirect, dar important. Dacă SUA nu sunt obligate să concentreze resurse militare și diplomatice masive în Orientul Mijlociu, există mai mult spațiu pentru menținerea atenției americane asupra Europei de Est și Mării Negre. Pentru noi, aceasta este o miză de securitate foarte concretă. România are nevoie ca flancul estic al NATO să rămână prioritar, nu să devină o preocupare secundară într-un moment de criză globală.

În același timp, o pace SUA–Iran nu elimină riscurile. Iranul rămâne un actor regional cu rețele de influență, capabilități balistice și legături cu actori non-statali. În plus, dacă acordul este perceput ca slab sau insuficient verificat, el poate produce reacții dure din partea Israelului sau a altor actori regionali. Deci pentru UE și România, cel mai bun scenariu nu este doar „pace”, ci o pace durabilă, care reduce riscul nuclear, menține fluxurile energetice deschise și nu alimentează o nouă cursă regională a înarmării.

În termeni simpli, o detensionare SUA–Iran ar fi o veste bună pentru securitatea europeană, dar nu un motiv de relaxare strategică. Pentru România, miza rămâne aceeași: să nu permitem ca Marea Neagră și flancul estic să iasă din centrul atenției occidentale.