„Iertarea este un cadou pe care ni-l oferim nouă înşine“

„Iertarea este un cadou pe care ni-l oferim nouă înşine“

Iertarea este un cadou pe care ni-l oferim nouă înşine

PSIHOLOGIE Dacă omul ar fi perfect, nu ar exista iertare. Dar, cum oamenii greşesc, păcătuiesc, există iertarea, pentru unii ca soluţie salvatoare, pentru alţii ca de neacceptat. Iertarea este un element central al religiei creştine, dar şi al sănătăţii şi echilibrului nostru emoţional

Ştiri pe aceeaşi temă

Vorbim despre iertare în mai multe feluri: ne cerem iertare, dorim iertare, tânjim să putem ierta, iertăm, spunem că nu vom ierta niciodată. „Uneori, folosim termenul fără să aprofundăm complexitatea şi importanţa iertării – oferite şi primite – pentru că ne referim la partea de suprafaţă convenţională fără să coborâm în profunzimea acestui act. Adesea, ne cerem iertare fără să trăim real regretul, oferim iertare fără să verificăm dacă chiar s-a întâmplat schimbarea în sufletul nostru. Ce des spunem «Iartă-mă!», ce uşor răspundem «Este în regulă!»“, constată psihoterapeutul Keren Rosner.

Unii iartă mai repede, alţii nu acceptă iertarea

Din perspectivă generală, iertarea este un proces intenţionat şi voluntar în care victima trece printr-o schimbare a sentimentelor şi atitudinii faţă de ofensa adusă, renunţând la emoţii negative ca răzbunarea, recompensa, resentimentele, reproşurile sau pedeapsa celui care a adus ofensa, dorindu-i acestuia binele, defineşte psihologul Aurora Liiceanu. 

Iertarea nu înseamnă să accepţi orice situaţie fără să reacţionezi, înseamnă să ai capacitatea să integrezi în istoria ta de viaţă o situaţie trecută, faţă de care nu mai poţi interveni, însă faţă de care simţi nevoia imperios să faci ceva negativ, cu speranţa că încărcătura ta emoţională va dispărea, neutralizându-se. „Psihologii consideră că iertarea este o problemă cu care se confruntă victima care odată urmând calea iertării reia controlul asupra propriei persoane, revenind la emoţii pozitive care asigură starea de bine a acesteia“, explică Aurora Liiceanu.

Oamenii sunt diferiţi, unii iartă mai repede şi mai uşor, alţii nu acceptă iertarea instalându-se consecvent într-o atitudine de ostilitate faţă de cel care a produs o fărădelege. Totuşi, este important să iertăm pentru că astfel ne eliberăm de o mare parte din durerea cauzată de eveniment şi putem merge mai departe, recomandă dr. Gabriella Bondoc, medic primar psihiatru în cadrul Clinicii Hope din Bucureşti. „Suferinţa se termină atunci când decidem să iertăm. Dar e important de menţionat că iertarea nu înseamnă că acceptăm răul care ne-a fost făcut sau încălcarea principiilor noastre, ci e despre vindecarea noastră. Iertarea e un cadou pe care ni-l oferim nouă înşine.“

„Un proces complex“ 

Dar oare chiar ştim ce este iertarea? „Mă îndoiesc că putem cuprinde cu mintea noastră iertarea. Poate doar într-o oarecare măsură. Din punctul meu de vedere, iertarea este o taină a sufletului, un proces complex care implică întreaga noastră fiinţă şi de aceea este greu să-l explicăm în mod unilateral, prin intermediul gândirii noastre, conceptualizându-l“, este de părere Ilinca Balaş, psihoterapeut analist la clinica The Mind.

Care sunt reperele totuşi? „Aş porni de la faptul că iertarea este un proces interior, cu multe straturi şi componente, care se desfăşoară de-a lungul întregii vieţii. Este un proces fluid, care are dinamica şi ritmul lui în arhitectura interioară. Este foarte dificil să spunem când începe, când şi dacă s-a încheiat şi cu ce rezultate. Există reziduuri cu care rămânem, aşa cum rămân pe corp cicatricile unor răni care dor când se schimbă vremea. Cel mai simplu ar fi să vorbim de grade, de procente ale iertării, care variază de la o persoană la alta, de la un moment al existenţei la altul şi care au o semnificaţie pur individuală“, adaugă Ilinca Balaş.

Un alt aspect ar fi că iertarea este un proces pozitiv, care susţine şi îmbogăţeşte viaţa, aducând sensuri noi şi lărgindu-ne limitele şi cunoaşterea de sine. „Pentru credincioşi, doar Dumnezeu iartă, iertarea este divină. Aş lua-o ca pe o metaforă. Iertarea vine din partea divină a noastră, dintr-o zonă spirituală, înţeleaptă, din ceea ce psihologia analitică numeşte Sinele nostru, care este întregul personalităţii noastre. De aceea nu o putem controla, nu o putem oferi atunci când dorim sau ne este cerută, după cum nu ne putem împotrivi să o simţim când apare spontan, în pofida oricărei raţiuni.“

Astfel că, atunci când vine vorba de iertare, nimic nu „trebuie“: să o dăm, să o cerem, să ne forţăm să o înţelegem, să îi impunem un anumit moment. „Este mai bine să ne lăsăm sufletul să o caute, la timpul potrivit şi să ne ducă spre ea, cu intuiţia şi cu înţelepciunea lui“, recomandă psihoterapeuta.

Mai întâi, coborâm „în bolgiile sufletului“

Potrivit Ilincăi Balaş, în procesul de iertare trecem printr-o latură întunecată, înainte de a ajunge la cea luminoasă. „Latura întunecată ţine de a trăi şi a îndura afecte negative, ţine de o coborâre în bolgiile sufletului, de o descompunere interioară: un eveniment, o situaţie, o persoană ne provoacă să trecem printr-o paletă variată de emoţii dintre cele mai grele pe care le putem simţi inclusiv în corp – marele nostru organ de simţ.“

Latura luminoasă despre care vorbeşte psihoterapeuta ţine de reconstrucţie – de modul în care înţelegem să reparăm, să refacem, să restructurăm ceea ce s-a distrus, să reînnoim părţi din noi, din relaţiile noastre. „Este o etapă pe care eu o consider ca fiind foarte importantă şi despre care nu prea vorbim, fiindcă nu prea o cunoaştem“, admite Ilinca Balaş.

Iertarea este un proces de „metabolizare“, de prelucrare internă a unei suferinţe. Iar acest lucru înseamnă, în primul rând, a trece printr-o suferinţă şi nu a trece peste, aşa cum suntem îndemnaţi adesea din dorinţa sau nevoia de a aborda calea uşoară. „Diferenţa între cele două este uriaşă: a trece printr-o suferinţă înseamnă confruntarea cu emoţiile, gândurile, comportamentele, stările pe care ni le provoacă persoana sau situaţia în cauză în ritmul propriu. Vreau să subliniez ideea de timp. Este nevoie de un timp de desfăşurare a procesului cu tot neprevăzutul său şi cu toată lipsa de liniaritate. Avem progrese, recăderi, stagnări, salturi. Credem că am încheiat când reluăm întreg ciclul, în altă ordine şi de pe un alt nivel.“

Iertăm, dar nu uităm

Când ni se cere să „trecem peste“, ni se cere de fapt să uităm, sau, la un nivel mai profund, să evităm contactul cu suferinţa, să nu îi dăm spaţiu şi timp să fie, mai spune Ilinca Balaş. „Putem să o negăm, să ajungem să o diluăm cu alcool, substanţe, sau relaţii, să o evităm, să o îngropăm de vie, ridicând ziduri deasupra ei – ziduri în care se vor strivi încercările celorlalţi şi ale noastre de a mai ajunge la noi. Aşadar, a ierta nu înseamnă a uita sau a şterge cu buretele. Ci a sta faţă în faţă cu toate cele care vin dinăuntru şi dinafară şi a le înfrunta. Într-un fel, iertarea este un proces de vindecare a unei suferinţe. Nu timpul o vindecă, dar timpul îşi are rolul şi rostul său în proces, este un factor-cheie. Alături de alţi câţiva factori esenţiali.“

În acest process al iertării câteva elemente sunt definitorii. „Unul este adevărul. Este esenţial, când pornim pe drumul acesta, să putem cunoaşte adevărul crud, «gol-goluţ», cum se spune într-un mod foarte expresiv. Să îl aflăm, să îl putem tolera, să îl «privim în faţă» şi în toate faţetele lui. Avem adevărul faptic, adică cel al realităţii, avem adevărul celuilalt, avem adevărul propriu, al trăirilor şi simţirilor noastre. Trei oglinzi care ne pun în faţă, fie că vrem, fie că nu, părţi din noi, din diferite unghiuri. Vom avea curajul să le privim? Vom vedea clar sau distorsionat? Vom putea oare să le înţelegem? Iată câte provocări!“

Al doilea pas este confruntarea cu furia. „Furia este o emoţie intensă, aprigă, cu un potenţial mare de autodistructivitate. Ce facem când ţâşneşte din noi? Cum reuşim să o gestionăm? Să o îmblânzim? Cât o lăsăm să ne ardă? Ce facem cu energia ei teribilă? O lăsăm să se consume şi să ne consume, o canalizăm spre ceva, încercăm să o transformăm? Ce se întâmplă când ne-o reprimăm, iar ea se întoarce împotriva noastră măcinându-ne ca rugina din interior? Cum reuşim să o readucem la suprafaţă?“

„Adânc de tot se află tristeţea“

După această etapă urmează resentimentul – care este într-un fel furia stinsă, înăbuşită, inactivă. „Adesea ne blocăm aici. Rămânem cufundaţi în amărăciune, dezamăgire, neputinţă, ca într-o mlaştină din care nu mai putem ieşi. Băltim, stagnăm, ne târâm prin noroi. Şi totuşi? Ce se află dincolo de resentiment? Adânc de tot, se află tristeţea. Când intrăm în contact cu tristeţea, ajungem la fondul trăirii, la esenţial. Este greu de spus ceva aici. Este un spaţiu sacru, al tăcerii.“

Nu există o ordine în care aceste elemente ale procesului de iertare apar şi sunt trăite. „Nu sunt trăite o dată şi gata. Ele se întrepătrund, se amestecă, se succed, se reiau. Totuşi, este important să le putem numi, să le putem înţelege atât cât este posibil în fiecare moment. Un ultim element, cu care de fapt am început, este cel al timpului. Cât durează procesul? Când începe şi când se termină? Nu ştim exact cât ne ia. Iar când spunem că ne-a luat un an, doi sau trei ca să iertăm, aşa şi este. Aceşti ani chiar ne sunt luaţi, sunt înghiţiţi în proces, ca într-o gaură neagră.“

Cum ştim că am iertat? Cum ştim că am ajuns la capătul procesului? „Atunci când nu mai simţim furie şi resentiment, ci doar tristeţe. Iar la sfârşit de tot, rămâne o cicatrice care pur şi simplu este acolo. Poate să mai doară din când în când.“

Un act pozitiv pentru cel care iartă

Dacă ne identificăm cu rolul de victimă, atunci îi oferim toată puterea celuilalt, în timp ce noi suntem lipsiţi de control şi trebuie să suferim din cauza lucrurilor făcute de alţii. Iertarea este cea care ne poate scoate din acest rol de victimă, pentru că ne redă puterea. Nu putem controla ce fac alţii, dar putem să ne controlăm reacţia şi atitudinea în faţa faptelor lor, atrage atenţia psihiatrul Gabriella Bondoc.

Iertarea are numeroase beneficii asupra sănătăţii celui care iartă, adaugă specialistul. „Dalai Lama spune că iertarea este calea spre fericire şi cercetarea ştiinţifică pare să-i dea dreptate. Mai multe studii au descoperit o asociere între iertare şi niveluri mai scăzute ale depresiei, anxietăţii şi ostilităţii, precum şi ale consumului de substanţe. Pe de altă parte, e asociată cu niveluri crescute ale stimei de sine – ne simţim bine cu noi înşine atunci când iertăm, avem o satisfacţie mai mare legată de viaţa noastră, ne scade presiunea arterială şi trăim mai mult“, enumeră dr. Bondoc. 

Însă în ceea ce priveşte persoana care primeşte iertarea, lucrurile sunt mult mai complicate. „Studiile arată că, de obicei, persoanele care sunt iertate văd asta ca pe un lucru pozitiv, care îi eliberează de vină, însă nu este o regulă. În unele cazuri, iertarea este văzută ca pe un semn al unei superiorităţi morale a celuilalt, care indică un defect al persoanei care primeşte iertarea, şi care reacţionează negativ“, adaugă psihiatrul.

Iar în alte situaţii, primirea iertării nu îmbunătăţeşte stima de sine a celui care a greşit, probabil fiind nevoie ca acesta să se ierte singur şi să se împace cu ceea ce a făcut. „Aceste descoperiri nu fac decât să confirme faptul că iertarea este în primul rând un act pozitiv pentru noi înşine, nu pentru persoanele care au greşit, beneficiile fiind net superioare pentru cel care iartă, comparat cu cel care e iertat. Iertarea este un cadou pe care ni-l oferim nouă înşine“.

„Una dintre cele mai bune metode de a practica iertarea este prin metoda REACH (trad. atinge). Primul pas e să-ţi aminteşti greşeala celuilalt într-o manieră pe cât poţi de obiectivă. Scopul este unul constructiv, de a înţelege cât mai bine ce rău ţi s-a făcut, în loc de a avea o atitudine negativă, în care îţi plângi de milă sau îl demonizezi complet pe celălalt. Vizualizează persoana şi observă toate sentimentele care apar, fără judecată sau fără să respingi emoţii precum furia. Al doilea pas e să empatizezi, să încerci să înţelegi lucrurile şi din perspectiva celuilat, dar desigur, fără să minimizezi răul care ţi s-a făcut şi suferinţa făcută. De cele mai multe ori, persoanele care atacă sunt cele care sunt rănite, speriate, şi au reacţii necontrolate, ajungând să le facă altora rău. Următoarea etapă se numeşte darul altruist. Încearcă să te gândeşti la propriile defecte. Aminteşte-ţi atunci când ai tratat pe cineva într-o manieră lipsită de bunătate, şi totuşi ai fost iertat. Această realizare te poate ajuta să descoperi că iertarea e un dar altruist, pe care îl dăm mai departe. După aceea, e nevoie să îţi iei angajamentul de a ierta. Poate fi de ajutor să scrii despre asta, fie în jurnal, fie într-o scrisoare pe care nu o trimiţi, sau pur şi simplu să spui altcuiva. La final, păstrează decizia de a ierta. E normal ca amintirile neplăcute ale evenimentului să reapară, dar poţi să-ţi schimbi reacţia la ele. Reaminteşte-ţi că ai decis să ierţi şi poţi să-ţi întăreşti angajamentul recitind ce ai scris atunci când ai luat această decizie“ explică dr. Gabriella Bondoc, psihiatru Clinica Hope.

Care greşeli nu pot fi iertate

Poate că există greşeli care nu pot fi iertate, dar nu există oameni care nu pot fi iertaţi, este categorică dr. Gabriella Bondoc. „Indiferent de gravitatea faptei pe care o putem condamna şi pentru care putem cere să se facă dreptate în instanţă, aceasta a fost comisă de o persoană. Niciun om nu e pur şi simplu rău, ci are un bagaj de experienţe de viaţă şi suferinţă, şi care probabil a acţionat din acea suferinţă atunci când ne-a făcut rău.“

Potrivit dr. Bondoc, dacă ne păstrăm compasiunea pentru cei din jur, indiferent de faptele lor, ne păstrăm potenţialul pentru vindecare şi evoluţie. „Iertarea înseamnă să ne concentrăm pe calităţile şi complexitatea unei persoane, atunci când doar defectele sunt aparente. Atunci când păstrezi resentimente faţă de cineva e ca şi cum ai bea otravă şi te-ai aştepta ca celălalt să moară. În definitiv, iertarea are beneficii pentru noi înşine, în timp ce ura, resentimentele, lipsa unui punct final, pentru că nu ai trecut peste eveniment, toate pot avea un efect extrem de dăunător asupra echilibrului psihic şi emoţional. Cel mai mare act de iubire faţă de sine e de a ierta chiar şi lucrurile care par de neiertat.“

Igiena emoţională

La rândul ei, psihoterapeuta Keren Rosner este de părere că orice greşeală poate fi iertată. „Au dovedit-o supravieţuitorii Holocaustului, care şi-au iertat torţionarii. Greu de imaginat, însă confesiunile lor dovedesc că se poate. Iertarea nu este mereu de dragul vinovatului, însă întotdeauna pentru binele personal. Lipsa iertării te poate ţine captiv unor sentimente distructive. Eliberarea din această captivitate este cea mai puternică variantă a schimbării“, argumentează Keren Rosner. Îţi oferă libertatea de a alege în viaţă fără a fi prins de lanţurile resentimentelor, răzbunării, invidiei, revoltei, urii, dispreţului, neputinţei, vinovăţiei.

Până la urmă, însă, iertarea este o alegere personală, ea ţinând de valorile unui individ şi de morala căreia el i se supune. „A pleda pentru toleranţă şi iertare se asociază cu acceptarea dată intoleranţei, astfel încât fiecare individ îşi construieşte o părere personală despre ceea ce este tolerabil şi ceea ce este intolerabil. În concluzie, psihologii susţin că iertarea este un proces care ajută la igiena emoţională a unui individ“, conchide Aurora Liiceanu.

Iertarea e mai greu de oferit persoanelor pe care le admirăm

„Să ierţi este un proces care pleacă de la conştientizare, analiză, evaluare obiectivă, autoevaluare, înţelegere, înţelepciune, empatie, compasiune, generozitate, bunătate umană, până la stingerea sentimentul dureros de care te eliberezi odată cu iertarea. Iertarea nu este acelaşi lucru cu uitarea, indiferenţa, negarea, minimizarea evenimentului, reinterpretarea furiei, reconcilierea“, spune, la rândul său, psihihoterapeutul Keren Rosner.

În viaţa de zi cu zi trăim inevitabil momente în care ne simţim victime fie ale celor apropiaţi, familiei, colegilor, fie ale persoanelor cu care relaţionăm ocazional. „Observăm că iertarea este cu atât mai greu de oferit cu cât persoana care ne greşeşte  primeşte admiraţie mai mare din partea noastră, cu cât investiţia afectivă este mai mare. Cuvinte care dor, infidelitate, nedreptate, umilinţă, agresiunea  fizică sau psihică, refuzul, abuzul, sunt câteva situaţii care cer iertare. Instinctul natural de supravieţuire şi autoconservare intră în conflict cu nevoia de a tine incidentul şi amărăciunea prezente ca într-o închisoare mentală.“

Retrăirea momentului sporeşte stresul

De fiecare dată când retrăieşti mental evenimentul ofensator hormonul cortisol activează stresul , cauzează presiunea sângelui şi oboseşte inima. „În timp, dacă tot repeţi aceste scenarii devii vulnerabil: scade starea de bine, sănătatea este influenţată, devii mai puţin plăcut, scade încrederea în a te implica în relaţii care pot aduce iubire şi plăcere.“

Beneficiile iertării sunt ca un balsam pentru suflet, individul capătă liniştea psihică pe care nu o poate dobândi altfel. Individul devine sănătos emoţional, puterea benefică a iertării elimină furia, sentimentul nedreptăţii, ura, dorinţa de răzbunare, iar această decizie şi metamorfoza este tămăduitoare.

Aceasta pentru că beneficiarul iertării este, în primul rând, cel care iartă. Iertarea pe care o acordă este o trăire profundă de împăcare cu sine şi este un comportament de bunătate, generozitate adoptat în contextul de a fi fost tratat incorect sau în care individul percepe un tratament nedrept , greşit, umilitor din partea unei persoane. Cel care iartă alege să elimine resentimentele şi să ofere bune intenţii sincere, respect , chiar iubire. Nu este vorba de a scuza şi accepta comportamentul, ci de a înţelege conjunctura, de a empatiza cu celălalt şi de a fi capabil de altruism şi nobleţe sufletească.“

Gândurile legate de persoana care ţi-a greşit nu se mai derulează obositor în mintea ta , scenariile mentale obositoare, legate de subiectul acţiunii nedrepte nu te mai stânjenesc, umbrindu-ţi momente plăcute. „Înveţi să îi înţelegi pe ceilalţi. Este un exerciţiu în care te transpui în locul celui vinovat şi poţi descoperi o persoană valoroasă în multe aspecte . Poate şi relaţia ta cu acea persoană este valoroasă însă incidentul greşelii nu te lasă să o vezi la fel.“

În al doilea rând, iertarea te îndeamnă să înţelegi situaţia, nu doar partea în care tu evaluezi incorect, nedrept, injust. Viziunea de ansamblu poate schimba interpretarea.

„Iertarea îţi produce forţa interioară şi o putere de evoluţie care te poate propulsa să devii o persoană mai bună. Încrederea în sine , autovalorizarea contribuie la starea de bine, la succes. Din acest motiv, spunem că persoanele puternice acordă iertarea.“

Un alt argument în favoarea iertării este acela că acorzi şansa ca celălalt să-şi conştientize greşeala şi să înveţe lecţia. Îl ajuţi să se schimbe pozitiv, să se corecteze şi să se cenzureze mai mult.

Iertarea se învaţă

„Iertarea se învaţă de timpuriu . Dacă cei apropiaţi nu au ştiut să te înveţe să ierţi şi cum să faci asta, vei rămâne cu frustrări şi sentimente de neputinţă vei avea tentaţia să pedepseşti, să îl faci pe celălalt să plătească, să sufere. Când cel ce acordă iertarea o face cu nobleţe va răspândi bunatatea lui şi va primi admiraţie.“

Iertarea poate să fie un mod de a privi viaţa, pe ceilalţi şi pe sine. „Poziţionarea propriei persoane pe primul loc poate să nu fie de fiecare dată varianta cea mai bună. Sunt situaţii când smerenia şi modestia sunt necesare pentru că nu întotdeauna este vorba doar despre tine. Priorităţile diferă de la un caz la altul.“

Paşi către iertare

Exemplul şi modelul celor care au reuşit să ierte folosind următorii paşi pot fi de ajutor:

În cazul iertării de sine :

Concepe o scrisoare imaginară către tine;

Scrie o scrisoare de iertare pentru ceea ce consideri că ai greşit;

Observă cuvintele cel mai greu de spus , sunt cuvinte-cheie. Meditează asupra acestor cuvinte

Încearcă să te priveşti în cele două ipostaze  - de vinovat şi iertător -  şi să laşi fiecare parte să pledeze. Ascultă-te cu atenţie şi răbdare;

Dacă acuzatul ar fi prietenul tău cel mai bun cum te-ai comporta cu el?

Formeaz-ţi un obicei de a consola partea acuzată;

Fă un angajament să te ierţi;

Păstrează iertarea.

Pentru a iniţia procesul iertării celorlalţi:

Poţi face o listă cu persoanele pe care simţi că nu poţi să le ierţi sau nu i-ai iertat încă, în ordinea descrescătoare a intensităţii durerii pe care o simţi .

Fă un „ clasament” al persoanelor care va începe cu ultima persoană din ierarhie.

Analizează ofensa adusă de această persoană pe care ai ales-o. Gândeşte-te la repercusiunile pe care le-a avut. Poţi schimba gândul de la  „am să-i plătesc odată şi odată“  la  „nu a fost corect ce s-a întâmplat , a fost îndreptăţit ce am simţit însă emoţiile negative escaladează acum şi sunt exagerate”.

Ia decizia de iertare. Urmăreşte mental cum te-ai comporta cu o persoană care te-a rănit.

Când oferi indulgenţă , deliberat încerci să reduci resentimentele oferind în loc generozitate . Nu se anulează comportamentul , nici nu se stinge din memorie ce s-a întâmplat doar că hotărăşti să fii mărinimos şi să-i arăti bunăvoinţă. Justiţia şi iertarea pot fi împreună.

Incepe cu exerciţii de gândire. Puneţi întrebări despre persoana iertată. Cum a crescut, ce lipsuri a avut, ce probleme i-au frământat viaţa. Ce presiuni şi stres există în viaţa lui când a făcut ceva ofensator pentru tine. Înţelegând că este o fiinţă vulnerabilă poate vei înţelege actul lui distructiv în contextul lui de viaţă.

Identifică orice atingere sufletească , când uşor începi să simţi compasiune . Poate acea persoană era confuză , în eroare, îndrumată greşit. Poate regretă fapta, dar nu i-ai dat şansa să se reabiliteze. De multe ori, dacă îţi îndrepţi atenţia către o astfel de persoană ea sare în întâmpinarea ta cu regrete şi dorinţă de îndreptare.

Acceptă că acea persoană poartă durerea cauzată şi constant îl faci să se simtă pedepsit . Rănile emoţionale ne fac să avem tendinţa să împrăştiem durere către alţii, astfel se perpetuează moştenirea furiei, injustiţiei, lezării.

Iertarea este un act de compasiune şi altruism caută să faci un cadou pe care poţi să îl oferi ca semn de iertare , poate fi un zambet, un telefon, o apreciere .

Încearcă să cauţi semnificaţii şi scopuri în experienţa ta. De multe ori, astfel de situaţii aduc un aport în beneficiul propriu. În schimb, acordând iertare dă sens scopului de a ajuta persoanele obişnuite să rănească.

Iertarea poate oferi şansa unei persoane să se schimbe, să înţeleagă consecinţele faptelor lor. Multă suferinţă poate fi evitată dacă se iartă, este o lecţie şi o sursă de învăţăminte . Aceasta este important pentru iertare.

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările